Turcia acuză Grecia de înarmarea Insulei demilitarizate Kastellorizo

A.B
Internaţional / 31 august 2020

sursa foto:News.ro

sursa foto:News.ro

Turcia a acuzat luni Grecia de acte de "piraterie" prin faptul că încearcă să "înarmeze" o insulă demilitarizată situată în apropierea litoralului turc, al cărei statut se află în centrul tensiunilor actuale din estul Mării Mediterane, relatează AFP şi News.ro

Într-un context de escaladare între Turcia şi Grecia, publicarea săptămâna trecută a unor fotografii de către AFP care surprind militari greci ce sosesc pe Insula greacă Kastellorizo - situată la doi kilometri de coasta turcă - a provocat furia Ankarei.

"Iniţiativele greceşti vizând înarmarea Meis (numele turc al Kastellorizo) sunt un nou exemplu de piraterie", a declarat luni Omer Celik, un purtător de cuvânt al formaţiunii AKP (islamo-consevatori) a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

"Îndreptarea armelor către litoralul turc este o prostie", a denunţat el pe Twitter.

Ministerul turc de Externe a catalogat, duminică, sosirea unor militari greci la Kastellorizo drept o "provocare", denunţând o încălcare a statutului de insulă demilitarizată al acesteia, stabilit printr-un tratat din 1947.

"Respingem încercări ilegitime vizând să modifice statutul acestei insule", a subliniat într-un comunicat Ministerul turc de Externe.

AFP a publicat vineri imagini care surprind sosirea unor militari greci înarmaţi la Kastellorizo.

Aceste imagini au fost amplu preluate de presa turcă.

Potrivit unui oficial grec, militari erau deja prezenţi pe insulă înainte de data respectivă, iar sosirea militarilor vineri făcea parte dintr-o rotire a trupelor.

Insula Kastellorizo este unul dintre principalele puncte de discordie între Turcia şi Grecia, în disputa lor cu privire la împărţirea uriaşelor rezerve de gaze naturale descoprite în ultimiiani în estul Mediteranei.

Atena susţine că dreptul de a exploata resursele naturale din jurul acestei insule îi aparţine.

Însă Ankara refuză, apreciind că acest lucru ar însemna să priveze Turcia de o suprafaţă de zeci de mii de kilometri pătraţi de mare şi a o "încarcera în interiorul zonei sale de coastă".

Escaladarea actuală a tensiunilor a fost declanşată de desfăşurarea unei nave turce de prospecţie în apele revendicate de Atena, la sud de Kastellorizo, la 10 august.

Afişându-şi inflexibilitatea în pofida unor ameninţări europene, Turcia a prelungit în mai multe rânduri misiunea navei sale de prospecţie Oruç Reis.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb