Twitter consideră că ordinele guvernului indian de a elimina conturile care aduc acuzaţii la adresa autorităţilor sunt incompatibile cu legislaţia locală şi că, pentru unele conturi, nu ar fi de acord cu o interdicţie absolută şi ar restricţiona în schimb accesul doar în India, informează Reuters.
Guvernul şi prim-ministrul Narendra Modi au cerut Twitter să şteargă peste 1100 de conturi şi postări care acuză administraţia că a încercat să-i distrugă pe fermieri. Guvernul declară ca unele conturi sunt susţinute de Pakistan, rivalul Indiei, sau sunt operate de susţinătorii unei mişcări sikhiste separatiste.
În timp ce Twitter a întreprins o serie de acţiuni, inclusiv suspendări permanente, împotriva a peste 500 de conturi care făceau parte din lista de suspendări dată prin ordin guvernamental, nu toate conturile au fost blocate, au declarat reprezentanţii reţelei de socializare.
"Aceste conturi vor continua să fie disponibile în afara Indiei deoarece nu credem că acţiunile pe care ni s-a cerut să le întreprindem sunt compatibile cu legislaţia indiană", au declarat cei de la Twitter, potrivit Reuters.