UPDATE Guvernul Dăncilă a trecut de Parlament

V.D
Politică / 29 ianuarie 2018

Guvernul Dăncilă a trecut de Parlament

Actualizare 17:40 Guvernul Dăncilă a trecut de Parlament

Guvernul condus de Viorica Dăncilă a fost învestit de către Parlament,astăzi cu 282 de voturi favorabile, 136 de voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Pentru a putea trece Cabinetul Dăncilă avea nevoie de 233 de voturi.

-------

Actualizare 17:35 Votul pentru Guvernul Dăncilă şi pentru programul de guvernare s-a încheiat

Procesul de votare a listei cu componenţa Guvernului Dăncilă şi a programului de guvernare s-a încheiat.

Viorica Dăncilă a fost aşteptată de mai multe reprezentante ale Organizaţiei de Femei a PSD, care i-au dat un buchet de flori şi au plaudat-o. Dăncilă le-a spus că va rămâne preşedinte al Organizaţiei de Femei şi că le va sprijini în ontinuare.

Cabinetul condus de Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru în România, este al treilea guvern PSD-ALDE de la alegerile parlamentare din 2016.

Toţi miniştrii propuşi de către Viorica Dăncilă au primit avizul comisiilor de specialitate care i-au audiat în cursul acestei dimineţi.

Primii care au votat au fost senatorii.

-------

Actualizare 17:30 Kelemen Hunor: Ne îndreptăm spre o situaţie tragică şi este irelevant dacă până în 2020 mai votăm cinci guverne

Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus astăzi în plenul reunit că România se îndreaptă spre o situaţie tragică şi nu mai contează dacă până la finalul mandatului mai sunt votate alte guverne.

"Concluzia este una simplă: o lipsă totală de viziune, o lipsă acută a unui proiect de ţară. Ne îndreptăm spre o situaţie atât de tragică, încât orice altă discuţie între cei care au câştigat alegerile parlamentare şi cei care sunt în opoziţie este o pierdere de timp şi este irelevant dacă până în 2020 mai votăm trei, patru, cinci guverne sau dacă opoziţia va fi sau nu va fi în stare să lanseze un proiect credibil pentru o altă majoritate sau se va limita doar la utopia unor alegeri anticipate şi la solicitarea unui premier non-PSD fără să fie în stare să facă o propunere viabilă agreată de toate partidele. Sunt chestiuni irelevante", a declarat Kelemen Hunor.

------

Actualizare 16:55 A început votul de învestire a Guvernului Dăncilă

Votul de învestire a Guvernului condus de Viorica Dăncilă a început, astăzi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Senatorii votează primii, după care îşi vor exercita opţiunea deputaţii.

Actualizare 16:50 Dăncilă: Guvernul va răspunde pentru oportunitatea deciziilor exclusiv în faţa coaliţiei de guvernare

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a afirmat luni că guvernul pe care-l va conduce va răspunde pentru oportunitatea deciziilor sale "exclusiv în faţa celor aleşi (...), în faţa coaliţiei majoritare", şi a adăugat că atât timp cât va fi premier, "nicio altă instituţie, niciun alt centru de putere nu va mai putea spune guvernului ce are de făcut".

"Voi conduce un guvern politic, un guvern care este propus şi susţinut de majoritatea parlamentară. Această ţară trebuie condusă de către cei aleşi, nu de către cei numiţi! Prin urmare, guvernul va răspunde pentru oportunitatea deciziilor sale exclusiv în faţa celor aleşi, adică exclusiv în faţa coaliţiei majoritare. Cât timp voi fi prim-ministru, nicio altă instituţie, niciun alt centru de putere nu va mai putea spune guvernului ce are de făcut", a declarat Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului.

Premierul desemnat a făcut apel la maturitate din partea clasei politice, reamintind că România se află în Anul Centenar al Marii Uniri, iar anul viitor urmează să preia Preşedinţia Consiliului UE.

------

Actualizare 16:35 RALUCA TURCAN: "Nu lăsaţi ca paranoia lui Liviu Dragnea să distrugă complet România"

Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele PNL, a făcut apel, astăzi, în plenul Parlamentului, la opoziţie şi minorităţi să nu voteze guvernul Dăncilă, să nu lase "paranoia lui Liviu Dragnea să distrugă complet România".

Raluca Turcan a criticat cea de-a patra propunere pentru funcţia de prim-ministru din ultimul an, dar şi toţi cei 27 de miniştri propuşi.

"Întrebarea care apare pe buzele tot mai multor români este dacă o femeie va reuşi acolo unde bărbaţii PSD au eşuat. Ar fi interesant să reuşiţi, pentru România şi femeile din România. Sunteţi a patra propunere de prim-ministru făcută personal de domnul Dragnea, care însuşi a recunoscut că are mână proastă la prim-miniştri. Spune mult despre tine faptul că dai greş de atâtea ori într-un singur an. La Loto să fi tras şi tot ar fi fost greu să greşiţi de atâtea ori".

Principalul criteriu care a stat la baza desemnării lui Dăncilă ca premier a fost interesul personal al lui Dragnea, a spus Turcan. "Îşi doreşte o persoană comodă, fără opinii politice şi care să execute cu rapiditate ceea ce primeşte în plic de la partid".

Turcan a mai spus că acest guvern porneşte de la o cotă de încredere foarte joasă. "Cu excepţia câtorva nume, pare unul de strânsură. Cadrele didactice din toată ţara sunt nevoite să plece privirea acum când vorbeşte ministrul Educaţiei, de teamă să nu pocească limba română. Domnul Liviu Pop din Maramure a fost înlocuit cu vărul său de la Suceava".

Ea a continuat: "La Economie aţi pus un mare specialist în contracte cu statul. Omul care a avut un rol cheie în intrarea în insolvenţă a Regiei Naţionale de Activităţi Nucleare. Acesta este acum ministrul Economiei. Probabil că doriţi să o distrugeţi cu totul".

-------

Actualizare 16:15 Dragnea: Doamna Viorica Dăncilă a respirat aerul occidental, s-a distanţat de modul românesc de a face politică

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a descris-o pe Viorica Dăncilă, astăzi, în plenul reunit pentru votul privind al treilea guvern PSD-ALDE de la alegerile din 2016, drept "o femeie plăcută şi rezonabilă, care a respirat aerul occidental şi s-a distanţat de modul românesc de a face politică, de multe ori dominat de mize mici şi interese personale".

"Câteva cuvinte despre Viorică Dăncilă: Este un om civilizat, o femeie plăcută şi rezonabilă. Are o practică îndelunagată în Parlamentul European. I-am apreciat întotdeauna bună-creştere. Iubeşte dialogul şi este neconflictuală. Are avantajul de a fi stat nouă ani departe de politică românească. A respirat aerul occidental. S-a distanţat de modul românesc de a face politică, de multe ori dominat de mize mici şi interese personale", a afirmat Dragnea.

-------

Actualizare 15:55 Dăncilă: Nu voi introduce nicio taxă nouă; vom renunţa la formularul 600

Viorica Dăncilă a anunţat, astăzi, în plenul Parlamentului, că nu va introduce în mandatul său nicio taxă nouă, iar în această săptămână se va renunţa la formularul 600.

"Am în vedere maxim 50 de taxe, cu aplicare generală, şi asta cât mai curând posibil. (...) Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna aceasta vom renunţa la formularul 600 şi ulterior la aproape toate celelalte", a declarat Dăncilă.

-------

Actualizare 15:45 Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a spus, în plenul reunit al Parlamentului, că reprezintă, alături de Cabinetul său, voinţa politica a coalitiei majoritare din Parlament, spunându-le parlamentarilor că nu vor vota persoane, ci "dorinta cetăţenilor României exprimată la alegerile din decembrie 2016".

"Mă aflu aici pentru a obtine de la dumneavoastră votul de investitură. Reprezint, alături de colegii mei propuşi, vointa politică a coaliţiei majoritare din Parlament. Veţi vota nu persoane, ci dorinţa cetatăţenilor României exprimata prin democraţie, la alegegerile parlamentare din decembrie 2016", a spus premierul desemnat.

"Vom guverna cu mândrie şi respect pentru români", a mai afirmat ea în discursul susţinut în plenul reunit.

Viorica Dăncilă a afirmat că, faţă de premierii care au precedat-o, are un avantaj: este pentru prima oară când programul de guvernare se bucură de un grad de cunoaştere atât de avansat: "Faţă de premierii care m-au precedat, eu am un avantaj - este pentru prima oară când programul de guvernare al unei majorităţi politice se bucură de un grad de cunoaştere atât de ridicat, atât în mediul politic, dar şi în presă, cât şi la nivelul populaţiei (...) E pentru prima oară când opoziţia urmăreşte la virgulă tot ce este scris în acest program şi sancţionează şi cea mai mică abatere. Aşadar, există o foarte bună cunoaştere a programului depus în Parlament şi de câtre cei de la putere, şi de către cei din opoziţie".

------

Actualizare 15:40 Viorica Dăncilă: "Obiectivul meu este ca în 2020 România să fie în clasamentul celor mai puternice economii din UE"

"Obiectivul mandatului meu este ca, în 2020, România să fie în prima jumătate a clasamentului celor mai puternice economii din Uniunea Europeană, astfel încât tinerii să nu mai plece din România, iar cei care deja au plecat să îşi dorească să se reîntoarcă acasă", a declarat Dăncilă.

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit luni după-amiază pentru votul privind Cabinetul Dăncilă. La şedinţă şi-au înregistrat prezenţa 352 de parlamentari.

------

În prima parte a şedinţei premierul desemnat Viorica Dăncilă prezintă programul de guvernare, iau cuvântul reprezentanţii partidelor, după care are loc votul.

UDMR a anunţat cu puţin timp înaintea votului că Uniunea a decis să susţină noul guvern, aceasta în condiţiile în care PSD şi ALDE oricum aveau numărul de voturi necesare învestirii Cabinetului.

Votul pentru Guvern şi programul de guvernare va fi secret, exprimat cu bile, iar pentru învestirea Cabinetului sunt necesare 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au 243 de senatori, iar la astfel de voturi, deşi sunt considerate secrete, de fiecare dată social-democraţii au parlamentari care stau lângă urne, iar colegii le arată bilele când le introduc în urne, pentru a fi siguri că decizia partidului este respectată şi că nimeni nu trădează.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb