Unitatea 2 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional

T.B.
Miscellanea / 16 iunie 2023

Unitatea 2 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional

Lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional a fost realizată joi, 15 iunie 2023, informează Nuclearelectrica, conform agerpres.ro.

Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 7 mai 2023, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. În perioada opririi planificate s-au efectuat activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă; programul de mentenanţă corectivă; programul de inspecţii; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările s-au executat în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, precizează sursa citată.

Compania Naţională Nuclearelectrica SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în anul 2013.

Sucursala CNE Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, printre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziţionarea unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România, potrivit agerpres.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb