Turcan: "Ministerul Culturii a identificat soluţiile legale pentru clarificarea situaţiei juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia"

R.S.
Cultură / 27 iulie

Turcan: "Ministerul Culturii a identificat soluţiile legale pentru clarificarea situaţiei juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia"

Ministerul Culturii are soluţii legale pentru clarificarea situaţiei juridice a Palatului Reginei Maria din Mamaia, iar Primăria Constanţa a iniţiat un proiect de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune pentru cumpărarea terenului aferent edificiului, a anunţat ministrul Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Aceasta a amintit că, în martie, la iniţiativa ministerului pe care îl conduce, a fost aprobat Memorandumul privind contractarea unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru proiectul "Temelii culturale", care vizează salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinaţie culturală, cuprinzând şi fonduri pentru restaurarea şi amenajarea Palatului Reginei Maria.

"În prezent, este în plină desfăşurare analiza tehnică a celor 14 obiective de interes european şi naţional cuprinse în Memorandum, iar pentru obţinerea finanţării este obligatorie clarificarea situaţiei juridice complexe aferentă dreptului de proprietate asupra Palatului Reginei Maria din Mamaia. Ministerul Culturii a identificat deja soluţiile legale pentru clarificarea situaţiei juridice! Suntem în discuţii continue cu autorităţile locale şi Mamaia SA pentru a le implementa rapid şi în cel mai eficient mod. Un prim pas a fost deja făcut (...) de Primăria Constanţa, prin iniţierea proiectului de hotărâre privind exercitarea dreptului de preempţiune de către Municipiul Constanţa pentru cumpărarea imobilului teren aferent Palatului", a scris Turcan, sâmbătă, pe Facebook, mai transmite Agerpres.

Ministrul Culturii şi-a exprimat încrederea că Mamaia SA va depune oferta de vânzare a imobilului cât de curând, astfel încât să poată fi exercitat dreptul de preempţiune, iar Palatul Reginei Maria să intre în proprietatea ministerului şi să fie salvat.

"Fac apel la Ministerul Economiei ca, prin intermediul companiei din subordinea acestuia, Mamaia SA, să ne sprijine în acest demers! Avem deja finanţarea. Tot ce ne rămâne este să rezolvăm problemele juridice pentru a putea interveni! Palatul Regina Maria din Mamaia este un simbol al istoriei noastre, care trebuie să fie salvat şi păstrat pentru generaţiile viitoare!", a adăugat Raluca Turcan, conform Agerpres.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb