Unităţile 3 şi 4, întârziate cu încă un an

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 7 martie 2011

Realizarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă va fi întârziată cu circa un an, întrucât statul trebuie să aleagă noi parteneri privaţi în locul celor patru care s-au retras, ne-a declarat Mircea Ursache, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al "EnergoNuclear", compania de proiect. Deja proiectul are circa un an întârziere pentru că Guvernul Tăriceanu a decis ca Nuclearelectrica să fie acţionar majoritar cu 51% în proiect, în loc de 20%, cât era stipulat iniţial. În acest an, ar fi trebuit să înceapă construcţia, ne-a mai spus domnia sa.

Domnul Ursache ne-a precizat: "Părerea mea sinceră este că statul nu va putea duce până la capăt acest proiect în condiţiile în care îşi păstrea­ză o cotă majoritară şi va trebui să facă un aport de numerar serios pentru a susţine investiţia evaluată, în total, la patru miliarde de euro. Statul trebuie să rămână cu o cotă de 20% din proiect, care reprezintă aportul în natură al Nuclearelectrica".

Oficialul CA al "EnergoNuclear" apreciază că retragerea investitorilor privaţi din proiect ("RWE", "GDF Suez", "Iberdrola", "CEZ") a fost cauzată de tărăgănarea procesului de implementare a proiectului. Domnul Ursache a ţinut, însă, să sublinieze: "Din fericire, sunt mulţi investitori interesaţi de acest proiect, aceştia fiind din ţări precum SUA, Rusia sau Coreea.

Trebuie selectaţi cei cu potenţial, iar statul trebuie să arate acum, cât nu este foarte târziu, că încurajează şi facilitează investiţiile străine în ţara noastră. Personal, aş cere companiilor care au intrat în cursa pentru selecţia antreprenorului general să facă o ofertă de credit-furnizor şi, de ce nu, de intrare în acţionariat".

O altă soluţie pentru obţinerea unei finanţări facile este ca statul să invite BERD şi IFC să fie acţionari ai proiectului. Mircea Ursache ne-a mai declarat că băncile comerciale au apetit pentru astfel de investiţii, chiar dacă recesiunea abia dă semne de finalizare, iar compania de proiect nu va avea dificultăţi foarte mari în obţinerea fondurilor pentru finalizarea construcţiei.

Guvernul a aprobat, recent, prelungirea memorandumului cu inves­titorii străini pentru construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Memorandumul este valabil până la finele anului şi prevede ca "Nuclearelectrica" să preia, la valoarea nominală, acţiunile deţinute de "RWE", "GDF Suez" şi "Iberdrola" în "EnergoNuclear", compania de proiect. Astfel, "Nuclearelectrica" va ajunge să deţină 85% din "Energo Nuclear".

De asemenea, "Nuclearelectrica" va căuta noi parteneri în proiect, după ce "RWE", "GDF Suez", "Iberdrola" şi "CEZ" au renunţat la investiţie. În cursa pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă mai rămân "Enel" şi "Iberdrola", care nu doresc, deocamdată, să-şi mărească participaţiile, dar vor avea această oportunitate, pe parcursului anului curent.

Ministerul Economiei a mai pregătit un proiect de hotărâre de Guvern, în care propune ca "Nuclear­electrica" să rămână cu o participaţie minoritară de 40% din "EnergoNuclear" şi să înstrăineze restul de 45% către mai mulţi investitori, fără ca vreunul dintre aceştia să deţină pachetul de control din companie. Decizia statului de a avea o cotă atât de importantă în proiect este surprinzătoare după ce, în ultimii doi ani, miniştrii economiei au tot vorbit despre micşorarea participaţiei "Nuclearelectrica" de la 51% la 20-25%, din cauza lipsei de fonduri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb