TRIUMFUL OMULUI (III) Puciul pentru debarcarea lui Dumnezeu

Argumentele aduse de Yehoshua şi Yirmeiah în Bava Metzia 59b se bazează pe manipulări ale Scripturii, astfel încât să afirme contrariul sensului biblic.

Ei aduc două argumente, invocând autoritatea a două versete din Tora:

1. "Nu este în cer"

Yehoshua intră în confruntare cu Vocea Divină.

El invocă versetul din Deuteronomul 30:12, dintr-un context care, dimpotrivă, reliefează unitatea dintre Dumnezeu şi om, prin Poruncă, iar nu dezbinarea lor (insinuată, de exemplu, în Epistolele Apostolului Pavel):

"11. Căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc eu astăzi nu este neînţeleasă de tine şi nu este departe.

12. Ea nu este în cer, ca să zici: Cine se va sui pentru noi în cer, ca să ne-o aducă şi să ne-o dea s-o auzim şi s-o facem?

13. Şi nu este ea nici peste mare, ca să zici: Cine se va duce pentru noi peste mare, ca să ne-o aducă, să ne facă s-o auzim şi s-o împlinim?

14. Ci Cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci". (Deuteronomul 30)

- Expresia "Nu este în cer" are, în versetul următor, replica "Şi nu este ea nici peste mare"; astfel că este o formulă verbală prin care este afirmată inteligibilitatea Poruncii, aşa cum o face versetul "11. Căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc eu astăzi nu este neînţeleasă de tine şi nu este departe".

- Desigur, inteligibilitatea Poruncii subliniază aspectul ei omenesc - mijlocirea prin care Porunca nu rămâne doar Cuvânt, ci devine fapt ("ca să-l faci").

Yehoshua, însă, selectează din context doar cinci cuvinte "Ea nu este în cer", în intenţia, explicată de Yirmeya, să arate că Tora/Porunca declară despre ea însăşi, cum că a fost dată [deja] pe Muntele Sinai [şi deci, orice revelaţie ulterioară este neavenită].

Manevra nu are subtilitate.

După aceeaşi metodă de argumentare, dacă Yehoshua ar fi selectat doar trei cuvinte - "Ea nu este" -, atunci ar fi rezultat că Tora nici nu există.

Este absurd.

Deşi manipularea textului biblic este evidentă, ea nu a primit în Talmud replica cuvenită, ci a fost reluată în Temurah 16a:(3-6-8), în episodul imaginar al uitării Poruncilor de către Iosua, analizat deja, în "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu" (2) - un titlu potrivit şi aici, pentru intenţia lui Yehoshua.

2. "După mulţi să te apleci"

Circa 180 de ani s-au scurs între moartea lui Yehoshua (c.110 e.n.) şi naşterea lui Yirmeyah (c.290 e.n.), conform datelor aproximative furnizate de istorici.

Între timp, trăise Rav Yehuda (220-299 e.n.), care preluase argumentul "Ea nu este în cer", al lui Yehoshua, ca să justifice necesitatea creativităţii omeneşti - pilpul - în restaurarea normelor halahice imaginate ca fiind pierdute.

Astfel, Yirmeyah dispune (de la Rav Yehuda) de explicaţia argumentului enigmatic cu care s-a spus că, sute de ani înainte, Yehoshua înfruntase Vocea Divină.

Bava Metzia 59b continuă: "Gemara întreabă: Care este relevanţa frazei «Nu este în cer» în acest context?"

Yirmeyah este creativ el însuşi, astfel că introduce încă un citat biblic: "Deoarece Tora a fost deja dată la Muntele Sinai, noi nu luăm în considerare o voce divină, aşa cum a fost scris deja la Muntele Sinai în Tora: "După mulţi să te apleci" (Exodul 23:2)". Deşi nu se observă la prima vedere, asistăm la un puci contra lui Dumnezeu, în doi paşi, despărţiţi de aproximativ două secole:

• În primul, Yehoshua a evacuat divinitatea din poziţia de autoritate a interpretării Legii pe care a dat-o;

• În al doilea, în poziţia de autoritate, care fusese vacantată, Yirmeyah instalează rabinatul, invocând "După mulţi să te apleci", ca principiu de validare a interpretărilor.

Dar, ca şi în cazul celuilalt citat biblic, "După mulţi să te apleci" a fost scos din context şi nu numai atât, dar a mai şi fost transformat din negaţie, în afirmatie, căci originalul este invers: "Să nu te iei după cei mulţi la răutăţi şi să nu dai mărturie la judecată pe placul mulţimii [încât] să te abaţi [de la adevăr]." (Textul masoretic: Exodul 23:2).

Două întrebări:

I) De ce naraţiunea din Bava Metzia a ales acest citat incomod?

Este lesne observabil că versetul biblic citat înfăţişează cu exactitate situaţia în care este pus Eliezer de relatarea din Bava Metzia: Eliezer este singur, în confruntare, după cum se pare, cu întreaga adunare a rabinilor şi nu se lasă înduplecat de mulţimea lor.

Prin urmare, versetul original "Să nu te iei după cei mulţi" era un argument care îi susţinea poziţia (3) în faţa unei adunări de credincioşi.

Eliezer nu este un rabin oarecare, ci, în generaţia sa, este depozitarul tradiţiei venite, din gură în gură, în linie dreaptă, de la Moise (4).

Prin urmare, chiar asta este vocaţia lui Eliezer, să fie cel care înfruntă mulţimea, în numele interpretării divine, după cum este ea socotită.

Versetul din Exodul 23:2 îi este adresat lui în mod special, cum este adresat strămoşilor lui care au avut aceeaşi sarcină şi urmaşilor care o moştenesc.

Invocarea acestui verset, în această poveste, nu poate fi o coincidenţă, ci sugerează că Eliezer s-a apărat împotriva coplesitoarei majorităţi a rabinilor, invocând "Să nu te iei după cei mulţi".

Cu fantezie literară, poate fi imaginat că acest argument biblic al lui Eliezer va fi amânat, vreo două sute de ani, încheierea naratiunii din Bava Metzia, până când Yirmeyah a putut să dea citatul din formă negativă, sub formă afirmativă, cu ilogica pretenţie că, totuşi, ambele au aceeaşi valoare de adevăr.

Ceea ce nu doar că nu a fost respins de Talmud, ci chiar a fost incorporat ca lămurire a problemei.

Iar ca soluţie. Talmudul povesteşte că ar fi fost validată de Dumnezeu.

II) Prin ce minune a logicii, "Să nu te iei după cei mulţi" a devenit "După mulţi să te apleci"?!

Dezlegarea misterului acestei transformări din propoziţie negativă în una afirmativă, cu pretenţia că sunt echivalente, provine de la Ibn Ezra (5), care dezvăluie în comentariul la Bava Metzia 59b: "Rabinii noştri, binecuvântată fie memoria lor, au derivat din acest verset legea că halakha urmează opinia majorităţii. Ei ne-au transmis adevărul, că din ce spune Scriptura - "Să nu te iei după cei mulţi la răutăţi" -, noi aflăm că ni se porunceşte să urmăm o mulţime care vrea să facă binele".

Ibn Ezra a trăit cu puţin înainte de Renaşterea secolului al XII-lea, (când a fost redescoperită opera genuină a lui Aristotel, prin traducere din limba arabă), cu aproximativ un secol înainte de Papa Ioan XXI (1276-1277), despre care se spune că era un evreu cu numele de Petrus Hispanus (6), un influent logician medieval.

Prin urmare, nu îi poate fi imputat admirabilului învăţat Ibn Ezra (care are un crater pe Lună), că nu a decelat manevra logică ilicită operată de "rabinii noştri" reprezentaţi de Yirmeyah.

Reproşul ar fi nemeritat, cu atât mai mult cu cât Porunca, fiind o propoziţie imperativă, suportă un proces de conversie mai subiectiv, depinzând de interpretarea şi intenţia comunicării - o breşă prin care se poate strecura manipularea.

Conversa logică corectă a versetului este "Să te iei după cei mulţi la adevăr", iar nu "la bine", ceea ce descălifică mărturia lui Yirmeyah şi a "rabinilor noştri" (7).

Atribuirea corectă de înţelesuri celor două versete biblice invocate în Bava Metzia 59b invalidează temeiul talmudic de aici pentru regula majorităţii.

În plus, indiferent de curentele de gândire contemporane nouă, înlăturarea interpretării autorului asupra propriului text, dar, totuşi, invocând textul ca argument, (asa cum aici fac rabinii care combat Scriptura cu Scriptura) este un demers autocontradictoriu care se surpă.

Tezele susţinute de rabini contra lui Eliezer (şi a intervenţiei divine), nu se susţin logic, dar se impun ca biruitoare, dovedind, doar, că niciun text, oricât de sfânt ar fi considerat, nu se poate apăra, prin sine, de agresiunea manipulatorie politică.

Dumnezeu a fost evacuat cu viclenie, prin două răstălmăciri.

Biserică din Niceea

Note

(1) Ideea de "puci" este amintită în "Elu v'Elu", dar intenţia îi este atribuită lui Eliezer: " [...] un fel de lovitură de stat care ameninţă că va dărâma zidurile Beit Midrash.

(2) "Fragmentul biblic [din Deuteronomul 30] pare un ecou al proverbului babilobian cu care se încheie "Dialogul pesimismului" (text datat în jurul anului 1000 î.e.n.): "Cine este atât de înalt încât să acceadă la ceruri? Cine este atât de larg încât să cuprindă întreaga lume?" ("Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu"/g)Inventivitatea derivată din interdicţia reînnoirii/Nota 1/ MAKE/BURSA/12-15 august 2022)

(3) "Elu v'Elu", p.5: "Dar pragmatismul nu ar fi fost niciodată suficient pentru a susţine autoritatea textelor originale fără credinţă religioasă - în Scriptură, drept cuvânt al lui Dumnezeu şi în Talmud, ca interpretare şi aplicare revelată sau autorizată genealogic a acestui cuvânt. Din acest motiv, este întotdeauna posibil a reveni la originale, citându-l pe Dumnezeu, ca să spunem aşa, împotriva rabinilor."

(4) "Elu v'Elu", p.8: "Eliezer ben Horcanus, un elev al lui Rabban Yochanan ben Zakai, împreună cu rabinul Yehoshua, este un reprezentant al lui Beit Shammai.

Eliezer reprezintă "halakha rishona" - legile orale tradiţionale transmise de la profesor la profesor din Sinai (Pirkei Avot 1:1) fără a uita, a extrapola sau a inova. La fel ca şi profesorul său, Rabban Yochanan ben Zakai, Eliezer spune: "Nu am învăţat niciodată nimic din ceea ce nu am învăţat de la Maestru"."

(5) Avraham ben Meir ibn Ezra (1092/93 - 1167), mai cunoscut ca Ibn Ezra (în Europa, Abenezra), a fost un comentator al Torei, poet, filozof şi gramatician medieval, evreu spaniol.

Este faimos pentru comentariile sale biblice, care, alături de cele ale lui Rashi, sunt omniprezente şi indispensabile. Comentariile sale se concentrează pe explicaţiile gramaticale şi pe sensul "peshat" (sens simplu, direct) al textului. l-a influenţat pe Spinoza. Era supranumit "Înţeleptul, marele şi admirabilul învăţat". Un crater de pe Lună a fost numit Abenezra, în cinstea sa.

(6) Petrus Hispanus (Petrus Juliani) (începutul sec. 13-1277), medic, logician şi cleric evreu (portughez/spaniol) convertit la creştinism, devenit Papă cu numele de Ioan XXI (1276-1277). Reprezentant al tradiţiei logice a Universităţii din Paris; lucrarea sa Tractatus (Summulae logicales) a servit drept manual în multe universităţi medievale şi a fost comentată de autori din diferite şcoli filozofice şi teologice. Îi sunt atribuite lucrări de medicină ("Thesaurus pauperum") şi de psihologie ("De anima"). După unii autori, ar fi vorba de două persoane cu acelaşi nume: una care a scris doar lucrări de medicină şi psihologie şi a ajuns papă mai târziu; alta care a scris numai lucrări de logică.

(7) Derivarea logică operată de "rabinii noştri", după cum se exprima Ibn Ezra (fără să le conteste concluzia, flagrant contradictorie cu versetul de la care au pornit), este vicioasă.

Ea are aparenţa unei "conversii prin contrapozitie" din logica aristotelică, operaţie constând în transformarea unei propoziţii condiţionale într-o altă propoziţie condiţională, în care termenii condiţionali sunt negaţi şi inversaţi, astfel că propoziţia rezultată are acelaşi conţinut semantic, dar valori de adevăr opuse. În realitate, din îndemnul "Să nu te iei după cei mulţi la răutăţi", riguros logic învăţăm "Să te iei după cei mulţi la non-răutăţi", iar nu "la bine", cum au derivat "rabinii noştri". În contextul judiciar al versetului din Exodul 23:2 ("Să nu dai mărturie la judecată pe placul mulţimii"), termenii de "rău" şi "bine" sunt relativi - ceea ce este bine pentru reclamant, este rău pentru pârât şi viceversa. Prin urmare, termenul de "răutăţi" se referă la mărturia mincinoasă ("Să nu te iei după cei mulţi la mărturie mincinoasă") şi, deci, antonimul "răutăţilor" în acest context nu este "binele", ci "adevărul": iar din adevăr, în această împrejurare juridică, decurge binele, definit ca judecată dreaptă.

"Să nu te iei după cei mulţi la răutăţi" înseamnă să mărturiseşti adevărul, indiferent de presiunea celor mulţi.

Presiunea celor mulţi se poate să nu fie imorală, ci doar rod al unei iluzii de masă, astfel că Porunca în forma ei autentică are rolul să întărească fermitatea.

Frescă din secolul al XIII-lea, dintr-o biserică din Perugia (Italia), reprezentând Trinitatea

E. O excomunicare nedreaptă, glumă a lui Dumnezeu?

Dacă roşcovul zboară smuls din rădăcini, la cererea lui Eliezer, şi tot la cererea lui, pârâul începe să curgă invers, pereţii şcolii se înclină, Vocea Divină îi ia partea când o solicită, dacă profetul Ilie destăinuie muritorilor ce a spus Dumnezeu în ocazie şi că a zâmbit, desigur, aceasta este o ficţiune şi urmăreşte un alt scop decât să povestească o istorie.

Scopul este să spună că majoritatea decide: "Deoarece majoritatea rabinilor a fost în dezacord cu opinia rabinului Eliezer, halakha nu este stabilită în conformitate cu opinia sa".

Dar literatura acestui fragment talmudic este mai fantastică decât în aparenţă: ea dă impresia că naraţiunea are unitate de timp, pentru că foloseşte la începutul relatării cuvintele "În acea zi" pe care le repetă în epilog: "În acea zi, [...] înţelepţii au ajuns la un consens în privinţa sa [a lui Eliezer] şi l-au excomunicat."

Epilogul acestei naraţiuni este surprinzător, deoarece Gemara a trebuit să aştepte două secole ca să primească răspunsul lui Yirmeyah "După mulţi să te înclini", (probabil, pentru că doar unul în două sute de ani se încumetă să pretindă că o Poruncă dumnezeiască afirmă contrariul său).

Prin urmare, concluzia vicioasă că halakha nu este stabilită în conformitate cu opinia lui Eliezer nu a putut fi trasă "În acea zi", ci după două secole.

Ea nu a stat la baza excomunicării lui Eliezer, deşi excomunicarea este atestată de istorici.

Ar rezulta că rabinii l-au excomunicat pe Eliezer în mod arbitrar, dacă am lua povestea în serios.

Literatura de ficţiune nu poate fi infirmată de legile naturii.

Ea construieşte un univers cu legi proprii - roşcovul zboară, pârâul curge invers, pereţii şcolii şi Vocea Divină participă la dezbatere şi însuşi Dumnezeu zâmbeşte.

Toate acestea "fac parte din convenţie", în numele mesajului pe care povestea vrea să-l transmită.

Dar că Eliezer a fost excomunicat în urma unei concluzii rabinice justificate la două veacuri după excomunicarea sa, face ca povestirea să fie de gust îndoielnic, ştergând hotarul dintre fantastic şi fals şi sugerând că acolo s-a săvârşit o nedreptate. Dictatura majorităţii.

Chiar dacă nu vor fi avut acces la aristotelism, comentatorii, până la urmă, au fost sensibili la echivoc, astfel că în Tosafot (1), în dreptul paragrafului care afirmă că Dumnezeu a zâmbit, a fost adăugată următoarea notă: "El zâmbi şi spuse: "Copiii Mei m-au biruit." Şi ceea ce s-a spus la începutul Avodah Zarah (3b), "Nu mai există râs înaintea Celui Sfânt, binecuvântat să fie El, de când a fost distrus Templul" - a rămas un lucru stabilit, în timp ce aici este vorba doar despre o glumă pe care El a spus-o".

"Copiii mei m-au biruit" este o glumă a lui Dumnezeu?

Eliezer a fost excomunicat în urma acestei glume?

"Iar Înţelepţii au spus: Cine va merge să-l informeze [pe Eliezer] că a fost excomunicat? Rabbi Akiva, iubitul său discipol, le-a spus: Mă voi duce, ca nu cumva o persoană nepotrivită să-l informeze într-o manieră dureroasă şi jignitoare, făcându-l prin aceasta să distrugă întreaga lume". (Bava Metzia 59b6) Ameninţarea pare gravă, în puterea lui Eliezer stă să întoarcă apele şi să strâmbe pereţii, iar el, disperat, şi-a pierdut raţiunea de a fi, după cum se povesteşte.

Dumnezeu a glumit?

Pe când şi-a pierdut ţinuta, inducând impresia de falsificare, (suplimentar faţă de operaţiile logice viciate), fragmentul acesta literar şi-a pierdut şi cadenţa raţională, acceptând că Dumnezeu zâmbeşte, în timp ce Eliezer trebuie să reziste tentaţiei de a distruge lumea.

Dumnezeu zâmbeşte în faţa răstălmăcirii Cuvântului Său.

Eliezer este pedepsit pentru că a urmat Cuvântul lui Dumnezeu. Până la urmă, aceasta este varianta din iudaism a triumfului omului asupra divinităţii.

Dar iudaismul nu este singura religie în care interpretarea este la cheremul majorităţii, istoria consemnând întâmplări asemănătoare în creştinism:

- Marcion a fost excomunicat (anul 144 e.n.) înainte cu două-trei secole să fie stabilit canonul creştin;

- Deşi nu este atestată de vreo bază textuală biblică, doctrina Trinităţii a fost votată favorabil la Conciliul de la Niceea (anul 325 e.n.) de 313 episcopi din cei 318 participanţi; şi aşa a rămas.

Majoritatea a decis că fiecare dintre fiinţele Trinităţii este Dumnezeu şi că împreună sunt Dumnezeu - o doctrină deliberat ilogică, semnalând astfel hotarul până la care poate avansa raţiunea în cunoaşterea lui Dumnezeu.

Subtilitate care nu a întrunit unanimitatea.

Conform mărturiilor, în final, din cei cinci episcopi care s-au împotrivit, doar doi - Theonas din Marmarica şi Secundus din Ptolemais - şi-au menţinut opoziţia şi au fost exilaţi şi anatematizaţi.

Desigur, Arie a fost excomunicat.

Încheierea - două versiuni

- Prima versiune:

Dar, de ce, de ce Tosafistul pomeneşte de Templu?!

Cât de mult aminteşte excomunicarea lui Eliezer de pierderea Templului?

"Gemara relatează: Ochii lui au vărsat lacrimi, şi ca rezultat întreaga lume a pătimit: O treime din măslini a pătimit şi o treime din grâu, şi o treime din orz. Şi unii spun că însuşi aluatul frământat în mâinile unei femei s-a alterat. Învăţaţii au spus: A fost mare tristeţe în acea zi, deoarece fiecare loc spre care şi-a îndreptat privirea Rabbi Eliezer a fost ars".

De la pierderea Templului, râsul a pierit.

"Rabbi Akiva i-a spus: «Învăţătorule, colegii tăi par să se distanţeze de tine". El a folosit un eufemism, deoarece de fapt ei erau cei care îl îndepărtau pe Rabbi Eliezer".

De ce Tosafistul pomeneste de Templu, tocmai când Dumnezeu recunoaşte triumful oamenilor asupra sa?

Zâmbetul dumnezeiesc - durere străvezie pentru înstrăinarea ireversibilă?

- A doua versiune:

În iudaism, emanciparea completă a omului în raporturile cu Dumnezeu, petrecută, probabil, după distrugerea Templului, reclama înălţarea omului la statutul de Dumnezeu.

Dar creştinismul actualizase, deja, prin Iisus Cristos, conceptul de om-Dumnezeu (latent, în Cartea lui Enoh, dovedind existenţa unei astfel de aspiraţii).

Yehoshua ben Hanania era angajat, totuşi, polemic în raporturile cu iudeo- creştinii, pe care îi considera eretici: care este cauza şi care este efectul, în cazul acesta?

După cum se spune: "Cineva aflat în spatele capacului chivotului, ar trebui să se vizualizeze ca şi cum ar sta în faţa capacului chivotului ..." (Berakhot 30a) .

Faptele sunt antice, iar cele considerate astăzi cause ar putea fi, de fapt, efectele de atunci.

Ambele versiuni sunt valide, ca aspecte ale inflexiunii evoluţiei spre îndumnezeire.

Tristeţea acestei ascensiuni vine din cele două tragedii pe care se bazează: restructurarea raporturilor cu Dumnezeu şi uciderea omului-Dumnezeu.

Note

(1) Tosafot ("adăugiri") sunt comentarii medievale la mai mult de treizeci din tratatele Talmudului. Ele iau forma unor glose critice sau explicative, şi sunt tipărite, în majoritatea ediţiilor Talmudului, pe marginea exterioară a paginii, pe partea opusă comentariilor lui Rashi. Autorii Tosafoturilor au trăit în secolele al XII-lea/al XIII-lea în Germania, Franţa, Anglia şi Italia şi sunt cunoscuţi ca Tosafişti (în ebraică B'aley HaTosafot). Rădăcinile lor se află în opera lui Rashi - de fapt, ginerii şi nepoţii lui Rashi sunt consideraţi printre fondatorii şi membrii cei mai influenţi ai şcolii Tosafot. Comentariile lor asupra aproape fiecărui tratat al Talmudului au fost colectate, editate, adăugate şi transmise din generaţie în generaţie, anumite colecţii câştigând mai multă importanţă (în funcţie de tratat şi de localitate). Abordarea lor este analitică, comparativă şi incisivă şi de multe ori adoptă o poziţie critică faţă de comentariul lui Rashi.