Smartree România lansează modulul Notifier, platformă dedicată managementului resurselor umane folosită de companie, se arată într-un comunicat de presă.
Acesta contribuie la creşterea eficienţei proceselor din cadrul companiei client, permiţând trimiterea alertelor automate prin email şi putând fi personalizat în funcţie de tipul de activităţi existente, dar şi în funcţie de obiectivele setate de specialistul în resurse umane.
Adrian Stanciu, CEO Smartree România a declarat: "Ne bucurăm să venim în sprijinul departamentelor de resurse umane cu acest nou modul, care are ca scop principal să organizeze eficient, dar şi să câştige timp valoros pentru clienţii noştri. Ne dorim ca Notifier să devină un instrument folosit frecvent de către specialiştii în HR, care să le ofere o permanentă viziune de ansamblu asupra situaţiei din companie, dar şi siguranţa că lucrurile se întâmplă conform planificării iniţiale".