Ungaria a solicitat autorităţilor americane să excepteze Gazprombank de la sancţiunile impuse, în ceea ce priveşte plăţile pentru gazele naturale ruseşti, transmite Reuters. Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat că aceste sancţiuni ar putea afecta negativ unele dintre aliaţii SUA.
Pe 21 noiembrie, Statele Unite au impus sancţiuni noi asupra Gazprombank, în contextul eforturilor preşedintelui Joe Biden de a pedepsi Rusia pentru invadarea Ucrainei. Sancţiunile au interzis băncii de stat ruse să intermedieze tranzacţii legate de energie care implică sistemul financiar american.
"Ieri, am depus o cerere la autorităţile americane relevante în care cerem ca Gazprombank să fie exceptat de la sancţiuni când vine vorba de plăţile pentru gazele naturale", a declarat Peter Szijjarto la un briefing de presă. Oficialul ungar a spus că secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, este "dispus să se consulte cu aliaţii pentru care sancţiunile creează probleme".
Ungaria importă aproximativ două treimi din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă presiunile recente au crescut pentru ca ţara să-şi diversifice sursele de aprovizionare şi să-şi reducă dependenţa de energia rusească. Conform unui acord semnat în 2021 pe o perioadă de 15 ani, Ungaria primeşte anual 4,5 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia.
Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat că orice scutire acordată Gazprombank de la sancţiuni ar fi similară cu măsurile aplicate altor bănci ruseşti care procesează plăţi pentru uraniul rusesc cumpărat de SUA. Szijjarto a menţionat că va ajunge la Washington pentru discuţii cu oficialii americani, însă nu a detaliat subiectele întâlnirii. Înainte de aceasta, el s-a aflat la Moscova, unde a discutat cu ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, despre o soluţie pentru ca Ungaria să poată plăti gazele ruseşti, în contextul sancţionării Gazprombank de către SUA.
Opinia Cititorului