Dezvăluirile cu privire la moartea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi sunt "profund tulburătoare" şi este necesară o "anchetă aprofundată, credibilă şi transparentă", consideră Uniunea Europeană, iar preşedintele american Donald Trump vrea să afle mai multe, inclusiv unde e cadavrul, relatează The Associated Press.
Autorităţile saudite au anunţat că Jamal Khashoggi a murit într-o "încăierare" cu oficiali saudiţi la Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, la 2 octombrie, ultima dintr-o serie de declaraţii contradictorii cu privire la moartea jurnalistului.
Oficiali turci suspectează că o echipă de saudiţi a fost trimisă să-l asasineze.
Arabia Saudită a anunţat că 18 saudiţi au fost plasaţi în arest preventiv şi oficiali din cadrul serviciilor de securitate au fost demişi.
Însă unii critici consideră că planul complex care a condus la moartea lui Khashoggi nu ar fi putut să fie aplicat fără ca puternicul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, în vârstă de 33 de ani, să ştie.
Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a reclamat astăzi o anchetă aprofundată cu privire la moartea "extrem de tulburătoare" a jurnalistului şi ca cei vinovaţi să dea socoteală.
"Uniunea Europeană, la fel ca partenerii săi, insistă asupra necesităţii unei anchete aprofundate, credibile şi transparente, care să facă lumină asupra circumstanţelor morţii şi să-i oblige pe cei vinovaţi să-şi asume responsabilitatea", se arată într-un comunicat al serviciilor sale.
Pe de altă parte, preşedintele american Donald Trump a declarat că este necesar să afle mai multe despre uciderea jurnalistului saudit şi a promis să coopereze cu Congresul în privinţa răspunsului american.
El a anunţat, în urma unui miting electoral în Nevada, ieri seară, că urmează să discute cu prinţul moştenitor în curând.
Locatarul Casei Albe a declarat anterior că el crede versiunea Riadului, însă a spus ieri că nu ştie unde se află corpul lui Khashoggi.
"Am vrea să ştim unde este (cadavrul) şi ce s-a întâmplat. Iar eu cred că ne îndreptăm în această direcţie", a spus el.