Ucraina va declara starea de urgenţă pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă

Ucraina va declara starea de urgenţă pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă

G.U.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 23 februarie 2022

Ucraina va declara starea de urgenţă pe fondul temerilor privind o iminentă invazie rusă

Consiliul de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei (SNBO) a cerut miercuri instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul ţării în contextul a ceea ce consideră a fi drept agresiune rusă, cu excepţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, care se află deja sub o administraţie politico-militară, informează EFE, AFP, DPA şi Ukrinform, citate de Agerpres.

După decizia SNBO, preşedintele (Volodimir Zelenski) trebuie să emită un decret privind instituirea stării de urgenţă în anumite regiuni, document ce trebuie aprobat de Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) în termen de două zile.

''Parlamentul ucrainean trebuie să se pronunţe asupra acestei decizii în termen de 48 de ore'', a specificat secretarul SNBO, Oleksii Danilov în finalul reuniunii acestei structurii.

Starea de urgenţă poate fi introdusă pentru o perioadă de cel mult 30 de zile şi nu mai mult de 60 de zile în anumite zone, indică Ukrinform.

În caz de necesitate, starea de urgenţă poate fi prelungită de către preşedinte, dar nu mai mult de 30 de zile.

La 21 februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat două decrete privind recunoaşterea autoproclamatelor republici 'populare' Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, scena unui conflict armat din 2014 între forţele proguvernamentale ucrainene şi separatiştii proruşi susţinuţi de Moscova. Cele două acorduri prevăd acordarea de asistenţă militară de către Rusia celor două entităţi separatiste. Rusia a recunoscut astfel în mod deschis prezenţa sa militară pe teritoriul 'ocupat temporar' din Donbas.

La 22 februarie, Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) i-a permis în unanimitate lui Putin să utilizeze armata rusă în străinătate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930