UPDATE: NORI NEGRI DEASUPRA CUPRU MIN Niciun dosar de ofertă pentru Cupru Min, la finalul săptămânii

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Companii / 2 septembrie 2013

Niciun dosar de ofertă pentru Cupru Min, la finalul săptămânii

Update 14:35 ME: Trei companii, interesate să cumpere concentratul de cupru de la Cuprumin

Ministerul Economiei (ME) a anunţat, astăzi, că trei companii au depus documente în vederea achiziţionării de concentrat de cupru de la Cupru Min: Yildirim Holding Inc. (Turcia), Trafigura (Olanda) şi Glencore (Elveţia), potrivit unui comunicat de presă.

"La această oră, reprezentanţii Ministerului Economiei şi consultanţii selectaţi în acest sens derulează etapa de verificare şi analiză a documentelor prezentate privind conformitatea cu criteriile de calificare specificate în documentaţia iniţială. La finalizarea etapei de evaluare şi verificare vor fi date publicităţii numele companiilor acceptate pentru oferta financiară angajantă", precizează Ministerul Economiei.

Contractul de vânzare care urmează a fi semnat, în urma finalizării întregii proceduri, între Cupru Min şi compania desemnată câştigătoare prevede o perioada de 7 ani pentru livrarea concentratului de cupru, conform graficului specificat în documentaţia iniţială privind procedura de vânzare.

----

Neptun Câmpina, Trafigura şi Glencore, singurii interesaţi "neoficial" de Cupru Min

Cursa pentru Cupru Min se apropie de final şi, cu toate că mai deunăzi ministrul Economiei anunţa că există mulţi investitori interesaţi de un parteneriat în investiţii la Abrud, totuşi, vineri conducerea companiei încă nu avea remisă nicio scrisoare de intenţie, potrivit unor surse din piaţă.

Semn rău, în opinia unor apropiaţi ai proiectului cuprifer, care consideră că absenţa interesului faţă de Cupru Min este o cauză a numeroaselor prevederi pe care dosarul de intenţie le conţine şi care, în loc să atragă posibili parteneri, îi alungă.

Pe de altă parte, există şi unele voci mai optimiste care spun că absenţa, până la acel moment, a scrisorilor de intenţie ale investitorilor ar fi un semn bun, mai ales pentru angajaţii companiei, care se temeau că asocierea cu un investitor ar aduce prejudicii societăţii din Abrud.

De altfel, anumiţi membri ai asociaţiei angajaţilor de la Cupru Min reclamă că, în prezent, la Abrud, se încearcă reproducerea situaţiei din 2007 - 2009, când s-a mers pe varianta unui parteneriat asemănător celui din prezent şi care a adus prejudicii companiei (încă nerecuperate) în valoare de circa 50 de milioane de lei.

Doar trei companii s-au interesat în mod vădit de compania cupriferă, solicitând şi informaţii în plus despre Cupru Min, însă niciuna dintre acestea nu a trimis, până vineri, dosarul de intenţie care să conţină toate documentele prevăzute în anunţul de licitaţie, ne-au relatat surse din piaţă.

Două din companiile cu pricina s-au mai arătat interesate de Cupru Min şi în trecut (Glencore şi Trafigura), dar a mai apărut şi una nouă, de la noi din ţară (Neptun Câmpina), conform unor surse din companie.

Neptun S.A. Câmpina este principalul proiectant şi producător de transmisii mecanice de la noi din ţară, fiind o firmă de tradiţie în industria construcţiilor de maşini.

În ceea ce priveşte investitorii turci sau australieni pe care autorităţile îi anunţau, recent, aceştia şi-au "cam" pierdut urma, ne-au mai declarat unele voci din companie.

Potrivit acestora, aruncarea pe piaţă a unui nume de companie interesată de Cupru Min ar fi fost, de fapt, o mişcare de marketing menită să sporească atractivitatea societăţii precum şi cota sa de piaţă.

Termenul limită până când pot fi depuse dosarele de intenţie este 2 septembrie, ora 10:00, urmând ca, ulterior, cele două comisii care se ocupă de acest proces să evalueze împreună cu conducerea companiei dacă au fost respectate datele din anunţ.

Potrivit actualului anunţ de intenţie pentru investiţii la Cupru Min, contractul de asociere dintre societatea cupriferă şi viitorul investitor va avea o durată de şapte ani, cu un an de graţie, livrările de cupru urmând să fie efectuate din cel de-al doilea an al contractului.

Companiile interesate de Cupru Min trebuie să prezinte o scrisoare de bonitate financiară emisă de o bancă română sau de o bancă străină care are reprezentanţă în ţara noastră sau are relaţii de corespondenţă cu Eximbank.

Potenţialii investitori trebuie să facă dovadă de faptul că nu au procese sau litigii cu alte companii.

Totodată, aceştia trebuie să demonstreze că nu au datorii bugetare restante către statul român sau, după caz, către statul al cărui rezident este potenţialul cumpărător, prin prezentarea de certificate de atestare fiscală eliberate de organele fiscale şi bugetare.

Conform Ministerului Economiei, pe 20 septembrie, va fi deschis plicul sigilat conţinând oferta de cumpărare a potenţialilor investitori şi, pe baza preţului minim de cumpărare oferit pentru cupru, valabil pe toată perioada de derulare a contractului de vânzare, se va stabili potenţialul cumpărător.

Avansul solicitat de Ministerul Economiei este de 40 milioane de euro, sumă care ar urma să fie achitată într-o singură tranşă, până la data de 1 decembrie 2013, dacă, într-adevăr un parteneriat va fi încheiat între Cupru Min şi un investitor.

Societatea Cupru Min deţine aproximativ 60% din rezervele de cupru ale ţării noastre.

În primăvara anului trecut, producătorul de cupru a fost scos la vânzare, dar privatizarea a fost oprită din cauza neînţelegerilor cu Roman Copper, câştigătorul licitaţiei.

Compania canadiană a acţionat, ulterior, statul în judecată pentru că nu i-a atribuit contractul şi doreşte să-şi recupereze garanţia de participare în procesul de privatizare. 

Parteneriatul de asociere pe care se mizează în cazul Cupru Min este o formulă tranzitorie, potrivit lui Varujan Vosganian, ministrul Economiei, pentru a se evita o concesiune sau o cedare de acţiuni. Totodată, domnia sa a justificat alegerea parteneriatului strategic şi prin faptul că, momentan, la Cupru Min, există două litigii. Primul litigiu este cel prin care Roman Copper solicită returnarea garanţiei după privatizarea nereuşită de anul trecut, iar cel de-al doilea este cel prin care Energo Mineral, fostul partener al Cupru Min, solicită 78 de milioane de lei în contul unor operaţiuni efectuate la compania din Abrud.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb