Ultima oră

Aştept şi eu, ca toată lumea, epilogul "justiţiar" al halimalei "Voiculesciada". Şedinţa de judecată se prelungeşte. Nu-i chip, deci, să mă potrivesc patului procustian al cerinţelor orare ale redacţiei. Verdictul va veni, probabil, pe la ora de prime-time a televiziunilor. Noi, gazetele, nu mai contăm demult în marea maşinărie de ştiri. Avem alte avantaje, preţuite de cititori, chiar dacă ei nu alcătuiesc calupuri masive de "publicuri" care pot fi vîndute pe minute şi secunde, în contractele de publicitate, ca turmele la abator, aşa cum se întîmplă în lumea "audio-vizualului". Altădată, gazeta ar fi ţinut deschisă rubrica "ultima oră", pentru a prinde, fie şi în ultimul moment, ştirea care interesează atît de neapărat, naţiunea. Nimeni nu mai ţine, astăzi, o asemenea rubrică! Doar în varianta "pe net" există ceva, dar se cheamă "update" sau "breaking news"! Mă rog, fiecare cu vremurile lui şi fiecare vreme cu moda şi mofturile ei! Piesa lui Sebastian, de la care am împrumutat titlul editorialului de azi, constituie un excelent termen de comparaţie pentru a surprinde destinul presei şi al gazetăriei, pentru a înţelege ce s-a schimbat şi ce nu în universul tulbure al acestei ocupaţii care, în societatea României, rareori a fost o afacere, în sens strict antreprenorial şi tot pe atît de rar o afacere, care să fi atins standardele profesionale ale unei ocupaţii bazate pe norme cu oarecare grad de stabilitate şi recunoaştere socială.

Trăsătura care şochează: rolul masiv al "mogulului", atunci, ca şi astăzi! În piesa lui Sebastian, Bucşan este întruchiparea noţiunii de "monopol" şi a succesului bazat pe formula "afaceri cu statul". "N-ai auzit niciodată de numele meu? E un nume nou pentru dumneata? Necunoscut? Frumoasă scrumieră. Ce scrie aici? Uzinele Bucşan! Şi pe blocul de hîrtie ce scrie? Fabrica de Hîrtie Bucşan! Şi aici? Oţelăriile Bucşan! (Îi rupe un nasture de la haină). Şi aici? Fabrica de nasturi Bucşan. Şi dumneata nu mă cunoşti! Nu e nimic în casa asta care să nu fi trecut prin mîinile mele. Nu e nimic în tot oraşul ăsta, care să nu poarte imprimat numele meu. Ascensorul cu care te urci, e un ascensor Bucşan; betonul din care e clădită casa, e beton Bucşan; ghetele pe care le porţi, sunt lucrate cu talpă Bucşan. Asfaltul pe care umbli, e asfalt Bucşan!" Principala metodă de "afaceri" a mogulului, atunci ca şi astăzi, este "tunul" dat statului! Pe lîngă toate celelalte, Bucşan are pe rol afacerea Protar. Cumpără ovăz de la producător, la preţul de jos "al pieţei", "de, criză mare monşer", iar cînd monopolul a fost realizat, îl vinde statului de zeci de ori mai scump! Ce, nu e voie să facă cineva afaceri cu cereale!!! În lumea lui Bucşan, presa nu face prea mulţi bani. O gazetă, cum e "Deşteptarea", se cumpără şi se vinde, în cîteva ore! Timp în care, din mijloc de şantaj la adresa mogulului, devine ascultătoarea sa unealtă şi servitoare. Mijloc de şantaj, pentru interesele mogulului. Cu aceeaşi conducere, cu acelaşi personal, cu aceeaşi tipografie! Poate e nevoie să-l dăm jos pe ministrul de la instrucţie publică! Poate e nevoie să-l mişcăm pe ministrul de la finanţe! Există soluţii şi articole pentru orice ocazie, pentru orice comandă. Astăzi, din pudoare, formula se cheamă "presă de opinie"!!!! Pe vremea lui Pamfil Şeicaru se spunea lucrurilor pe nume: "şantajul şi etajul"! Ce face mogulul cînd este şantajat, prin presă? Plăteşte! Vine şi stă de vorbă cu "directorul" să se lămurească: "Tocmai de aceea am venit. Ascultă-mă: mie îmi plac corsarii. Cînd mă atacă din faţă. Mă supără doar cînd îmi sar din spate. Vreau să vorbim sincer; ca între bandiţi. Ca între doi bandiţi onorabili. Spune: Ce vrei? Cît vrei?".

Dacă, totuşi, a răsuflat ceva în presă, fie şi dintr-o eroare, dintr-un simplu şi ciudat joc al dragostei şi-al întîmplării, ca în piesa lui Sebastian? Ce soluţie are "mogulul"? Aţi ghicit: face o fundaţie, o asociaţie, un institut!!!! "Asociaţia pentru încurajarea studiilor de istorie antică. Werner, mîine dimineaţă constituim societatea Protar. Bine, dar... Preşedintele... Preşedintele consiliului de administraţie... Domnul profesor Alexandru Andronic. Unul dintre scopurile societăţii este încurajarea studiilor"... Desigur, numai unul dintre scopuri!!! Celelalte nu se publică la gazetă! În lumea ficţiunii, creată de Sebastian, istoria se încheie fericit, pentru toţi. Şi "buni" şi "răi"! E adevărat, acolo, justiţia nu este deloc amestecată! N-ar avea de ce, poate doar ca să încurce lucrurile!

În lumea noastră, "reală", va trebui să descoperiţi dumneavoastră singuri, la "ultima oră", cum se va fi încheiat cea mai mediatizată dintre "poveştile cu moguli" ale vremurilor "noi", pe care le trăim!