Va cere România despăgubiri Rusiei pentru agresiunea criminală din Decembrie 1989?

Nu mai departe de luna trecută, Procurorul General al României a început demersurile pentru transferarea către procurorii militari a documentelor adunate de Comisia specială a Senatului privind cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. Practic, ele trec strada, de la Palatul Parlamentului vizavi, la Parchet.

În Anno Domini 2016.

În exclusivitate pentru ziarul BURSA, aveţi în fotografia alăturată imaginea volumului acestor documente, ca să vă faceţi o idee de cât va mai dura, de-acum încolo, până la finalizarea cercetărilor. După aproape un sfert de secol de la elaborarea Raportului Comisiei Senatului, toate materialele şi audierile înregistrate de comisia Nicolaescu-Gabrielescu nu se aflau şi în posesia anchetatorilor aşa-zisului "Dosar al Revoluţiei", acestea fiind "clasificate". Cu toate acestea, o mână de cercetători, printre care şi subsemnatul, a avut acces la ele, drept pentru care mulţumim pe această cale celor responsabili de facilitarea documentării. Unul dintre motivele tergiversării Dosarului este amânarea la nesfârşit a asumării oficiale de către statul român a concluziilor acestor cercetări, care îndreaptă degetul acuzator, fără putinţă de tăgadă, şi către serviciile speciale ruseşti. Dacă se demonstrează şi se asumă oficial faptul că operaţiunea din decembrie 1989 a fost organizată şi cu concursul statului sovietic, respectiv rus, atunci şi acesta poate fi făcut responsabil pentru crimele din decembrie 1989.

Mentalitatea celor care şi-au dorit îngroparea acestor documente în beciurile Casei Poporului răzbate şi din documentul pe care îl prezentăm în exclusivitate pentru BURSA: la patru ani de la consumarea evenimentelor, generalul Dumitru Cioflină, Şef al Marelui Stat Major, considera într-o adresă către Valentin Gabrielescu, preşedintele Comisiei "Decembrie 1989", că banala stenogramă a întâlnirii Ceauşescu - Gorbaciov din 4 decembrie 1989 are "regim special" şi "nu poate fi pusă la dispoziţia publicului cercetător".

Ce să mai vorbim, în acest caz, de transcrierile depoziţiilor generalilor Iulian Vlad sau Victor Neculicioiu, fostul şef al DSS respectiv al Unităţii speciale "anti-KGB" 0110?!

Să notăm că Cioflină l-a urmat în funcţie pe generalul Vasile Ionel, cunoscut şi dovedit agent GRU, reactivat de alt agent sovietic, Nicolae Militaru, şi devenit apoi şef al Administraţiei Prezidenţiale şi consilierul prezidenţial al lui Ion Iliescu.

Ginerele său, Sergiu Medar, avea să-i meargă pe urme la Cotroceni, de data aceasta sub preşedinţia lui Traian Băsescu. Şi istoria continuă...

La 27 de ani de la schimbarea violentă de regim din România, încă se bâjbâie în ce priveşte cercetarea istorică a evenimentelor din decembrie 1989. Nici până în ziua de azi, de exemplu, nu există un Fond documentar al Revoluţiei Române, la Arhivele Naţionale, unde să fie concentrate toate documentele - multe încă nestudiate - privind revoluţia/lovitura de stat din urmă cu 25 de ani. Documente istorice - unele în stadiu avansat de degradare - sunt rătăcite prin arhive ale instanţelor de judecată din ţară sau ale unor alte instituţii, în timp ce diverşi comentatori îşi dau cu presupusul, anual, asupra unor evenimente, repetăm, încă necercetate pe de-a-ntregul, cu metode ştiinţifice, care presupun obligatoriu apelul la documente. Mai multe astfel de lucrări, publicate de cercetători sau chiar participanţi la evenimente, nu şi-au atins, din păcate, scopul scontat. În continuare, an de an, presa răspândeşte mituri şi falsuri, scrise şi răspândite după dorinţa cercului de interese care îi comandă vreunui patron de faţadă al unui ziar central sau post tv. Un volum de Documente ale crimei din Decembrie 1989 îşi propune să scoată la lumină o serie de fapte nestudiate temeinic, care fac ca şi azi istoria să fie prezentată falsificat.

De exemplu, până acum exista în spaţiul public o singură versiune a faimoasei şedinţe a Comitetului Politic Executiv al PCR condusă de Nicolae Ceauşescu în 17 decembrie 1989, cât şi a Teleconferinţei care a urmat. Noi am descoperit în arhivele Comisiei "Decembrie 1989" încă o variantă. Ba mai mult, cercetând arhivele Parchetelor militare, am găsit faptul că ambele variante au fost contestate în instanţă, în procesele membrilor CPEx, pe motivul că reprezintă mistificări ale realităţii. Care este situaţia, din punct de vedere al documentelor de pe "piaţă"?

La Arhivele Naţionale ale României există Fondul CC al PCR, Secţia Cancelarie, unde se află Dosarul 338/1989. În acest Dosar, sub nota de provenienţă de pe pagina de garda - "Cabinet S. Curticeanu" - se regăsesc 43 de file de stenograme din 1989. Între acestea şi cea care face obiectul discuţiei - cea din 17 decembrie 1989. Însă aceasta este reconstituită din memorie de stenografa Maria Ionescu, la 4 ianuarie 1990, cu specificarea că stenograma originală integrală, "împreuna cu caietele martor, au fost predate, din dispoziţia lui Emil Bobu, şefului Cancelariei CC al PCR, Silviu Curticeanu, în ziua de 18 decembrie 1989, în două exemplare". Din păcate pentru cercetătorul neiniţiat, să spunem, în misterele Revoluţiei, la Arhivele Naţionale ale României nu există şi o copie a stenogramei "originale" integrale, care numără 21 de pagini, spre deosebire de cea reprodusă din memorie, care are numai 18 pagini. Le reproducem pe amândouă, în facsimil, pe www.bursa.ro, după ce le-am regăsit atât în arhivele Comisiei, cât şi în cele ale instanţelor militare şi civile, cărora le mulţumim şi pe această cale.

În depoziţia sa din faţa Comisiei senatoriale pentru Cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, dată la 23 octombrie 1993, fostul şef al Cancelariei, Silviu Curticeanu, avea să afirme că, după 22 decembrie, "Biroul meu a fost spart, iar cineva, nu i-am aflat numele, a luat stenograma şi a dus-o la Ministerul Petrolului". De aici, afirmă Curticeanu, Silviu Brucan (agent sovietic) a dus stenograma la "România Liberă" unde Petre Mihai Băcanu (fost racolat într-o reţea sovietică) a forfecat-o, eliminând pagina 19, şi a publicat-o sub titlul "Stenograma morţii". La aceeaşi audiere, Sergiu Nicolaescu avea să susţină că el a primit o variantă a stenogramei înainte ca Băcanu să o publice pe cea de la Brucan. Din acest moment nu mai există nici o garanţie că aceasta ar fi cea originală. De altfel, fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, general colonel Iulian Vlad, avea să conteste în instanţă autenticitatea acesteia, afirmând că i-au fost atribuite fraze pe care nu le-a rostit. Curticeanu avea să recunoască în faţa Comisiei: "Aş vrea să mai fac precizarea că stenogramele nu reprezintă în întregime adevărul, pentru că stenografa poate greşi, poate spune ce nu a spus unul şi spune altul". Deşi cam confuză exprimarea, se înţelege, desigur, că stenografa este om şi poate greşi. O înregistrare a şedinţei CPEx nu a existat, afirmă Curticeanu, pentru că Ceauşescu interzicea acest lucru în cazul Comitetului Politic Executiv al CC al PCR.

Jurnalistul clujean de la celebra revista "NU" a anilor "90, Victor Mihai Eugen Lungu, reproduce într-un serial despre decembrie 1989, publicat pe propriul blog, marturia dată de generalului Iulian Vlad în faţa Comisiei senatoriale, despre această stenogramă "originală", aşa cum a fost transpusă de fostul senator şi membru al Comisiei în cauză, Şerban Săndulescu, în cartea sa apărută în 1997 la Editura Omega Press a Ziarului Ziua, "Decembrie "89 - Lovitura de stat a confiscat Revoluţia Romană":

"De altfel, instanţa reţine şi, citez, «ca reale diferenţele sesizate de inculpat în sensul că unele răspunsuri ce îi sunt atribuite aparţin în realitate ministrului de interne Postelnicu T.» sau că nu au fost rostite cuvintele: «este greşeală fundamentală». La un moment dat Ceauşescu spune: «voi aţi trădat, aţi făcut... plutonul de execuţie... » iar eu am spus: «da, aveţi dreptate, tov. general»; cum era posibil să rostesc o astfel de inepţie? (...) Faptul că stenograma în discuţie este contrafăcută sau reconstituită rezultă cu toată claritatea şi din interviul dat ziarului Adevărul 7/6 1990 de Procurorul general de atunci, care, referindu-se la unii martori mai importanţi în procesul C.P.Ex., spune: «o importanţă aparte, să spunem pentru istorie, au fost depoziţiile fostului activist Andrei Vela şi stenografelor Ionescu şi Stanciu, cu ajutorul cărora au fost reconstituite lacunele stenogramelor şedinţelor hotărâtoare, precum şi pagina lipsă din vestita şedinţă din 17 decembrie» (...) Întrebat cum se explică aceste lacune, domnul fost procuror general răspunde: «Poate că unele omisiuni se datorează rapidităţii succesiunii replicilor în momentele fierbinţi ale şedinţelor, dar în mod cert există şi lacune voite sau chiar provocate.» (...) Prima modificare au făcut-o Bobu şi Curticeanu şi apoi s-a făcut reconstituirea, pentru că nu se ştie ce s-a făcut cu cea originală, unde a ajuns. (...)".

La Moscova, unde să ajungă?!

În concluzie, ne exprimăm aceeaşi speranţă ca şi şeful SRI: "Am speranţa, personal, că dosarul Revoluţiei din 1989 va face lumină atât pentru istorie, cât şi pentru justiţia statului democratic român asupra lucrurilor care s-au întâmplat aici acum 27 de ani. O ţară democratică, puternică există dacă are o istorie onestă şi adevărată şi o justiţie care face dreptate tuturor cetăţenilor ei", a spus Eduard Hellvig. Declaraţia a fost făcută de Ziua Luptătorului Antiterorist, la Monumentul Luptătorului Antiterorist, ridicat în locul în care în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989 a fost ucis colonelul Gheorghe Trosca, alături de alţi şapte membri ai unei echipe a Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), la ordinele lui Nicolae Militaru, pion principal al agenturii KGB-GRU din România.

Dacă s-ar întâmpla ceea ce afirmă şeful SRI, în special ca Justiţia să facă dreptate tuturor cetăţenilor României, inclusiv a celor ucişi de agentura KGB-GRU, ar însemna ca statul român să solicite despăgubiri şi asumarea răspunderii criminale de către statul agresor, respectiv succesoarea URSS, Federaţia Rusă. Oare aşa va fi?