Tribunalul Bucureşti a respins arestarea lui Marian Vanghelie

D.I.
Anticorupţie / 16 martie 2018

Marian Vanghelie

Marian Vanghelie

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi solicitarea procurorilor Direcţiei naţionale Anticorupţie (DNA) de a înlocui măsura controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Marian Vanghelie, informează Agerpres.

Un procuror de la DNA a cerut astăzi instanţei înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv în cazul lui Marian Vanghelie, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, după ce acesta ar fi luat legătură cu un martor în dosarul în care fostul primar al Sectorului 5 este judecat pentru fapte de corupţie.

Procurorul a explicat că Vanghelie se află sub control judiciar şi are obligaţia de a nu contacta martorii din dosar.

La unul dintre termenele de judecată ale procesului, Vanghelie s-ar fi apropiat pe holurile instanţei de unul dintre martorii din dosar, Marius Păun, cu care a stat de vorbă, întâlnirea fiind surprinsă de camerele de luat vederi de la tribunal.

Procurorul a declarat: "Nu este vorba doar de rea-credinţă, ci de influenţarea procesului. Înainte de a fi audiat, martorul relatează că în mod repetat a fost interpelat. A venit chiar şi o ofertă de angajare pentru martor. Modalitatea la vedere la care a apelat inculpatul duce la necesitatea unei alte măsuri. Inculpatul este persoană publică şi cauza este intens mediatizată, iar instanţa trebuie să sancţioneze derapajele, pentru că alţi inculpaţi pot face la fel. În luna februarie, instanţa l-a audiat pe martor. Martorul şi-a schimbat declaraţia şi procurorul s-a sesizat din oficiu. Inculpatul l-a abordat chiar pe holurile instanţei cu solicitarea de a-şi schimba declaraţia oferindu-i perspectiva angajării".

De cealaltă parte, avocatul lui Vanghelie a arătat că, din imaginile de pe camere, se poate vedea cum fostul primar se apropie de un automat de pe holul instanţei, de unde ia o sticlă cu apă.

Apărotorul fostului primar al sectorului 5 din capitalăa precizat: "Vanghelie introduce în automat bani şi se vede cum ia o sticlă cu apă. Apare Păun, urcând scările. Vanghelie vine din partea opusă şi cu greu se vede dacă au purtat o discuţie. Şi, dacă s-a purtat o discuţie, a durat 11 secunde. Ce zice Parchetul: 'Vine martorul şi spune că Vanghelie l-a întrebat dacă are emoţii. Vanghelie l-a întrebat unde lucrează'. În mod logic, în 11 secunde, în afară de bună ziua şi o strângere de mână, nu poţi spune multe. La sfârşitul declaraţiei aţi consemnat că martorul vine şi spune că la DNA s-au spus multe lucruri şi că martorul a fost pus să scrie la DNA. În instanţă a zis că nu-şi aminteşte tot. (...) Martorul spune că Vanghelie l-a întrebat unde lucrează şi i-a zis că urmează să îşi deschidă un restaurant şi dacă doreşte să lucreze acolo. Îi dă un număr şi martorul i-a zis că nu. Deci, mobilul nu există. Faptul că, în cele 11 secunde, s-a purtat un dialog nu arată maniera fără scrupule a lui Vanghelie de a încerca să influenţeze un martor".

La ieşire din sediul instanţei, Marian Vanghelie a afirmat: "De ce se cere arestarea mea? Pentru că a venit în spatele meu, în timp ce luam o apă şi pe cameră arată 11 secunde. Nu l-am întrebat nimic. A venit în spatele meu şi zice: 'îmi cer scuze, sunt şi eu amărât, am fost stresat'. Zic: e un Dumnezeu. Atât. Şi când am intrat în sală, am spus: doamna preşedinte, pe cameră nu e, dar vă spun eu: i-am făcut aşa (arată cu degetul în sus). Atât. Şi cred că e un Dumnezeu. Fondul dosarului meu nu este năzbâtia asta. (...) Am geanta făcută în maşină, mă mai duc o lună - două (la arest - n.r.). Nu moare nimeni. Am căpătat experienţă. Oricum, va veni vremea, cu mine afară sau cu mine înăuntru, să răspundă oamenii ăştia. (...) Că ei, prin teroarea asta, sperie martorii din procesul meu, dar sperie toţi martorii, sperie pe toată lumea, sperie instanţele. (...) Eu sunt golan, nu mi-e frică".

Potrivit sursei citate, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Penibil.

    Pe holurile tribunalelor se vând dosare sau apa? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb