Un dezastru numit Bidenomics

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 mai

Călin Rechea

Într-un interviu recent acordat CNN, preşedintele Biden a ajuns la o "viteză" de aproape o minciună pe minut, după cum arată un articol din New York Post.

Jurnaliştii au analizat interviul acordat de preşedintele SUA şi au ajuns la concluzia că "Biden spune o minciună pe minut", în condiţiile în care durata conversaţiei a fost de circa 17 minute, iar numărul "exagerărilor" a fost de 15, inclusiv cele referitoare la politica internă şi externă.

Cele mai neruşinate minciuni s-au referit la situaţia economică, în condiţiile în care diferitele programe anunţate în timpul mandatului, promovate sub numele Bidenomics, sunt prezentate ca un succes de necontestat, care ar trebui să-i asigure un nou mandat la Casa Albă.

Întrebat despre şansele unei îmbunătăţiri a percepţiei cetăţenilor despre situaţia economică până la alegerile din noiembrie 2024, Biden a declarat că situaţia s-a îmbunătăţit deja, deoarece "65% dintre americani consideră că au o situaţie economică bună".

Datele au fost preluate din sondajul lunar realizat de Universitatea Michigan privind încrederea consumatorilor. Preşedintele american a continuat prin afirmaţia că toate sondajele politice prezentate de presă în ultima perioadă sunt greşite. "Avem cea mai puternică economie din lume. O spun din nou, din lume", a forţat nota Joe Biden.

Apoi au fost publicate rezultatele preliminare ale indicelui încrederii consumatorilor de la Universitatea din Michigan pentru luna mai 2024, care arată cea mai mare scădere din august 2021 (vezi graficul 1).

Un dezastru numit Bidenomics

"Bidenomics face implozie", a scris Zerohedge, pe fondul celei mai mari divergenţe dintre valorile prognozate ale indicilor încrederii de la Universitatea Michigan şi valorile raportate. Căderea masivă s-a înregistrat atât pentru indicele situaţie curente, cât şi pentru indicele aşteptărilor din următoarele 6 luni, pe fondul creşterii aşteptărilor inflaţioniste. Mai mult, declinul a fost generalizat, atât din punct de vedere al grupelor de vârstă, al grupelor de venit sau educaţionale.

În cadrul interviului de la CNN, Biden a mai declarat că niciun preşedinte nu a avut o astfel de performanţă în ceea ce priveşte crearea locurilor de muncă şi reducerea inflaţiei.

"Inflaţia a fost de 9% la începutul mandatului meu, 9%", a subliniat Joe Biden în faţa unei "jurnaliste" care a tăcut în faţa minciunii sfruntate.

Poate că preşedintele Biden a reţinut ceva legat de o inflaţie de 9%, însă această rată anuală de creştere a preţurilor de consum s-a înregistrat în iunie 2022, conform datelor oficiale de la BLS (Bureau of Labor Statistics), nu la începutul mandatului său, când a fost de 1,4% (vezi graficul 2).

Un dezastru numit Bidenomics

Inflaţia din SUA se menţine peste 3% din aprilie 2021. Datele ajustate pentru sezonalitate de la BLS (Bureau of Labor Statistics) arată creşteri lunare consecutive ale preţurilor de consum de la începutul mandatului lui Joe Biden, în ianuarie 2021, cu o medie de 0,5%. Datele neajustate arată patru scăderi lunare în acest interval şi aceeaşi medie lunară de 0,5%.

Apoi Biden a aruncat vina asupra corporaţiilor pentru inflaţie şi a amintit de "shrinkflation", ca orice "conducător" responsabil care nu îşi asumă responsabilitatea pentru nimic.

Este mult mai simplu să arunci vina asupra corporaţiilor, decât să recunoşti responsabilitatea administraţiei pe care o conduci pentru alimentarea şi amplificarea inflaţiei prin tot felul de programe care sunt finanţate prin împrumuturi tot mai mari.

Înainte de interviul de la CNN, renumitul investitor Stanley Druckenmiller a apărut într-o emisiune a postului de televiziune CNBC. Întrebat despre Bidenomics, el a subliniat că "dacă aş fi profesor, nu i-aş da notă de trecere", în condiţiile în care "Trezoreria acţionează ca şi cum am fi în depresiune economică".

"Guvernul doar a cheltuit, cheltuit, cheltuit, iar noua mea îngrijorare este că toate aceste cheltuieli şi dobânzile mari vor înăbuşi inovaţia care altfel ar fi avut loc", a mai subliniat Druckenmiller.

O ştire recentă de la Wall Street Journal arăta că administraţia Biden este gata să anunţe majorarea semnificativă a tarifelor pentru anumite importuri din China, cum sunt mineralele critice pentru tranziţia energetică, echipamente solare, baterii sau automobile electrice. În cazul automobilelor electrice, tarifele ar trebui să crească de la 25% până la 100%.

De atunci, intenţia s-a transformat în realitatea unui comunicat de la Casa Albă, deşi preşedintele Biden ştie că toate costurile suplimentare vor fi plătite de americani, aşa cum declara în 2019, când critica tarifele impuse de preşedintele Trump asupra importurilor din China.

Adică administraţia Biden duce o politică premeditată de subminare a economiei Statelor Unite, sub pretextul apărării locurilor de muncă?

Poate că editorii publicaţiei umoristice Babylon Bee au fost foarte aproape de adevăr când au scris că sloganul campaniei electorale a lui Biden este "Moarte Americii!"

Pe marginea ştirii din WSJ, economistul britanic Philip Pilkington scrie pe contul său de Twitter că decizia va conduce la creşterea semnificativă a presiunilor inflaţioniste structurale, iar apoi accentuează faptul că "este greu de descris cât de amatori şi incompetenţi sunt aceşti oameni".

Deciziile şi declaraţiile recente ale oficialilor din administraţia Biden l-au determinat pe economistul finlandez Tuomas Malinen să declare că "toată echipa economică a preşedintelui american trebuie dată afară", deoarece "pare să urmărească un singur obiectiv, acela al distrugerii Statelor Unite din interior".

Malinen a mai subliniat şi un alt aspect detestabil. "Îmi este cu adevărat ruşine de fiecare economist, inclusiv câştigătorii premiului Nobel, care susţin că asta este o economie puternică", a subliniat profesorul finlandez pe contul său de Twitter.

Acum administraţia Biden trebuie să găsească mijloacele prin care dezastrul Bidenomics să fie acoperit de iluzia performanţei economice până la alegeri.

Dacă va fi prea greu şi vor apărea "sincope", încă mai este timp să fie declarată o nouă pandemie, prin care să fie justificată utilizarea pe scară largă, sau exclusivă, a votului prin corespondenţă.

Până atunci, reprezentanţii Partidului Democrat luptă neobosiţi pentru blocarea oricăror legi care ar putea condiţiona votul, la nivel federal, de prezentarea actelor doveditoare ale cetăţeniei americane.

Oare nu aceasta este "culmea" democraţiei, o societate în care majoritatea votează pentru a obliga minoritatea să-i finanţeze necondiţionat existenţa?

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Pe partea de politica externa, Joe Biden este, probabil, unul dintre cei mai buni presedinti pe care i-a avut SUA. Este un diplomat talentat si care intelege extraordinar de bine complexitatea relatiilor internationale. Nimeni pana la Biden nu a aplicat cu atata eficienta politica sanctiunilor graduale, politica ”boiling frog”.

    Trebuie sa fim corecti si sa recunoastem ca Biden a prins si un context economic si international foarte dificil. Am avut lockdown-ul din pandemie si apoi dezordinea internationala adusa de agresiunea lui Putin, doua crize cu un impact urias.  

    Si ca sa ne referim putin si la Bidenomics. Sunt de acord ca Biden este putin naiv cu costurile tranzitiei green si ca a cheltuit prea mult. Probabil ca cel putin 1 trilion de dolari in ajutoare economice n-ar fi trebuit cheltuiti in pandemie si probabil ca si Fed a amanat prea mult stoparea QE. Fed putea opri QE inca din luna mai 2021 si ar fi salvat cheltuieli de inca 1 trilion de dolari. 

    In legatura cu inflatia de 9%. Am avut lockdown si stimulente pe timpul lui Trump si am avut lockdown si stimulente si dupa ianuarie 2021. Administratia Biden a avut de gestionat din plin efectele inflationiste aduse de redeschiderea economiei si de problemele lanturilor comerciale.  

    Si exact cand am crezut ca scapat de ”inflatia tranzitorie” (pentru ca Fed avea dreptate) a venit un nou puseu inflationist adus de agresiunea lui Putin in Ucraina.  

    Daca vrem sa fim corecti, trebuie sa acceptam ca Joe Biden a avut de gestionat o perioada economica si un context international foarte dificil. 

    Iar faptul ca americanii sunt nemultumiti are foarte multe cauze.  

    Patura saraca a societatii americane este ingrozita de sistemul medical, cu costuri uriase si imprevizibile, dar problema asta este veche, nu vine de la Joe Biden.  

    Patura saraca a societatii americane nu-si poate permite sa-si cumpere o casa si este pe punctul sa nu-si poata permite sa plateasca o chirie. Este normal ca oamenii sa fie speriati de pierderea locului de munca, chiar si prost platit si chiar si acum cand somajul este la minim.

    In orice societate exista falii, frustrari, frici. Rolul unui lider autentic este sa promoveze pacea sociala si unitatea. Dar guvernarea populistului Trump a lasat urme adanci in societatea americana, urme care nu se vor stinge nici in zeci de ani. Este cel mai usor lucru sa guvernezi prin ura si prin dezbinare iar tu sa pozezi in salvatorul natiunii. Dupa 4 ani de trumpism au ajuns sa se urasca vecinii intre ei, au ajuns parintii si copiii sa nu-si mai vorbeasca. 

    1. Fereasca Dzeu! Iti dau prafuri bune astia!

    Americanul de rand stie ca e mintit sistematic. Chiar am vorbit recent cu cineva din America si spunea ca ii mint si ii manipuleaza zilnic in mod sistematic si organizat prin presa prin toata pletora de mijloace ale manipularii - dezinformare, manipularea contextului, omisiune, refraiming, tot tacamul adica terorism informational organizat la nivel de stat si de guvern.

    Masurati si pe guvernantii Romaniei !

    Tot ce at scris aici, cheltuilei nesimtite, inflatie 6% nu 3%, mintirea populatiei, cu "economia merge bine", "tigrul europei" , intinderea cumva a cresterii PIB pana dupa alegeri, iata doar 0,1% in t1 ,cu deficite tot mai mari, sunt valabine si la noi.

    Am evitat recesiunea tehnica la mustata, probabil din pix, si din 2,2% deficit la T1 si iata ca economia creste. Americanii la fel , crestere PIB tot mai mica de la trimestru la trimestru, T1 2024 plus 1,6%, cu un deficit pompat in economie de 8%. Suntem pe acelasi drum cu americanii. spre dezastru. 

    1. Economia merge bine pentru ca are la baza indicatori manipulati stiintific care nu se compenseaza intre ei. Daca o tara are un avans al PIB de 2% dar ii creste in aceeasi perioada datoria externa sau deficitul cu 8%, cei doi indicatori nu se compenseaza intre ei pentru a oferi o imagine globala corecta asupra situatiei unei tari ci sunt judecati separat.

      Stiinta economica actuala este o frauda cu suport stiintific pentru a putea minti si manipula in mod concertat tari si popoare.  

      Da, fac deficit si rezultatul e inflatie, nu crestere reala

    Bibi nu recunoaste , dar el a creat inflatia. Poate chiar mondiala, exportata prin dolar, in care se tranzactioneaza comoditatile.

    Trump a dat cadou vreo 3 triliarde usd la populatie , in pandemie, bani printati puf de fed. direct in conturi, cca 2600 usd/ persoana /luna, cand salariul minim in US era cca 1500. plus 10.000 usd /persoana angajata pt firmele mici. grant. 

    Biden , cand a venit, desi trecuse pandemia cat de cat, si oamenii ar fi putut iesi la munca , beeei dc Trump a dat, si tata Biden va da. Si puf inca vreo 2 miliarde printati de fed. triliarde. miliarde , triliadre, ce mai conteaza, cand poti printa din mouse. Ei si  

    1. oamenii preferau sa stea pe acei 2600/luna gratis, bine au mai scazut cu ceva in timp, dar oricum, decat sa mearga la job pe 1500. de unde mai pteau lua si covid. 

    2. cu buzunarele pline de bani cadou, a crescut consumul la orice. 

    3. nimeni nu lucra, dar firmele mici aveau nevoie de oameni, pt ca aveau cerere ,plus sa ia cei 10.000 /persoana, asa ca au marit salariile, astfel incat cei cu salarii mici, blue collar s-au trezit ca pot face usor 40.000 /an, de la 20.000-25.000.

    Et voila, inflatie. care s-a exportat si pe afara nu ca ai nostri n-ar printa si imprumuta bani sa tot dea mariri de salarii la bugetari si pensii, plus speciale, ceea ce normal, duce la marirea cererii si scumpiri. Ca "daca n-ar fi scumpirile astea, ar scadea si inflatia" M. Ciolacu, chiar azi.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb