Trump, optimist în privinţa unui acord comercial cu China

T.T.
Internaţional / 26 august 2019

Donald Trump şi Xi Jinping (Sursa foto: Twitter)

Donald Trump şi Xi Jinping (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele american, Donald Trump, a părut luni optimist cu privire la perspectivele încheierii unui acord comercial cu China, afirmând că părţile discută în continuare şi că negocieri propriu-zise vor începe "în foarte scurt timp", transmit dpa şi Reuters.

"Ei vorbesc serios", a declarat Trump, menţionând că au existat două discuţii în cursul nopţii iniţiate de partea chineză, în care aceasta a indicat că doreşte să revină la masa negocierilor. "Vom începe să discutăm foarte serios", a afirmat el, în marja summitului G7 de la Biarritz.

"Cred că vom avea o înţelegere pentru că acum negociem în termeni corecţi", le-a declarat Trump reporterilor. "Aceasta este prima dată când îi văd că vor cu adevărat să facem o înţelegere. Şi acesta este într-adevăr un pas pozitiv", a spus preşedintele american.

El a adăugat obişnuitul său avertisment că "poate nu o să se realizeze', numindu-l însă pe omologul chinez Xi Jinping un "mare lider".

Un război comercial tot mai intens între cele mai mari două economii mondiale a escaladat vineri, prin impunerea de noi taxe vama reciproce.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb