UDMR: "Economia ţării merge într-o direcţie greşită"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 aprilie 2009

Senatorul UDMR Gyerko Laszlo consideră că economia ţării noastre merge într-o direcţie greşită, iar măsurile luate de Guvern nu fac decât să afecteze dezvoltarea economică a ţării.

Gyerko Laszlo a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că deciziile care se iau săptămânal în România nu sunt binevenite pentru întreprinzătorii mici şi mijlocii, iar ţara noastră a pornit pe drumul descreşterii indicatorilor economici, al adâncirii crizei, al creşterii şomajului şi infracţionalităţii, informează Agerpres.

Senatorul UDMR a explicat: "Economia României se îndreaptă către o direcţie greşită. În timp ce în Uniunea Europeană se iau decizii care vin în ajutorul întreprinzătorilor, în România se introduc noi taxe şi impozite care nu ajută deloc dezvoltarea economică".

Senatorul Uniunii a criticat decizia introducerii impozitului forfetar, fiind de părere că sute de firme din Harghita vor avea grave probleme financiare din această cauză.

Gyerko Laszlo a explicat: "Prevederea cea mai grea este introducerea unui impozit obligatoriu de 500 de euro şi pentru firmele care nu au venit. În aceste condiţii, când multe firme funcţionează doar pe linia de plutire şi doar pentru a asigura venitul familiei, cred că, în Harghita, mai multe sute vor avea de suferit".

Senatorul a ţinut să precizeze că, săptămâna viitoare, reprezentanţii UDMR şi cei ai PNL se vor întâlni pentru a discuta posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură chiar pe tema impozitului forfetar

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb