Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş deschid lista de candidaţi USR pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024, a decis conducerea USR, vineri, aşa cum au publicat pe pagina lor de facebook.
USR mai transmite că continuă construirea polului de dreapta care va aduna forţele reformiste ca alternativă la corupţia PSD-PNL şi extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP şi Forţa Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Naţional se referă doar la candidaţii din partea USR
"Biroul Naţional al USR a decis, vineri, la propunerea preşedintelui Cătălin Drulă, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europene să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş", a transmis formaţiunea.
"Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung şi a reuşit în doar trei ani să dezvolte oraşul cu ajutorul fondurilor europene - peste 400 de milioane de lei, adică bugetul oraşului pe 40 de ani. Dan Barna este vicepreşedinte ALDE Europe şi fost vicepremier, care a contribuit esenţial la elaborarea PNRR. Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătăţii, autorul PNRR pe Sănătate şi cu o lungă istorie de activism la nivel european pentru apărarea drepturilor pacienţilor. Vlad Botoş este unul dintre cei mai influenţi şi activi europarlamentari români. El urmăreşte absorbţia fondurilor europene în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European", spune USR.
"USR va trimite la Bruxelles oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidaţi care să îi reprezinte cu cinste", a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă.
Lista completă a candidaţilor USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Naţional a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE Europe), care va avea loc în premieră la Bucureşti, pe 20 octombrie.
"USR continuă construirea polului de dreapta care va aduna forţele reformiste ca alternativă la corupţia PSD-PNL şi extremismul AUR. Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP şi Forţa Dreptei. Procesul electoral decis astăzi de Biroul Naţional se referă doar la candidaţii din partea USR", mai spune formaţiunea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2023, 10:51)
S-au uzat in tara ,Merg sa reformeze U.E.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2023, 11:10)
Succes!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2023, 11:59)
in parlamentul ue e scaunul cald, cu responsabilitate si vizibilitate mica.
Este amuzant cum un partid cu un discurs socialist se da de dreapta si discursul lui se bazeaza pe aceeasi vrajeala "noi sunt aia buni", marca Johannis.
Daca politica e o c.... politicienii ce sunt ?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.09.2023, 13:26)
barna si voiculescu in loc sa fie la puscarie pe primele locuri in parlament ?! baze de date si bolnavi plecati la viena in loc sa fie tratati in Romania , fara a ingrasa veniturile austriecilor ,spitale in flacari , altele golite si bolnavii la poarta lor , astea sint motive de a reprezenta Romania ?