UniCredit, nemulţumită de colaborarea cu FNGCIMM

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 februarie 2016

UniCredit, nemulţumită de colaborarea cu FNGCIMM

UniCredit Bank nu este mulţumită de modul în care colaborează cu Fondul Naţional de Garantare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), potrivit lui Răsvan Radu, CEO al băncii.

Domnia sa susţine că fondul a fost dispus să ofere garanţii pentru creditele acordate IMM, dar că nu mai este dispus să şi plătească în momentul în care se manifestă riscul de neplată.

Domnia sa a precizat: "Faţă de momentele de început, când doar se acordau garanţii, încet, încet a venit şi momentul în care trebuie plătite garanţiile. S-a văzut că există disponibilitatea la momentul acordării creditului să fie puse la dispoziţie aceste garanţii. Vedem că Fondul este mai puţin deschis să plătească aceste garanţii atunci când se manifestă riscul".

În acest context, UniCredit nu mai este foarte deschisă să acorde credite prin Programul Prima Casă, urmând să dea împrumuturi pe risc propriu: "Din bugetul care a mai fost alocat acum, şi care este mai mic, vom satisface cerinţele celor care aşteaptă pe lista pentru Prima Casă, iar pentru anul acesta, vom vedea care sunt condiţiile când va fi repartizat plafonul (...) Procesul de rambursare este foarte greoi. Avem multe credite garantate pe care trebuie să le executăm prin instanţe. Deci, nu credem că garanţia respectivă îşi îndeplineşte scopul şi atunci încercăm să vedem ce putem credita prin forţe şi pe risc propriu".

Ca răspuns la solicitarea BURSA legată de afirmaţiile domnului Radu, reprezentanţii Fondului ne-au transmis: "Între FNGCIMM SA - IFN şi instituţiile de credit există un cadru contractual care reglementează strict condiţiile de acordare a garanţiei, precum şi cerinţele ce trebuie respectate pentru efectuarea plăţii garanţiilor.

Fondul onorează toate cererile de plată care sunt în conformitate cu acest cadru convenţional, respectiv care au toate documentele însoţitoare necesare. Cererile de plată care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute în Convenţii, din păcate, ne vedem nevoiţi să le refuzăm. De la înfiinţare şi până la finalul anului 2015, Fondul a platit 1834 de garanţii în valoare totală de peste 615 milioane lei. În ultimii trei ani s-au efectuat plăţi de peste 200 milioane de lei.

Dorim să îi asigurăm pe toţi partenerii noştri bancari că ne vom onora toate angajamentele asumate în condiţiile legii şi a convenţiilor încheiate".

Răsvan Radu nu este primul bancher care s-a arătat nemulţumit de colaborarea cu FNGCIMM.

În luna octombrie 2014, preşedintele Libra Internet Bank, Emil Bituleanu, a declarat că "nu se mai cunosc regulile jocului, răspunsurile nu mai vin la timp din partea Fondului, iar despăgubirile nu se acordă, situaţia schimbându-se începând din acest an (n.r. 2015)". Domnia sa sublinia că Libra a trimis Fondului solicitări de despăgubire pentru zece dosare, dintre care pentru cinci se depăşise deja termenul de 90 de zile în care trebuia efectuată plata, fără un răspuns din partea FNGCIMM.

Atunci, Fondul a considerat că acuzaţiile lui Emil Bituleanu sunt nefondate, arătând că timpul mediu de răspuns de la primirea documentaţiei complete până la soluţionarea cererii de garantare este de 2,36 zile lucrătoare, durata de soluţionare urcând până la 6,3 zile lucrătoare, în cazul în care sunt necesare clarificări suplimentare.

În ultima vreme, mai multe voci din piaţă au criticat prestaţia FNGCIMM.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu isi mai are rostul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb