Turaţie maximă pentru "Condmag": Plus de 23,5%, în numai o lună

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 25 iunie 2010

Turaţie maximă pentru "Condmag": Plus de 23,5%, în numai o lună

Acţiunile producătorului de conducte magistrale "Cond-mag" Braşov (simbol COMI) au înregistrat, în perioada 21 mai - 23 iunie, o apreciere de 23,5% (raportat la moneda europeană), până la 0,83 lei/unitate, fiind cei mai inspiraţi.

Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată, au fost şi ei inspiraţi, metalul galben scumpindu-se cu 7,60%, pe fondul creşterii cererii aces-tuia la nivel mondial, după ce sentimentul investitorilor faţă de economiile ţărilor cu probleme s-a deteriorat constant. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 136 lei.

Şi tradiţionaliştii care au preferat, la jumătatea lui mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", ATE Bank, MKB Romexterra sau Marfin Bank au obţinut în continuare randamente uşoare, în ton cu aprecierea monedei europene în raport cu leul. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament, au obţinut, miercuri, un câştig de 0,27% din suma depusă.

Cu toate acestea, investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai prost inspiraţi, înregistrând pierderi la aceas-tă categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o scădere de 0,01% a sumei depozitate, dacă ar fi optat pentru Unicredit Ţiriac Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Şi persoanele care au preferat, luna trecută, să îşi păs-treze banii "la ciorap" au înregistrat pierderi de 0,67%, în intervalul 21 mai - 23 iunie, pe fondul deprecierii semnificative a leului în raport cu moneda europeană.

Tot în aceeaşi perioadă, piaţa de capital locală a fost o sursă de profit pentru investitorii care au optat pentru plasamente în indicii bursieri.

Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 5,18% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 8,86%, pe fondul optimismului din piaţă. În acelaşi timp, şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, a crescut cu 4,42%.

În schimb, persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "BT Maxim", administrat de SAI BT Asset Management, s-au putut considera mult mai norocoase decât restul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 5,45% peste investiţia iniţială, în perioada analizată.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb