Copilul de suflet al preşedintelui Federal Reserve Janet Yellen, studiul pieţei muncii, a fost în centrul atenţiei la simpozionul anual organizat de banca centrală americană la Jackson Hole.
Tema conferinţei a fost "Re-evaluarea dinamicii pieţei muncii", iar printre invitaţi s-au aflat mai mult bancheri centrali şi profesori de economie, economiştii băncilor de pe Wall Street fiind lăsaţi pe margine.
"Indicatorii utilizaţi de Federal Reserve susţin concluzia îmbunătăţirii semnificative a condiţiilor de pe piaţa muncii în ultimul an, dar arată, de asemenea, că declinul ratei şomajului exagerează oarecum îmbunătăţirea condiţiilor generale de pe piaţa muncii", a precizat Yellen în discursul său.
La prima vedere, afirmaţia pare contradictorie. A devenit rata şomajului din SUA un indicator lipsit de semnificaţie? Atunci cum va şti Fed-ul când a sosit momentul ca, pe lângă finalizarea programului de relaxare cantitativă, să treacă şi la normalizarea ratei dobânzilor?
Declinul accentuat al ratei oficiale a şomajului din ultimul an a fost interpretat ca un indicator de netăgăduit al succesului relaxării cantitative din Statele Unite. Dar chiar aşa să fie?
John Crudele, de la New York Post, se luptă de multe luni cu autorităţile de la Washington pentru a obţine documentele care să-i susţină teza manipulării datelor statistice privind ocuparea forţei de muncă (n.a. vezi şi articolul "Guvernul american manipulează datele statistice pentru a susţine iluzia redresării economice", BURSA, 20.11.2013). În ciuda cererilor oficiale adresate Departamentului Comerţului, în conformitate cu prevederile legii liberului acces la informaţiile de interes public, Crudele nu a primit decât o parte din corespondenţa electronică solicitată, iar o mare parte a acesteia a fost cenzurată.
Acesta este motivul pentru care jurnalistul american consideră lipsite de interes declaraţiile bancherilor centrali de la Jackson Hole, şi spune că "optimismul Federal Reserve va conduce la prăbuşirea economică totală".
Crudele atrage atenţia că, în ciuda percepţiilor de pe piaţă, atât Yellen cât şi Mario Draghi, preşedintele BCE, "controlează foarte puţin cele mai importante rate ale dobânzilor (n.a. cele pe termen mediu şi lung), care sunt controlate de China". Cum? Prin intermediul portofoliului de obligaţiuni guvernamentale americane, de aproape 1,3 trilioane de dolari, deţinut de Beijing. Orice reducere semnificativă a acestuia va determina o creştere semnificativă a costurilor de finanţare din SUA, indiferent de nivelul ratei oficiale de politică monetară.
Inclusiv finalizarea programului de relaxare cantitativă al Federal Reserve, până la sfârşitul acestui an, este pus de John Crudele pe seama "oboselii investitorilor străini", care "nu mai doresc să fie jumuliţi prin dobânzile scăzute".
În condiţiile în care opiniile de pe piaţă arată necesitatea creşterii dobânzilor, cu sau fără "acordul" băncii centrale americane, singura opţiune pentru Fed este creşterea dobânzii de politică monetară, astfel încât "să fie păstrată măcar aparenţa controlului", după cum mai arată Crudele. Probabil că acesta a fost, neoficial desigur, singurul punct pe ordinea de zi la Jackson Hole.
James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", a scris pe contul său de Twitter că nu va intra în jocul celor care caută semnale pentru viitoarea creştere a dobânzilor, deoarece "dobânzile vor fi zero pentru totdeauna". Rickards se referă, bineînţeles, la dobânzile "oficiale" anunţate de principalele bănci centrale.
Acoperirea pentru afirmaţia autorului american pare să fie oferită chiar de către Janet Yellen. În opinia preşedintelui Federal Reserve, presiunile inflaţioniste s-ar putea manifesta mai devreme decât de obicei, pe fondul profundelor dezechilibre de pe piaţa muncii, iar "restricţionarea politicii monetare (n.a. prin creşterea dobânzilor) imediat ce inflaţia ajunge aproape de 2% ar putea să împiedice redresarea completă a pieţei muncii". Adică niciuna dintre cele două ţinte, de şomaj şi inflaţie, ajunse deja la valori care ar fi trebuit să declanşeze creşterea dobânzii, nu contează, deoarece "sub-utilizarea resurselor de muncă rămâne semnificativă", după cum a mai declarat Yellen.
Profesorii participanţi la simpozion au încercat să ofere explicaţii pentru acest fenomen. În timp ce David Autor, profesor de economie la MIT, a demonstrat că nu există pericolul restrângerii pieţei muncii prin înlocuirea oamenilor de către roboţi, Steven Davis şi John Haltiwanger , de la Universitatea Chicago, respectiv Maryland, au punctat mult mai precis cauzele sub-utilizării forţei de muncă în studiul intitulat "Fluiditatea pieţei muncii şi performanţa economică".
Davis şi Haltiwanger au arătat că "fluiditatea pieţelor muncii din SUA a scăzut semnificativ în ultimele decenii", atât la nivelul statelor federale, cât şi la nivelul ramurilor industriale sau categoriilor de vârstă.
În opinia celor doi profesori, factorii care au determinat această tendinţă includ transferul activităţii către firmele cu vechime pe piaţă, transferul activităţii către firmele mai mari din anumite sectoare, îmbătrânirea forţei de muncă, dar şi politicile economice care suprimă relocarea, cum ar fi răspândirea pe scară largă a certificatelor şi diplomelor care sunt necesare la angajare.
Tendinţa de transferare a locurilor de muncă de la angajatorii cu vechime redusă pe piaţă şi de dimensiuni mici, categorie unde găsim mai ales IMM-urile, afectează negativ nivelul de ocupare al forţei de muncă, în special pentru persoanele care au o calificare redusă şi competenţe limitate.
Concluzia lui Steven Davis şi John Haltiwanger este că declinul masiv al ratelor de angajare pentru tineri şi cei mai puţin educaţi se datorează reducerii fluidităţii pieţelor muncii, fenomen observat încă dinainte de Marea Recesiune a ultimilor ani, iar revenirea la o rată ridicată a angajării nu se poate face fără restabilirea acestei condiţii.
Din păcate, cei doi profesori nu au studiat şi corelaţia dintre relaxarea politicilor monetare şi piaţa muncii sau dintre condiţiile monetare şi dinamica sectorului IMM-urilor din economie. Dacă Federal Reserve încearcă să-şi fundamenteze deciziile pe baza unor indicatori distorsionaţi şi irelevanţi, ajunşi în acest stadiu tocmai în urma politicilor sale monetare din ultimele decade?
Cu câteva zile înainte de conferinţa de la Jackson Hole, Willem Buiter, economist-şef la Citigroup, a trimis clienţilor o analiză în care arată că "programele de relaxare cantitativă ale băncilor centrale vor avea totdeauna, în anumite condiţii, un efect pozitiv asupra cererii din partea gospodăriilor", conform unui articol de pe site-ul CNBC, şi prognozează lansarea unor programe masive de stimulare monetară în Europa şi Japonia. Totodată, Buiter nu exclude apariţia unei divergenţe în acţiunile marilor bănci centrale, în condiţiile unei posibile creşteri a dobânzilor de către Fed şi Banca Angliei până la sfârşitul anului viitor.
Opinia celor de la Citi nu este împărtăşită de analiştii de la Morgan Stanley, care văd, în continuare, "alergarea în pluton a băncilor centrale, deoarece astfel se învinge mai uşor rezistenţa la înaintare". Băncile care încearcă să se rupă de pluton vor trebui să înfrunte aprecierea propriilor monede.
Însă economiile emergente nu îşi mai permit "luxul" scăderii dobânzilor, după cum mai arată Morgan Stanley, fiind nevoie de o creştere a dobânzilor reale în scopul reechilibrării acestora. În plus, relaxarea politicilor monetare în economiile emergente are efecte negative şi pe fondul "reducerii stimulentelor pentru implementarea reformelor".
În discursul său de la Jackson Hole, Mario Draghi a descris şomajul din zona euro ca pe un fenomen complex, care trebuie abordat prin politici de stimulare a cererii şi ofertei. Printr-o nouă subliniere a importanţei reformelor structurale, preşedintele BCE s-a pronunţat pentru adoptarea unor măsuri de stimulare a cererii agregate, iar declaraţia sa a fost interpretată pe piaţă drept un semnal pentru relaxarea politicilor de austeritate.
Deocamdată, nimeni nu a găsit în discursul lui Draghi ceva care să susţină ipoteza iminentei lansări a unui program de relaxare cantitativă similar celui derulat de Fed în ultimii ani.
Un grafic publicat pe site-ul Zerohedge arată valorile creşterii indicelui S&P 500 la data fiecărui simpozion de la Jackson Hole din ultimii cinci ani, cea din 2014 fiind negativă, după patru ani de creşteri semnificative. "Oare s-a terminat magia Fed-ului?", se întreabă Zerohedge.
Întrebarea este retorică, desigur. "Magia" băncilor centrale poate fi comparată cel mult cu o monedă calpă, dar poleită cu "aur", a cărei strălucire este iluzorie. Altfel, economia mondială ar fi ieşit demult din criză şi s-ar fi demonstrat, odată pentru totdeauna, că tipărirea "banilor" este condiţia suficientă pentru perpetuarea bunăstării.
1. eee..
(mesaj trimis de h2o în data de 25.08.2014, 09:36)
astia macar au inteles ca o moneda slaba vinde.Ai notru Isarescu tine de curs si se mai si lauda cu stabilitate.Hai sa ne uitam la Polonia cat si a devalorizat moneda!.Sa nu mai vorbim de japonia sau sua.Da de ce sa nu protezezi bancile care te tin acolo? o devalorizare ar lovi si mai mult in returnareea creditelor ina ar ajuuta enorm economia.1-2 mld lnar imprumut catre finante ar asigura investitiile necesare si crestere economica de 7-8% anual.
Dar cine sa faca .. sa tinem de moneda sa nu se devalorizeze leul!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2014, 10:30)
Sunteti in domeniul gresit. O devalorizare accentuata a leului, nesustinuta de o economie puternica, ca cea americana, ar lovi si mai puternic in economia romaneasca. Practic majoritatea firmelor romanesti, care nu fac exporturi si-ar vedea erodat suplimentar profitul si asa subtiat de taxele si birurile lui Ponta & Co.
Ar fi un nou furt de 1-2 miliarde de la contribuabili care sa fie smecherit de guvern,,,
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de h2o în data de 25.08.2014, 14:24)
pai asta ar cam fi si ideea . sa ajuti firmele c exporta ei aduc bani reali in economie.Se subtieaza veniturile companiilor?! care companii? alea de utilitati aflate in portofoliul statului, alea de comunicatii care n-ar mai face profituri mari? ar scadea costurile cu forta de munca si ar aduce invstitii in economie.Exportatorii ar avea marje mai mari si ar puta face investitii.trebuie create locuri de munca cu orice pret.Mai bine castiga doi 1000 ron decat unul singur 1200.asta cu smecheriile pe bani proaspeti se poate intampla dar la urmea urmi nnoi i-am votat?1(adica majoritatea)
1.3. se subtiaza (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de cristi în data de 25.08.2014, 16:32)
se subtiaza veniturile saracelor companii importatoare de orice, de la alimente la electronice si masini. Ce drama...La munca cu ei!