Elena Udrea a susţinut o conferinţă de presă la finalul primei şedinţe a organizaţiei PDL Bucureşti la care a participat în calitate de preşedinte.
"Nu am venit la conducerea PDL Bucureşti pentru a candidata la Primăria Capitalei", a declarat Elena Udrea, la finalul primei şedinţe PDL Bucureşti la care a participat în calitate de preşedinte, potrivit Realitatea Tv.
Ea a dezminţit astfel zvonurile apărute în presă, potrivit cărora noua funcţie ar reprezenta o trambulină menită să o propulseze în postul de primar general al Capitalei.
"Misiunea mea este să recâştigăm încrederea bucureştenilor. E momentul ca PDL Bucureşti să se întoarcă la bucureşteni. Oricine are un proiect, oricine este interesat de dezvoltarea oraşului este binevenit la noi în organizaţie", a mai spus Elena Udrea.
1. parerea mea
(mesaj trimis de weir în data de 19.08.2010, 19:03)
Udrea are niste idei bune ce daca ar fi aplicate cum trebuie ar schimba fata bucurestiului. As vrea sa o vad la primarie sau macar sa faca altcineva proiectele astea.