UNTRR: Majorarea accizei la motorină poate aduce pierderi la bugetul de stat

G.S.
Companii / 5 februarie 2014

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) salută decizia de amânare a introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi la motorină şi solicită anularea acestei măsuri, precizând că majorarea accizei la motorină poate aduce pierderi la bugetul de stat.

Potrivit unui comunicat al Uniunii, în România, consumul anual de carburant este de aproximativ 7 miliarde litri, din care 5 miliarde litri motorină şi 2 miliarde litri benzină.

"În cazul în care statul va majora acciza cu 7 eurocenţi pe litrul de motorină, transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării, iar prin reorientarea alimentării a doar 13% din volumul actual de motorină vândut în România, se anulează orice câştig ipotetic al statului român!", precizează UNTRR.

Potrivit sursei citate, cei 7 eurocenţi în plus la acciza actuală, ar putea aduce statului 8,68 eurocenţi (acciză + TVA) pentru fiecare litru de motorină, matematic suma colectată suplimentar însumând circa 430 milioane euro, presupunând că se va menţine nivelul consumului de motorină nemodificat.

UNTRR menţionează: "Realitatea indică faptul că circa 70% din alimentările actuale ale transportatorilor internaţionali (români şi străini) de pe teritoriul României s-ar putea reorienta imediat în afara României ceea ce ar conduce la un impact dezastruos asupra bugetului statului român. De exemplu, un operator român care face transport internaţional cu 200 de camioane şi în prezent alimentează lunar 300.000 litri de motorină în România şi 300.000 litri de motorină în afara României, în cazul majorării accizei la motorină va alimenta lunar cel puţin 500.000 litri de motorină în afara României şi sub 100.000 litri de motorină în România".

Din cei aproximativ 5 miliarde litri de motorină alimentaţi în România anual, reorientarea unui volum de numai 13% spre alimentare în alte ţări, va aduce în realitate pierderi de 65 eurocenţi/litru pentru statul român, se mai arată în comunicat.

"Prin pierderea întregii accize aplicate în prezent, de 330 Euro/1000 litri, a majorării de 7 eurocenţi şi a TVA-ului aferent (aplicat atât preţului motorinei, accizei cât şi majorării acesteia) - statul român deşi, teoretic, ar beneficia virtual de încasări de aproximativ 430 milioane euro doar din majorarea accizei la motorină, în practică nu va încasa în valoare absolută mai mulţi bani! Va încasa mai mulţi bani în valoare unitară - pe fiecare litru de motorină vândut în România însă în situaţia scăderii consumului de motorină cu mai mult de 13% în România, statul român va încasa mai puţini bani decât înainte de majorarea accizei", mai spune Uniunea Transportatorilor.

UNTRR adaugă că speră că cifrele prezentate vor pune un serios semn de întrebare autorităţilor pentru a le convinge să nu introducă accizarea suplimentară a carburanţilor, iar renunţarea la accizarea suplimentară a motorinei ar constitui, într-adevăr, un semn de preocupare pentru viitorul României.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb