Tribunalul Galaţi a trimis întrebări CJUE într-un caz pe îngheţarea CHF

Apelarea Curţii Europene de Justiţie (CJUE) de către instanţele naţionale în dosarele referitoare la clauzele abuzive din contractele de credit devine o practică tot mai des întâlnită la noi în ţară.

După ce, recent, Curtea de Apel Cluj a trimis întrebări CJUE în două astfel de dosare, zilele trecute Tribunalul Galaţi a transmis două întrebări Curţii Europene de Justiţie, în vederea clarificării mai multor aspecte care vizează dosarele ce au ca obiect îngheţarea cursului de schimb leu/CHF la valoarea de la momentul acordării împrumutului.

Instanţa gălăţeană a sesizat din oficiu CJUE cu următoarele întrebări preliminare:

"1. Articolul 1 alin. 2 şi articolul 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE astfel cum au fost analizate prin cauza C186/16/2017 Andriciuc şi alţii trebuie interpretate în sensul că instanţa naţională este obligată în cazul unei clauze de risc valutar care reia printr-o dis-poziţie naţională să analizeze cu prioritate incidenţa interdicţiei prevăzută de 1 alin. 2 din Directivă sau să analizeze respectarea de către profesionist a obligaţiei de informare care intră în obiectul de reglementare a art. 4 alin. 2 din Directivă fără o analiză prealabilă a disp. art. 1 alin. 2 din aceeaşi Directivă?;

2. Articolul 1 alin. 2 şi art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că în situaţia neres-pectării obligaţiei de informare a consumatorului, prealabilă încheierii contractului de credit, profesionistul se poate prevala de disp. art. 1 alin. 2 din Directivă, astfel încât clauza contractuală de risc valutar care reia o dispoziţie legală naţională să fie exclusă de la caracterul abuziv?"

Instanţa de judecată suspendă prezentul apel până la pronunţarea de către CJUE a unei hotărâri preliminare cu privire la întrebările adresate.

Menţionăm că reclamanţii au solicitat, printre altele, constatarea abuzivă a clauzelor contractuale privind obligativitatea efectuării operaţiunii de schimb valutar CHF/leu la cursul de schimb afişat la casieria pârâtei; modul de calcul al dobânzii, precum şi comisionul de acordare a creditului. Pârâta Credit Europe Ipotecar IFN SA a invocat în apărare inadmisibilitatea capătului de cerere.

La data de 31.03.2009, pârâta a cesionat creanţa generată de contractul de credit în favoarea Credit Europe Bank NV Amsterdam, care are şi ea statutul de pârâtă în dosar.

"Judecătoria Galaţi, prima instanţă care s-a ocupat de caz, a admis în parte cererea formulată de reclamanţi, constatând caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 4.4 şi art. 5.1 lit. b din contractul de credit, dar a respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor, respectiv şi capătul de cerere privind caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 6.1 din contractul de credit privind suportarea riscului valutar de către reclamanţi", arată sesizarea Tribunalului Galaţi făcută CJUE.

Ambele părti au declarat apel împotriva sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Galaţi.

De subliniat este că, în perioada 2007-2015, cursul de schimb CHF/leu a cunoscut o apreciere cu 204,12%.

În acest context, reclamanţii au sus-ţinut că nu au fost informaţi de către pârâtă asupra riscului de hipervalorizare a monedei CHF, fenomen ce era previzibil pentru bancă, prin prisma expertizei fnanciare de care beneficia.

Aceştia au invocat că ofiţerul de credite i-a îndrumat să contracteze un credit în CHF, motivând că acesta este cel mai avantajos de pe piaţa bancară şi nu prezintă riscuri, întrucât francul elveţian este cea mai stabilă monedă de pe piaţa valutară.

Pârâtele Credit Europe Bank IFN SA Bucureşti şi Credit Europe Bank NV Amsterdam au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii privind stabilirea cursului valutar, întrucât legislaţia românească nu oferă o astfel de opţiune de completare a unui contract cu o clauză suplimentară de către instanţa de judecată, iar Directiva 93/13/CEE nu este aplicabilă. De asemenea, au mai invocat faptul că, în primul rând, în această situaţie, este vorba despre riscul valutar, existent din perspectiva faptului că reclamanţii obţineau venituri în lei, dar au contractat un credit în valută, cu garanţie imobiliară. Instituţiile financiare au spus că nu au obligaţia să informeze un client asupra consecinţelor riscului valutar prin prisma unei anticipări a creşterii acestuia, întrucât nimeni nu poate anticipa cu certitudine evoluţia unui curs valutar.

Prima instanţă a reţinut, printre altele, că banca, ce are o poziţie dominantă în raport cu consumatorul, are obligaţia informării în mod complet, corect şi precis a celui din urmă cu privire la aspectele esenţiale ale produsului/serviciului oferit, dar implicaţiile îndatorării şi riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar sunt aspecte care se apreciază în concret, de către fiecare împrumutat, banca nefiind obligată să dea consultaţii financiare persoanelor fizice, ci fiind doar obligată să-şi prezinte întocmai oferta de creditare.