UNTRR: Este nevoie de dialog şi soluţii imediate pentru evitarea escaladării situaţiei din piaţa RCA

S.B.
Bănci-Asigurări / 17 martie 2023

UNTRR: Este nevoie de dialog şi soluţii imediate pentru evitarea escaladării situaţiei din piaţa RCA

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România îşi manifestă îngrijorarea privind destabilizarea pieţei RCA, ca urmare a deciziei ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România şi intrarea în insolvenţă la mai puţin de 2 ani de la falimentarea City Insurance, potrivit unui comunicat al Uniunii, remis astăzi redacţiei.

"Atragem atenţia că este nevoie rapid de continuarea dialogului şi identificarea soluţiilor pe termen scurt, astfel încât operatorii de transport rutier deja afectaţi de o scădere accentuată a volumelor de mărfuri şi de o presiune în creştere asupra tarifelor de transport, să nu fie din nou supuşi unui şoc financiar ca urmare a acestei noi evoluţii negative din piaţa de asigurări. Riscul iminent este ca mulţi operatori de transport să fie serios afectaţi, ajungându-se la imposibilitatea de a îşi continua activitatea sau chiar la închiderea companiilor. Astfel, se va accentua tendinţa de scădere a parcului auto licenţiat de peste 3,5 tone, înregistrându-se o scădere de circa 5% recent, pentru prima dată din 2009", a declarat domnul Radu Dinescu, Secretar General UNTRR.

UNTRR solicită autorităţilor ASF şi BAAR să ia măsuri urgente şi să modifice "Politicile şi procedurile BAAR pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat", pentru a permite unui asigurat cu risc ridicat să se adreseze la BAAR prezentând doar o ofertă de la un asigurator şi BAAR să repartizeze în aceeaşi zi, asiguratul cu risc către un asigurator.

"Considerăm că astfel prin reducerea timpului de răspuns din partea BAAR de la 20 de zile la o zi, se va fluidiza şi procesul de întocmire a unor poliţe noi şi se va evita un eventual blocaj al pieţei RCA, precum şi o eventuală creştere nejustificată a primelor RCA în acest context de criză.

Având în vedere că nu se cunoaşte cât timp vor fi valabile poliţele RCA emise deja de Euroins, UNTRR este alături de transportatorii rutieri pentru a identifica soluţii imediate ce vor fi prezentate autorităţilor şi societăţilor de asigurare pentru a permite operatorilor de transport să încheie, în continuare, poliţe RCA în condiţii rezonabile şi pentru a evita deteriorarea şi mai accentuată a situaţiei actuale de pe piaţa RCA.

În acest context, UNTRR solicită ASF verificarea validităţii contractelor de reasigurare ale tuturor firmelor de asigurare autorizate în prezent să emită poliţe RCA.

De asemenea, solicităm ca ASF să (re)verifice dacă firmele de asigurări au rezerve de daune, rezerve de prime şi dacă deţin fonduri proprii prin care să acopere cerinţa minimă de capital (MCR) şi dacă deţin capitalul de solvabilitate declarat (SCR).

Urmare a acestor verificări, solicităm ca ASF să informeze piaţa asupra aspectelor identificate" se arată în comunicatul UNTRR.

După soluţiile pe termen scurt, UNTRR îşi manifestă deschiderea pentru continuarea unui dialog pragmatic şi constructiv cu autorităţile şi societăţile de asigurare pentru identificarea şi implementarea unor măsuri care să prevină reapariţia unei asemenea situaţii de criză pe piaţa RCA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb