Trump anunţă 'anularea' discuţiilor cu China

A.B.
Internaţional / 19 august 2020

Trump anunţă 'anularea' discuţiilor cu China

Preşedintele Statelor Unite Donald Trump a anunţat marţi că "a anulat" discuţiile comerciale cu China din cauza răspunsului la coronavirus, la câteva zile după ce o revizuire programată a "Fazei 1" iniţiale a acordului comercial a fost amânată, informează miercuri dpa şi Agerpres.

"Nu vreau să discut cu ei acum. Pentru ce au făcut acestei ţări şi lumii nu vreau să vorbesc cu China chiar acum", a declarat Trump reporterilor în timp ce se deplasa în Arizona. "Ar fi trebuit să-l oprească, aşa ar fi corect - am anulat discuţiile cu China", a adăugat el.

Declaraţia lui Trump intervine la o zi după ce preşedintele a lăudat achiziţionarea de bunuri agricole de către China şi consilierul în probleme comerciale al preşedintelui Peter Navarro a spus că Faza 1 a acordului este "pe drumul cel bun."

Relaţiile dintre Washington şi Beijing au devenit tensionate de când Trump a ajuns la putere, iniţial în mare măsură asupra comerţului şi unor dispute legate de proprietatea intelectuală, continuând apoi pe măsură ce pandemia de coronavirus s-a agravat.

Cele două ţări au ajuns la un acord de Fază 1 în ianuarie, care cere Chinei să cumpere cantităţi mari de produse agricole din SUA şi alte bunuri. Cu toate acestea, se pare că Beijingul este în imposibilitatea de a satisface cererile din cauza pandemiei.

Vorbind la postul de televiziune american CNBC luni, Navarro, consilierul în probleme comerciale la Casa Albă, a lăudat achiziţiile de exporturi americane de către China, dar a acuzat conducerea chineză că lucrează cu democraţii în încercarea de a-l înlătura pe Trump.

Tensiunile dintre cele două ţări s-au intensificat de asemenea asupra autonomiei Hong Kongului, tratamentului Beijingului vizând minorităţile etnice, expansiunii militare chineze în Marea Chinei de Sud, precum şi sancţionării de către Statele Unite a companiilor de tehnologie chineze şi cererii de a bloca Huawei de pe pieţele 5G.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb