Banca UniCredit România a inaugurat o agenţie în Constanţa, dedicată clienţilor persoane fizice şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri). Aceasta este cea de-a 36-a unitate operaţională a băncii UniCredit din întreaga ţară. UniCredit România este o bancă comercială cu acţionariat străin, ce operează pe piaţa românească din 1997. Capitalul social UniCredit România este în prezent de peste 2.100 miliarde lei, iar la sfîrşitul primului trimestru din 2005 banca avea active totale de circa 15.500 miliarde lei, în creştere cu 84% faţă de luna martie 2004. Acţionar majoritar al băncii UniCredit România cu 99,94% din acţiuni, Grupul UniCredit este una dintre cele mai importante instituţii financiare europene cu o valoare de piaţă de circa 30 miliarde de euro şi avînd active totale de 266 miliarde de euro. Grupul UniCredit are o reţea de peste 4.600 de sucursale şi peste 70.000 de angajaţi în întreaga lume şi este lider în regiunea Europei Centrale şi de Est.
UniCredit este prezent în România şi prin intermediul UniCredit Leasing, una dintre primele companii de profil, UniCredit Securities, ce ofera servicii de investiţii în valori mobiliare, cît şi prin UniCredit Produzioni Accentrate (UPA), companie specializată în servicii operaţionale bancare.