Tudor Ciuhodaru şi Petru Movilă vor depune un proiect legislativ ce vizează asigurarea asistenţei persoanelor cu handicap grav la domiciliu

C.P.
Politică / 22 septembrie 2010

Deputatul Tudor Ciuhodaru, membru al Comisiei de Sănătate, şi domnul deputat Petru Movilă (PDL) vor depune astăzi, în Parlament, un proiect legislativ ce vizează asigurarea asistenţei persoanelor cu handicap grav la domiciliu, prin rezolvarea salarizării asistenţilor personali ai acestora, se arată într-un comunicat transmis redacţiei. Deputaţii susţin că renunţarea la acest tip de asistenţă va arunca România în urmă cu un deceniu prin creşterea instituţionalizării acestor persoane. Presiunile bugetare în aceste condiţii vor fi mai mari, atât prin costurile instituţionalizării celor cu handicap, cât şi prin trecerea în şomaj a asistenţilor personali.

"Am primit la cabinetul parlamentar numeroase sesizări cu privire la nerespectarea prevederilor  Legii nr. 448/2006, privind promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi de măsurile urgente ce se impun privind  plata drepturilor salariale ale asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav.

La aprobarea bugetelor locale pe 2010 nu s-au alocat resurse financiare suficiente pentru asigurarea  cheltuielilor salariale ale asistenţilor personali  ai persoanelor cu handicap grav din sumele defalcate din taxa pe vaioare adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi  municipiilor, iar direcţiile generale de finanţe publice nu au dispus completarea sumelor din venituri proprii.

În aceste condiţii, majoritatea primăriilor nu mai au bani pentru aceste drepturi.

La nivelul judeţului laşi, din cele 98 de primării, doar 8 au repartizate sumele suficiente pentru plata drepturilor salariale ale asistenţilor personal şi a indemnizaţiilor de însoţitor al persoanei cu handicap grav, altul decât vizual. Sunt restanţe de luni de zile la plata acestora, cu consecinţe grave asupra calităţii îngrijirii persoanelor cu handicap grav.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Probabil ca toate aceste modificari vor dezavantaja persoanele cu handicap, nu le vor aduce beneficii. De ce? Trebuie ca alaturi de pensionari sa ajute si persoanele cu handicap tara sa isi revina din criza?

    oare la un protest al asistentilor personali impreuna cu persoanele cu handicap in fata guvernului ce ar face dl boc?ar aduce mai multi jandarni sau mai multe masini de salvare?sa stiti dl boc ca avem grija si de persoane cu handicap psihic care nu au logica adica nu gandesc ce le vor face jandarmii ai vor primi tot cu gaze lacrimogene?

    1. Lili, nu te ingrijora ca Boc nu citeste despre durerile noastre dar Dumnezeu va avea grija si de ei...poate vor ajunge mai rau ca noi.Ei nu pot intelege ce inseamna sa ingrijesti de o persoana cu handicap grav mintal si culmea ca se lauda peste tot in lume ca bolnavi mintal sint prioritatea # 1 a Romaniei. Rusinos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb