Uniunea Europeană urmează să discute o nouă amânare a Brexitului

D.D.
Internaţional / 23 octombrie 2019

Uniunea Europeană urmează să discute o nouă amânare a Brexitului

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk le-a recomandat statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să accepte o a treia amânare a Brexitului în urma unui vot cu două tăişuri al deputaţilor britanici, relatează AFP.

Camera Comunelor a aprobat marţi în principiu - cu 329 de voturi la 299 - noul acord al divorţului încheiat de premierul britanic Boris Johnson cu liderii UE, însă a cerut mai mult timp pentru a-l examina.

Ea a respins - cu 322 de voturi la 308 - să se pronunţe asupra acestui text până joi seara, un termen pe care-l consideră prea scurt pentru a dezbate cele 110 pagini.

Boris Johnson a anunţat că suspendă examinarea acordului în Parlament până când UE ia o decizie cu privire la amânarea datei divorţului, stabilită în prezent la 31 octombrie.

"Brexitul este în purgatoriu", titra miercuri The Daily Telegraph. "Da, dar nu, însă...", ironiza tablodul The Sun acest nou vot ambivalent al deputaţilor britanici.

"Poziţia noastră rămâne că noi nu trebuie să amânăm, că trebuie să părăsim UE la 31 octombrie", a adăugat Boris Johnson, care nu s-a clintit în propmisiunea de a implementa Brexitul la sfârşitul acestei luni.

În urma votului britanic, Tusk le-a recomandat liderilor UE să accepte să amâne încă o dată Brexitul, care a fost amânat deja în două rânduri, de la 29 martie la 12 aprilie, iar apoi la 31 octombrie.

"Eu le recomand liderilor celor 27 de (state) membre ale Uniunii Europene să accepte cererea britanică privind o nouă amânare a datei ieşirii (Regatului Unit) şi propun ca acest lucru să fie decis prin procedură scrisă", fără să fie nevoie să se convoace un summit, a scris într-un mesaj postat pe Twitter Tusk.

"PROBLEMĂ DE CALENDAR"

O reuniune a ambasadorilor statelor membre la UE a fost planificată miercuri, pentru a discuta despre această recomandare, a declarat pentru AFP unul dintre reprezentanţi.

Însă nu se pune problema unei decizii încă de miercuri, a avertizat acest reprezentant. Se va verifica, a precizat el, dacă toate ţările membre împărtăşesc aceeaşi analiză a situaţiei şi dacă este necesară o nouă amânare.

"Vestea bună este că Boris Johnson a găsit o majoritate şi că nu este mică. El şi-a reuşit pariul. Însă parlamentul a blocat calendarul. Nu suntem într-o situaţie de criză, ci ne confruntăm cu o problemă de calendar, pra strâns", a declarat pentru AFP un oficial european.

Johnson a cerut sâmbătă o amânare cu trei luni - până la 31 ianuarie 2020. Donald Tusk a preconizat să răspundă favorabil acestei cereri, însă UE poate propune altă dată.

Durata amânării este necesar să fie decisă de către europeni împreună cu Londra, subliniază oficialul european citat.

"UE este dispusă să accepte o amânare, însă ea va decide ceea ce este necesar, iar durata exactă urmează să facă obiectul unor negocieri politice", a comentat el. "O amânare de trei luni nu este acceptabilă. Ea trebuie să fie limitată", a apreciat el.

Franţa s-a declarat de asemenea pregătită să accepte o scurtă amânare "tehnică" de "câteva zile" a Brexitului, pentru ca procedura parlamentară să poată fi finalizată la Londra, însă a exclus orice rediscutare a acordului.

"La sfârşitul săptămânii, vom vedea dacă o amânare pur tehnică de câteva zile se justifică, pentru ca Parlamentul britanic să-şi poată încheia procedura parlamentară" de ratificare, a declarat secretara franceză de stat însărcinată cu Afaceri Europene Amelie de Montchalin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb