Omul de afaceri Ion Ţiriac ar dori să îşi vândă participaţia de 45,059% din titlurile UniCredit Ţiriac Bank către grupul italian UniCredit, care deţine aproximativ 50,6% din acţiuni, contra sumei de 700 de milioane de euro, potrivit Reuters, care citează publicaţia italiană Messaggero. Astfel, potrivit sursei citate, semnarea documentelor ar urma să aibă loc într-o săptămână, iar perfectarea tranzacţiei să se realizeze până la Crăciun.
Ion Ţiriac deţine acţiuni la UniCredit Ţiriac Bank prin intermediul companiilor Redrum International Investments (aproximativ 24,83%) şi Vesanio Trading Limited (aproximativ 20,22%).
Atât Ion Ţiriac, cât şi reprezentanţii UniCredit Media Relations au refuzat să comenteze această situaţie.
Contactaţi de ziarul BURSA, reprezentanţii grupului micilor acţionari ai băncii (aproximativ 4,5% din acţiuni), care se judecă de mai mult timp cu acţionarii majoritari, au declarat că nu vor să comenteze deocamdată foarte mult, "până când nu vor fi luaţi în considerare drept parteneri de discuţii în cadrul UniCredit Ţiriac Bank". Voci din rândul acţionarilor ne-au declarat: "Ce-ar mai putea fi de spus, după ce Ţiriac ne-a înşelat, din "92 până astăzi? După cum vedeţi, el beneficiază de opţiunea de exit în timp ce noi, care am contribuit la clădirea acestei bănci cu banii noştri, nu beneficiem de tratament egal".
Relaţiile dintre micii acţionari ai băncii şi Ion Ţiriac au fost tensionate încă din anul 1993. În luna martie a anului 2007, Mihail Nicolaevici, mic acţionar, nota, în ziarul BURSA: "O manevră nelegală săvârşită de Ion Ţiriac cu paisprezece ani în urmă, la Banca Ion Ţiriac, revine astăzi (nr. 12 martie 2007) ca scandal în acţionariatul HVB Ţiriac, după ce a grevat, ciclic, asupra tuturor gesturilor Băncii Ţiriac, de atunci, încoace. Deşi, de-a lungul timpului, justiţia s-a pronunţat anulând deciziile impuse de Ţiriac în 1993, consecinţele manevrei sale de atunci nu s-au stins şi n-au fost niciodată soluţionate integral". Domnia sa specifica, în martie 2007, că "Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Băncii HVB Ţiriac s-a întrunit pentru a decide asupra fuziunii cu Banca Unicredit România.
În cadrul AGEA, acţionarii minoritari au acuzat fosta şi actuala conducere a băncii (în urma fuziunii dintre Banca Ţiriac şi HVB, ce a avut loc în 2007) că le încalcă drepturile, începând cu cel la informare asupra situaţiei financiare a băncii şi sfârşind cu cel la dividende. Aceeaşi adunare generală a decis, din nou cu votul decisiv al domnului Ţiriac, o majorare a capitalului social la care să participe doar domnia sa şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, încălcându-se astfel dreptul de preferinţă al celorlalţi acţionari ai băncii şi diminuându-se şi în acest mod cota lor de deţinere".
UniCredit Ţiriac Bank a apărut prin fuziunea UniCredit România, HVB Bank România şi Banca Ţiriac, în anul 2007. Conform raportului anual aferent anului 2012 al UniCredit, UniCredit Bank Austria, divizia internaţională prin care grupul italian UniCredit controlează afacerile pe care le are în regiune, a raportat o deţinere de 95,56% din Unicredit Ţiriac Bank, întrucât era obligată să cumpere pachetul de acţiuni deţinut de omul de afaceri român atunci când domnia sa ar fi vrut acest lucru.
În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Mihai Tănăsescu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă va semna un credit de 60 milioane euro cu UniCredit Ţiriac Bank.
• Veniturile operaţionale ale Unicredit Ţiriac Bank, 375 milioane lei, în trimestrul 1
Profitul net consolidat după interesul minoritar al UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 18% în primul trimestru din 2014, comparativ cu intervalul similar al anului trecut, până la 72,1 milioane lei (16 milioane euro), potrivit unui comunicat de presă al băncii, remis redacţiei în luna mai. Veniturile operaţionale au atins nivelul de 375 milioane lei (+0,5% comparativ cu primul trimestru din 2013), fiind susţinute de creşterea cu 9% a veniturilor nete din comisioane şi de evoluţia pozitivă a veniturilor obţinute din tranzacţionare. Cheltuielile operaţionale s-au plasat la 178 milioane lei, în urcare cu 4%, ceea ce a condus la obţinerea unui profit operaţional de 197 milioane lei, în scădere cu 2,5%. Provizioanele aferente riscului de credit au înregistrat o scădere de 11%, până la 112 milioane lei.
Volumul activelor a fost de 25,9 miliarde lei (5,8 miliarde euro) la 31 martie 2014. Portofoliul de credite s-a restrâns cu 2,5% faţă de finalul anului 2013, până la 18,3 miliarde lei (20,4 miliarde lei incluzând creditele externalizate), influenţat de cererea de credit apatică la nivelul pieţei. Volumul veniturilor generate de facilităţile de credit dedicate proiectelor cu finanţare nerambursabilă (europeană şi naţională) a crescut cu peste 50% în primul trimestru al anului 2014 faţă de valoarea înregistrată în perioada similară din 2013 (de la 1,7 milioane lei în primele trei luni ale anului anterior, la 2,6 milioane lei în trimestrul întâi al anului 2014), în condiţiile în care a crescut şi volumul utilizărilor de credite (până la 330 milioane lei faţă de 276 milioane lei). Depozitele atrase de la clientelă s-au plasat la 13,6 miliarde lei la finalul lui martie 2014. Raportul dintre credite şi depozite a fost de 135%. Banca se situează cu mult peste limitele impuse de Basel III, atât în ceea ce priveşte rata adecvării capitalului (14,12%), cât şi rata fondurilor proprii de nivel I de bază (13,5% versus 4,5%, nivelul reglementat).
UniCredit Ţiriac Bank a încheiat primul trimestru cu un număr de 188 de sucursale, în timp ce numărul angajaţilor pentru UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a ajuns la 3.116.
1. m
(mesaj trimis de y în data de 20.06.2014, 00:38)
Unicredit finanteaza toate gaurile negre din romania. Se ia spaga la greu, si de ramani si de italieni. Le vor veni tepe mari in curand.
2. fără titlu
(mesaj trimis de mr X în data de 20.06.2014, 07:21)
Micii actionari au fost tot timpul pacaliti de TIRIAC.
Ultima oara cand sa fcaut fuziunea Tiriac-Unicredit, micilor actionari lisa dat un pret mult mai mic decit cel platit lu Tiriac.
[nu e deloc fair in afaceri Mister]
3. BRD vs. UCTB
(mesaj trimis de mr X în data de 20.06.2014, 07:24)
La acest pret YCTB valoreaza circa 1,4 mlrd euro,
tot atit are si BRD pretul pe bursa.
UCTB are 7,6% cota de piata, BRD are doar...13%..
Cit o sa mai "stea" si BRD in jurul lu' 9 lei?
[ ce sa mai vorbim de BCC care are cota de piata de 1.1% ....]
[un indicator in evaluarea unei bani, care cantareste mult, este cota de piata detinuta de banca]
4. fără titlu
(mesaj trimis de Vanatorul în data de 20.06.2014, 09:27)
Cunosc situatia de la UniCredit Tiriac si intr-adevar micii actionari au tot dreptul sa fie revoltati intrucat au fost inselati prin intermediul unor manevre grosolane. Prin ceea ce a facut Tiriac s-a dovedit a fi un mare escroc in costum si cravata. Rusinos! Pana la urma pot intelege un sarman care insala sau fura pentru ca nu are ce manca altfel, insa astia care desi au averi de milioane recurg la inginerii pentru a se bucura de banii oamenilor de rand, sunt de neinteles si mai ales de condamnat!
5. mizerie
(mesaj trimis de dorin valeriu în data de 20.06.2014, 09:50)
Ma numar printre naivii care, in anul 1990 !, l-au ajutat, din economii si imprumuturi, sa infiinteze banca. Au trecut 24 de ani ! Multi dintre actionarii din primul moment nu mai sunt printre noi, au plecat din lumea asta fara sa apuce sa profite de roadele investitiei lor. Altii am devenit din persoane active, cu venituri onorabile pensionari romani si cu asta am spus totul. Ma bucur ca UnuCredit cumpara actiunile escrocului Tiriac, poate acum italienii vor arata actionarilor romani respectul pe care , sunt convins, il arata celor italieni. Si poate ca si autoritatile romane, in principal BNR, scapand de pilosul Tiriac sa intervina in apararea actionarilor romani !
6. Interesant nume de firma
(mesaj trimis de Radu în data de 20.06.2014, 11:04)
"Redrum International"
Redrum citit invers este... Murder!
O fi Tiriac pasionat de romanele lui Stephen King? :-)
7. fără titlu
(mesaj trimis de cetateanul turmentat în data de 20.06.2014, 22:27)
putina informare va rog. sunteti siguri ca tiriac vrea sa vanda? din moment ce clar a refuzat declaratiile de unde deduceti ca el vinde si nu e cumparat? pentru ca ziaristi.
8. fără titlu
(mesaj trimis de cetateanul turmentat în data de 20.06.2014, 22:34)
putina informare va rog. sunteti siguri ca tiriac vrea sa vanda? din moment ce clar a refuzat declaratiile de unde deduceti ca el vinde si nu e cumparat? pentru ca ziaristi.
9. MICII ACTIONARI SUNT CAPTIVI, NU E CORECT.
(mesaj trimis de GHEORGHIU RAMIRO GABRIEL în data de 03.09.2015, 16:40)
SUNTEM IN 3 SEPTEMBRIE SI TITLUL DIN BURSA ESTE O CERTITUDINE, tiriac a VANDUT , asa au scris ziarele, cu 700 milioane de euro pentru circa 45 % din actiuni SI MICII ACTIONARI SUNT CAPTIVI, ACTIONARUL MAJORITAR NU FACE NICI MACAR COTAREA BANCII PE PIATA DE CAPITAL..
AR TREBUI , MORAL, NORMAL DACA BANCA ERA COTATA PE PIATA DE CAPITAL TREBUIA FACUTA OFERTA PUBLICA, CA UNICREDIT SA FACA OFERTA SI MICILOR ACTIONARI LA ACELASI PRET PENTRU O ACTIUNE CARE L-A PLATIT LUI TIRIAC.
Desi banca Unicredit a avut profit din anul 2008 de cand am mostenit actiunile, nu am primit nici un leu dividende. Cand il vad pe tiriac la televizor , schimb canalul.