Cel mai bun plasament financiar realizat în urmă cu o lună s-a dovedit ieri a fi cel în acţiuni "Turbomecanica" Bucureşti, tranzacţionate pe piaţa bursieră, care au avut un cîştig raportat la euro de 16,18%.
Preţul mediu de tranzacţionare al unei acţiuni "Turbomecanica" Bucureşti a fost de 16,2272 lei RON.Cea mai mică scădere în perioada analizată a indicilor bursieri a fost cea a indicelui BET de -2,77%, în timp ce în acelaşi interval, indicele BET-FI, care reflectă evoluţia cotaţiilor acţiunilor SIF, s-a redus cu 9,97%, în raport de euro.
Fondurile de investiţii "Stabilo" şi "Orizont" au înregistrat cele mai mari creşteri pe parcursul ultimei luni. Cu portofolii constituite preponderent din acţiuni cotate, acestea au reuşit să aducă investitorilor săi un cîştig, raportat la euro de 2,93% din suma plasată. Persoanele care au preferat un risc mai mic al investiţiei şi au ales să-şi pună economiile în depozite bancare ar fi fost mai cîştigate dacă optau acum o lună pentru cele în lei. Astfel, ar fi obţinut ieri un randament maxim, raportat la euro de 3,20%. Această dobîndă a fost încasată de clienţii "Nova Bank". Acest cîştig a fost mai mare decît cel obţinut de persoanele care şi-au constituit depozite bancare în euro, şi mai mic decît cel în fondurile mutuale. Cea mai mare dobîndă ce putea fi obţinută miercuri pentru un depozit în euro, constituit în urmă cu o lună a fost la Libra Bank, respectiv de 0,29% raportat la euro. Cei care însă au preferat să păstreze economiile acasă, au avut şi ei un cîştig de 2,52% datorită aprecierii leului faţă de moneda europeană.