Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică faptul că a câştigat, pe 8 noiembrie, nu doar majoritatea marilor electori, ci şi sufragiul popular, împotriva rivalei sale democrate Hillary Clinton, vorbind despre "milioane de voturi ilegale", informează AFP.
O polemică s-a extins în weekendul lung de Ziua Recunoştinţei, după ce fosta candidată ecologistă la Casa Albă Jill Stein a decis să ceară renumărarea voturilor în statele Wisconsin, Pennsylvania şi Michigan.
Acestea sunt state-cheie care au basculat în favoarea lui Trump. Tabăra lui Clinton a anunţat că va participa la renumărare în Wisconsin.
"În afară de o victorie zdrobitoare în Colegiul Electoral, am cârştigat votul popular, dacă deduceţi milioanele de oameni care au votat ilegal", a acuzat, într-un tweet plin de furie, noul preşedinte al Statelor Unite, care se va instala pe 20 ianuarie la Casa Albă.
Potrivit sistemului scrutinului universal indirect, Donald Trump a învins-o în alegerile prezidenţiale cu 290 de mari electori la 232 pe Clinton, dintr-un total de 538 de electori în cele 50 de state americane şi în capitala Washington. Cei 16 mari electori din Michigan care urmează să-i revină lui Trump, nu au fost atribuiţi încă în mod oficial.
În schimb, în ceea ce priveşte sufragiul popular, democrata Clinton a primit cu două milioane de voturi mai mult decât republicanul Trump.
În cele trei state disputate, republicanul a obţinut victorii cu 100.000 de voturi în plus - aproximativ 20.000 în Wisconsin, 70.000 în Pennsylvania şi 10.000 în Michigan.
Anterior, duminică, Trump şi consilierii săi i-au reproşat aprins echipei lui Clinton faptul că vrea să participe la renumărarea voturilor în Wisconsin, relatează News.ro.
Pe Twitter, miliardarul i-a amintit rivalei sale înfrânte declaraţiile prin care ea l-a îndemnat, pe când era candidată, să respecte rezultatul în cazul în care ea ar fi învins.
"Atât de mult timp şi atâţia bani vor fi cheltuiţi - pentru acelaşi rezultat!", a scris omul de afaceri.
"Poporul s-a exprimat, iar aceste alegeri s-au încheiat", a lansat el sâmbătă, catalogând drept "ridicolă" iniţiativa ecologistei Jill Stein, care a colecta câteva milioane de dolari cu scopul de a-şi finanţa solicitarea.
Atunci când a anunţat că vrea să participe la iniţiativa lui Stein, tabăra Clinton a precizat că nu a constatat nereguli în Wisconsin.
Însă o consilieră a lui Donald Trump, Kellyanne Conway, a denunţat o "renumărare deconcertantă" şi i-a îndemnat pe democraţi să nu fie nişte "răi perdanţi".
Conway a declarat pentru NBC că preşedintele-ales şi predecesorul său Barack Obama au discutat sâmbătă la telefon timp de 45 de minute.
"Vreau să vă spun, din partea preşedintelui-ales Trump, că îi place mult să vorbească cu preşedintele Barack Obama, să evoce chestiuni grave cu care se confruntă această ţară şi lumea", a spus ea.
"Ei se înţeleg bine. Sunt în dezacord asupra multor puncte, iar acest lucru nu se va schimba. Însă ei se respectă şi respectă procesul şi tranziţia lină a puterii", a adăugat Conway.
Donald Trump şi-a petrecut weekendul prelungit de Ziua Recunoştinţei la luxosul său teren de golf din Florida, unde a lucrat la elaborarea Guvernului.
Însă alegerea strategică a şefului său al diplomaţiei rămâne în suspans.