Uniunea Europeană şi SUA sunt conştiente că trebuie să găsească o soluţie la disputa tarifelor vamale suplimentare la oţel şi aluminiu înainte de 1 decembrie, a declarat, astăzi, şeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după discuţii la Bruxelles cu preşedintele american Joe Biden, transmit DPA şi AP, citate de Agerpres.
"Sunt încrezătoare că vom găsi o soluţie", a afirmat oficialul european, la conferinţa de presă care a urmat summitului UE-SUA.
În luna mai, Uniunea Europeană şi Statele Unite au decis să suspende temporar măsurile aflate în centrul disputei tarifelor vamale suplimentare la oţel, una dintre cele mai mari probleme comerciale care divizează cele două părţi.
Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie 2018, iar începând cu 1 iunie au fost aplicate şi producătorilor din UE. Măsurile impuse în contrapartidă de UE vizează o serie de produse americane renumite, precum motocicletele Harley Davidson, blugii Levi Strauss şi whisky-ul de tip bourbon.
Prin adoptarea deciziei, "punem în aplicare ceea ce am susţinut verbal în cadrul eforturilor noastre de a relansa relaţia transatlantică", a informat comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis. Decizia va afecta toate produsele, de la producţia de oţel, la vânzările de whisky de tip bourbon.
Pe lângă suspendarea măsurilor, cele două părţi s-au angajat la discuţii "pentru rezolvarea supra-capacităţilor mondiale de producţie de oţel şi aluminiu. Am creat condiţii pentru rezolvarea problemelor înainte de finalul anului", a apreciat Dombrovskis.
Acesta a adăugat: "UE nu pune în pericol securitatea naţională a SUA. Dar distorsiunile create de supra-capacităţile mondiale de producţie de oţel şi aluminiu - determinate în mare măsură de terţe părţi - reprezintă o ameninţare serioasă pentru economiile UE şi SUA - orientate spre piaţă".
Împreună, Uniunea Europeană şi Statele Unite vor fi mai bine poziţionate pentru a face faţă Chinei, percepută ca parţial responsabilă pentru problemele de pe piaţa globală a oţelului.