Un deputat leton, arestat după ce a iniţiat o campanie anti-vaccinare

G.U.
Miscellanea / 6 decembrie 2021

Aldis Gobzems

Aldis Gobzems

Un membru al parlamentului leton, Aldis Gobzems, care s-a remarcat în ultima vreme prin manifestaţiile organizate împotriva vaccinării anti-COVID-19, a fost arestat astăzi după ce şi-a pus în practică intenţia de a începe o astfel de campanie de protest la nivel naţional, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

Gobzems îşi propusese să parcurgă Letonia într-un autobuz de propagandă anti-vaccinistă cu mesaje care să îndemne la interzicerea oricărei vaccinări obligatorii, dar şi cu mesaje împotriva premierului Krisjanis Karins şi preşedintelui Egils Levits.

Deputatul a fost reţinut luni de poliţie la o benzinărie în oraşul Tukums. Imagini distribuite pe reţelele de socializare îl arată cum este urcat încătuşat într-o dubă a poliţiei, în timp ce un mic grup de susţinători ai săi protestează.

Acesta fusese deja exclus de la lucrările parlamentului după ce a refuzat să prezinte certificatul de vaccinare.

Printre acţiunile sale cele mai controversate s-a evidenţiat publicarea pe reţelele de socializare a unei fotografii proprii cu Steaua lui David pe care numeroşi evrei au fost forţaţi de nazişti să o poarte în timpul Holocaustului. Aldis Gobzems a dorit astfel să protesteze împotriva certificatului de vaccinare, obligatoriu în Letonia pentru accesul în marile centre comerciale, în cinematografe, teatre sau la evenimente publice.

Deputatul leton a convocat până în prezent mai multe manifestaţii anti-vaccinare, la unele participând mii de persoane, într-o ţară ce numără mai puţin de două milioane de locuitori. Următoarea manifestaţie pe care o planificase era programată pe 13 decembrie, pentru aceasta el îndemnându-şi simpatizanţii să ridice o tabără în apropierea palatului prezidenţial din capitala Riga.

Aldis Gobzems, de profesie avocat, a căpătat notorietate după ce a reprezentat la proces familiile victimelor prăbuşirii plafonului unui supermarket în noiembrie 2013, accident soldat cu 54 de morţi.

Acesta a intrat în 2018 în partidul conservator KPV, creat în 2016 şi care o perioadă a susţinut guvernul, dar care în final s-a destrămat din cauza unor conflicte interne.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb