UE îi cere lui Putin să îl elibereze imediat pe Navalnîi

S.B.
Internaţional / 22 ianuarie 2021

UE îi cere lui Putin să îl elibereze imediat pe Navalnîi

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat astăzi că i-a telefonat preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere "eliberarea imediată" a disidentului Aleksei Navalnîi, informează Agerpres.

Michel i-a comunicat liderului de la Kremlin "îngrijorarea gravă" faţă de situaţia celui mai cunoscut opozant faţă de Kremlin şi a făcut apel la "respectarea integrală şi necondiţionată a drepturilor" acestuia, arată un comunicat de la Bruxelles după convorbirea telefonică.

Oficialul care prezidează summiturile UE a insistat şi ca "Rusia să treacă urgent la anchetarea completă şi transparentă a tentativei de asasinat" împotriva lui Navalnîi, care a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok de tipul celor dezvoltaţi în fosta Uniune Sovietică.

Navalnîi a fost spitalizat la Berlin pentru tratament, iar duminică, la întoarcerea la Moscova, a fost reţinut chiar pe aeroport şi se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Bursa, nu ne lamuriti, i-a raspuns/ ce i-a raspuns Putin?

    Ce jigodie de om e acest Putin!Dupa ce ca l-a otravit pe Navalnaii il mai baga si in puscarie.Zici ca-l trimite la recuperare!Oricum,are o boala pe barbatii frumosi:ori ii omoara,ori ii desfigureaza.Scarba dracului!

    1. puterea corupe

      puterea absoluta.... corupe absolut. 

      jegos e rusnacul din el nu Putin....iar navalitu' a bagat labele-n cascavalul rusnacului....atunci a aparut discordia....cam ca la noit pe malul Dambovitei cind aia mai tineri vin la buzunarele celor ce fura demult....

    Bine UE. De ce nu ceri sa fie eliberat si Assange si Snowden?

    Auzi UE? De ce incalci drepturile omului permitand ca acesti doi avertizori de integritate sa fie haituiti de UE si de SUA? Ticalosilor europeni. Dobitocilor. 

    Aha. Ca daca nu face germania alianta cu italia si romania si vin peste ei la Volgograd :))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb