Ucraina nu ar trebui să adere la Uniunea Europeană înaintea statelor din Balcanii de Vest, în ciuda presiunilor intense exercitate de blocul comunitar, a declarat luni, la Budapesta, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, citat de MTI, agenţie de la care transmitem cele ce urmează.
Într-o conferinţă de presă comună cu omologul său nord-macedonean, Timcho Mucunski, Szijjarto a susţinut că extinderea UE ar trebui să favorizeze mai întâi Balcanii de Vest, întrucât aderarea acestor state ar aduce beneficii economice şi de securitate, spre deosebire de Ucraina, a cărei integrare ar putea afecta funcţionarea blocului.
"Nimeni nu poate crede că Ucraina este într-o situaţie mai bună decât oricare dintre ţările din Balcanii de Vest. Acest lucru este lipsit de sens. Dacă aceste state sunt mai pregătite, nu înţelegem de ce trebuie să aştepte", a afirmat oficialul ungar, potrivit unui comunicat al MAE de la Budapesta.
El a adăugat că Ungaria va consulta populaţia pe această temă printr-un referendum.
Szijjarto a criticat şi aplicarea unor "standarde duble" în procesul de aderare, dând exemplul Macedoniei de Nord, care este candidată la UE de două decenii, dar ale cărei progrese sunt blocate de anumite guverne europene, potrivit sursei citate.
"Interesant este că nimeni nu le acuză pe aceste ţări că subminează unitatea europeană sau că servesc interese ruse. În schimb, noi, ungurii, suntem constant criticaţi pentru că apărăm drepturile maghiarilor din Transcarpatia şi cerem restabilirea drepturilor lor înainte ca Ucraina să avanseze în negocierile de aderare", a mai spus şeful diplomaţiei ungare.