Valize şi scrisori, sau iubirile lui Brâncuşi

În 2015, scriam că am descoperit cea mai frumoasă scrisoare de dragoste a omenirii. Era alcătuită de un român, un artist celebru în întreaga lume, pe care noi, concetăţenii lui, îl facem în tot felul, inclusiv insensibil cuceritor de femei. A fost scrisă şi trimisă de Brâncuşi, în 1933, lui Florence Meyer. Sunt două pagini de scris aruncat în grabă, de fapt, cu emoţie de licean, care se termină cu un desen superb în care recunoaştem partea de sus, cu Săruturi repetate, al cenotafului pe care îl numim Poarta sărutului. Cele două pagini, de autenticitate garantată, au fost oferite la o licitaţie Binoche et Giguello din 2015, la o estimare de 10-15 mii de euro, şi s-au vândut cu 18 mii. Ni se spune că Brâncuşi scria: Darling, dragă, Florence cuvânt englez care înseamnă cherie. Dar în poză citim că se gândea la ea cu inima plină de dragoste şi îi spunea că ar fi fericit să ştie ce mai face. Urmează un mic reproş, aşa, de pasiune, că nu i-a trimis fotografiile pe care i le-a trimis. Şi încheie cu ... Mai bine nu spun, că îmi văd pe urmă observaţiile, constatările şi informaţiile în vreo pseudoscrisoare de Brâncuşi, publicată şi cu succes, care se încheie neapărat cu scena cu mămăliga preparată în curtea comună care produce pofta cruntă a vecinilor săi de acolo, colegi de simeze muzeale de mai târziu.

Despre Florence Meyer, măritată Homolka, Muzeul Getty ne spune că a trăit de mică printre artişti celebri iar în atelierul lui Brâncuşi cânta la vioară. La propriu. Dansa şi făcea fotografii care au intrat în istoria artei. S-a măritat cu actorul Oskar Homolka şi s-au stabilit în State, la Los Angeles, unde a rămas şi după divorţ, cu cei doi fii ai lor.

Ea venise la Paris pentru o carieră în balet iar pe sculptor îl cunoscuse prin propria sa mamă, Agnes Meyer, reporter american, care îl promova pe Brâncuşi, măritată cu Eugene Meyer, finanţist putred de bogat. Pentru cei amatori de un Brâncuşi fals, de joasă extracţie, le recomand mesajele lui Agnes Meyer, care îi aducea clienţi de renume şi îi scria că de abia aşteaptă să facă împreună grătarul. Tot la propriu. Brâncuşi i-a făcut portretul, desigur, neacceptat sau chiar necunoscut de model. Sanda Miller chiar considera că, unul dintre acestea, este, de fapt, un fel de falus împărţit în trei părţi, care ar corespunde capului, gâtului şi bustului destul de plat al doamnei Meyer.

În 2017, la Binoche et Giguello a apărut un nou lot Brâncuşi-Florence Meyer, format din 15 scrisori, un adevărat tezaur ce cuprindea 18 pagini de diferite formate, dar şi trei bilete pe hârtie albastră. Şi multe alte detalii ce pot fi scoase în faţă dacă îmi este teamă că ar mai vrea vreun "Brâncuşi" contemporan să mai scrie. Mereu este scoasă în evidenţă dragostea lui Brâncuşi pentru Florence, care era cu 35 de ani mai bătrân. Dacă luăm ca referinţă 1933, anul primei scrisori din respectivul lot, ea avea 22 de ani, iar el 57, o vârstă pe care Florence nu a atins-o, murind la 51. "Excepţională corespondenţă unică, adevărată privire de suflet despre viaţa intimă şi artistică a lui Constantin Brâncuşi", considerau francezii, în 2017, fără a se abţine de a face comentarii maliţios-îngăduitoare la adresa francezei lui Brâncuşi.

Acum două zile au fost vândute, la Artmark, nu mai puţin de tot 15 scrisori de dragoste trimise de Brâncuşi lui Florence Meyer. Ar trebui să fie cele 15 scrisori de la Paris, nevândute în 2017. Nu ni se spune nimic în acest sens, iar indicii merg în toate sensurile. Licitaţia de la Paris a eşuat, nimeni nu s-a oferit să achite măcar preţul de pornire. Estimarea lotului de 15 scrisori trimise lui Florence Meyer din 1933 până în 1947, deci vreme de vreo 15 ani, era de 35-45 de mii de euro, cam cel mult 3 mii de euro pe bucată de scrisoare. Dar acest preţ nu a fost plătit, poate pentru că s-a cerut o vânzare a întregului lot. La Bucureşti, cele 15 scrisori, care pot fi sau nu, sau nu în totalitate, cele de la Paris, din 2017, au devenit tot atâtea loturi a câte o mie de euro bucata de lot, preţ de pornire. Finalul ar fi trebuit să însemne cel puţin 15 mii de euro, dacă licitatorii ar fi stat frumos la coadă, fapt care nu se întâmplă niciodată. Au fost şi micuţe lupte, stimulate de domnişoara maestru de licitaţie care a şi spus la un moment dat, fără prea mult efect, că la Paris loturile ar fi fost la 10-15 mii de euro. Faţă de estimarea de atunci, ce nu depăşea 45 de mii de euro, la Bucureşti şi la bucată s-au scos exact 38,250 mii de euro. Cel mai mare preţ al unui lot "Brâncuşi plus Florence egal love" la Bucureşti, de fapt "egal amour", a fost de 3.750 de euro, iar cel mai mic nu a coborât sub două mii. Cel mai răspândit preţ a fost de fix 2.500 de euro, reuşit de şapte ori.

Din informaţia pusă la îndemână de organizatori, toate, dar absolut toate scrisorile vândute la licitaţia de miercuri au fost publicate în catalogul "Constantin Brâncuşi. Omul şi lucrurile", alcătuit de Erwin Kessler şi Doina Lemny şi publicat în 2016 şi au fost şi expuse la noul sediu ARCUB, cel din Gabroveni, aproape trei luni de vară, în expoziţia colecţiei Radu Emilian. Accesul era gratuit şi fotografiatul interzis. Om de afaceri de succes, colecţionarul a participat la multe licitaţii internaţionale care ofereau obiecte Brâncuşi. Expoziţia de la ARCUB, din plină campanie pentru "Cuminţenia pământului", mai cuprindea fotografii de excepţie din diferite momente ale vieţii sculptorului, două valize şi haine, da, haine purtate de artist, celebrele andrele cioplite tot de el, un desen pentru o carte a lui Ilarie Voronca, portretul meşterului făcut de Marcel Iancu. Multe dintre aceste obiecte au fost scoase la o licitaţie specială organizată de Artmark la scurt timp de la încheierea expoziţiei, dar până la alegerile din 2016, pentru că o parte din banii obţinuţi urmau să mai umfle conturile subscripţiei publice pentru cumpărarea celebrei sculpturi. Cu atâtea idei bune şi intenţii generoase, ca să nu mai vorbim de publicitate, te şi miri că numita capodoperă - o numesc aşa cu convingere şi fără urmă de sarcasm - nu a fost cumpărată nici măcar o dată, preţul fiind infim pentru adevărata sa cotă internaţională.

Toate cele 12 loturi ale licitaţiei din 12 septembrie 2016, care avea ca scop "susţinerea subscripţiei publice privind Cuminţenia pământului", fuseseră expuse niţel mai devreme la ARCUB. Unele proveneau din licitaţia din 2010 care a vândut "Fonds Constantin Brancusi", bunuri care au rămas după sculptor dar nu au intrat în donaţia către statul francez, ci în posesia executorilor testamentari, Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, şi a moştenitorului lor. Pentru altele, expoziţia de la ARCUB este prima apariţie pe scena memorabilia Brâncuşi.

Lotul de 15 scrisori "Brâncuşi către Florence Meyer" a apărut în expoziţia de la ARCUB, dar nu şi în licitaţia pentru "Cuminţenia pământului". Anul următor, în 2017, la Binoche et Giguello apare un lot de 15 scrisori trimise de Brâncuşi lui Florence Meyer timp de un deceniu şi jumătate, din 1933 până în 1947, care, culmea, nu se vând, deşi cu doi ani mai devreme, în 2015, o singură scrisoare, cu un desen frumos, este drept, primise 18 mii de euro. Francezii nu spun nimic despre provenienţa lotului de scrisori Brâncuşi şi asta poate a afectat iremediabil achiziţionarea lor. Sau, poate că au spus, şi de acolo li s-a tras. După alţi doi ani, la o licitaţie din Bucureşti, de această dată, apare un lot de scrisori Brâncuşi către Florence Meyer care au în istorie doar momentul ARCUB, expoziţia şi catalogul. Păcat, pentru că, cel puţin una dintre pagini, cea semnată "Morice III", a apărut şi în licitaţia nereuşită de la Paris, este chiar singura reproducere din acest lot, poza lotului 67 de la licitaţia pariziană.

La licitaţia pariziană din 2017 au apărut nu numai scrisorile pentru Florence Meyer, ci o parte din obiectele propuse chiar în licitaţia pentru "Cuminţenia". Şi multe au avut un succes remarcabil, două fotografii Marcu Micu au primit două mii şi ceva de euro iar una, cea cu Brâncuşi tăind un bloc de piatră pentru Poarta sărutului, ceva mai mult de 19 mii de euro. La Bucureşti, această fotografie pornise de la 3 mii de euro, la Paris a fost estimată la 9-10 mii. Am revăzut, cu această ocazie, şi valiza din expoziţie şi licitaţia de la Bucureşti, cea cu husă şi cu eticheta cu adresa din Impasse Ronsin, evaluată la noi la 5 mii de euro, vândută la Paris cu 3.606 euro.