Uniunea Europeană a confirmat joi angajamentul său de a acorda Ucrainei un sprijin financiar în valoare de 18,1 miliarde euro, în cadrul unui împrumut acordat de principalele state industrializate din lume (G7) ce va fi rambursat din dobânzile aferente activelor ruseşti îngheţate, transmite AFP.
Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a anunţat că a semnat un protocol de acord cu Ucraina pentru o asistenţă macrofinanciară care va servi la ''acoperirea nevoilor imediate''.
''Aceasta face parte din iniţiativa G7 vizând sprijinirea Ucrainei prin utilizarea veniturilor de pe urma activelor ruseşti îngheţate'' în cadrul sancţiunilor occidentale contra Moscovei, ''garantând astfel că agresorul plăteşte pentru pagubele pe care le-a cauzat'', a precizat el pe platforma X (fosta Twitter), potrivit AFP.
Premierul ucrainean Denis Şmîhal a salutat ''demersul curajos'' al Uniunii Europene, subliniind că ''nu este doar un ajutor, ci este un precedent pentru a trage Rusia la răspundere pentru crimele sale''.
Aceste 18,1 miliarde euro se adaugă ajutorului de aproximativ 120 miliarde de euro acordat Kievului de către UE şi statele sale membre de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022.
Acest nou sprijin intervine pe fondul incertitudinilor care planează asupra sprijinului american după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, notează AFP.
La finalul lunii octombrie, G7 a anunţat un acord în valoare de 50 de miliarde dolari (47 miliarde euro) pentru Ucraina sub formă de împrumut, ce va fi rambursat din dobânzile aferente activelor ruseşti îngheţate în cadrul sancţiunilor occidentale.
Din această sumă, SUA s-au angajat să furnizeze 20 de miliarde de dolari. Regatul Unit, Canada şi Japonia au decis de asemenea să contribuie, scrie AFP.
De la începerea invaziei ruse în Ucraina, Uniunea Europeană a îngheţat 235 miliarde de dolari din fondurile Băncii centrale a Rusiei, ceea ce înseamnă cea mai mare parte a activelor ruseşti imobilizate în lume.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.11.2024, 20:29)
Curios cum da UE 138,1 miliarde ucrainei, in timp ce bugetul total aprobat acum cateva zile pentru intreaga UE pentu 2025, cu toate problemele economice mari pe care le are in multe tari membre importante, a fost stabilit la doar 200 de miliarde. UE isi continua consecvent politica de sinucidere, e de neinteles
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Teo în data de 28.11.2024, 21:24)
Probabil că nu înțelegi prea bine limba română. Suma de 18 miliarde provine din activele rusești înghețate de UE, bani care sunt folosiți de UE și care aduc dobânzi de 18 miliarde.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.11.2024, 21:57)
Daca ai sti putina aritmetica ai intelege ca 18,1 + 120 = 138,1
Citez din articol: "... Aceste 18,1 miliarde euro se adaugă ajutorului de aproximativ 120 miliarde de euro acordat Kievului de către UE şi statele sale membre...