Un drum expres va fi realizat, cu fonduri europene, între Cluj-Napoca şi Bistriţa

A.P.
Miscellanea / 20 aprilie 2021

Un drum expres va fi realizat, cu fonduri europene, între Cluj-Napoca şi Bistriţa

Consiliile judeţene Cluj şi Bistriţa-Năsăud se asociază pentru realizarea, cu fonduri europene, a unui drum regional expres cu o lungime de 90 de kilometri, între municipiile Cluj-Napoca şi Bistriţa, potrivit Agerpres.

"Preşedinţii Consiliilor Judeţene Cluj şi Bistriţa-Năsăud, domnii Alin Tişe şi Radu Moldovan, se implică în realizarea Drumului Expres Cluj-Bistriţa. În acest sens, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre în vederea încheierii unui acord de asociere cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru susţinerea acestei investiţii. Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare în cadrul proximei şedinţe a deliberativului clujean din data de 22 aprilie 2021", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

Conform sursei citate, drumul expres Cluj-Bistriţa, via Dej, va avea o lungime de aproximativ 90 de kilometri.

"Protocolul prevede oferirea întregului suport necesar Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere în vederea organizării şi desfăşurării procedurii de achiziţie publică a serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate şi, totodată, valorificarea acestei documentaţii prin depunerea spre finanţare prin Programe Operaţionale, Mecanisme de Redresare şi Rezilienţă şi/sau alte surse de finanţare. Pentru reuşita implementării investiţiei, de o importanţă deosebită pentru locuitorii celor două judeţe, dar şi pentru cei aflaţi în tranzit, cele două consilii judeţene vor face demersuri pentru intrarea în asociere şi a primăriilor Cluj-Napoca şi Bistriţa", se mai arată în comunicat.

Preşedinţii celor două foruri judeţene, Alin Tişe (Cluj) şi Radu Moldovan (Bistriţa-Năsăud), consideră că este vorba de "un proiect de o importanţă strategică nu doar pentru judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, ci pentru întreaga regiune, la a cărei dezvoltare accelerată va contribui semnificativ", iar acest drum expres "va constitui o alternativă viabilă şi va decongestiona traficul extrem de aglomerat de pe drumul european", mai menţionează sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb