Valoarea mea, valoarea mea

Dacă am întreba care este cel mai valoros pictor român, vom obţine de fiecare dată un alt răspuns. Şi fiecare respondent ar avea dreptate, desigur, în felul lui şi mai ales raportat la ceea ce intuim noi că ar fi valoarea unui pictor. Dacă intrăm, însă, pe tărâmul comerţului de artă, valoarea are alte sensuri şi înţelesuri. Atunci devin posibile şi mai uşor de făcut clasamentele sau alte studii ierarhizante. Artmark tocmai a pus pe piaţă un studiu intitulat "100 cei mai valoroşi pictori români". Pictorii au îngheţat, pensulele au rămas în aer, s-au şters cu mâna plină de culori pe faţă, s-au lăsat brusc pe scaun, au căutat, întâi din priviri, telefonul mobil, gândind pe cine ar putea suna să afle despre ce este vorba. Cei mai inspiraţi şi mai informaţi au decis că vor aştepta liniştiţi ziua de vineri, când vor afla din rubrica noastră despre ce este vorba. Totul şi mai mult decât atât.

Pus în circulaţie publică împreună cu un "album" al celor mai bogaţi 300 de români, studiul are doar macheta acestui tip de analize economice, pentru că sunt foarte multe diferenţe între piaţa de artă şi alte afaceri economice, ca să nu mai vorbim de specificităţile acestei pieţe. Clasamentele oamenilor de afaceri sunt ele în sine o afacere, iar criteriile sunt din cele mai diverse şi mai fragile. A fost complicat şi a devenit din ce în ce mai complicat să stabileşti valoarea exactă a averii unei persoane fizice. Există o gamă foarte largă de forme în care averea sa se poate manifes-ta, proprietăţile fizice, mobiliare sau imobiliare, conturile, acţiunile şi hârtiile de valoare fiind dintre cele mai obişnuite şi vizibile. Pe de altă parte, e greu să separi o proprietate personală de proprietatea unei persoane juridice, chiar dacă fizicul este unicul acţionar al juridicului. Iar - au observat şi unii jurnalişti - pârdalnicele de datorii şi credite, ale juridicului sau fizicului, sunt mereu uitate. Şi ar mai fi onorabilul bogat, posesorul averii şi virtual subiect al clasamentului. Unii ar face orice să figureze în astfel de clasamente, pe o poziţie mai în faţă "şi dacă se poate chiar locul întâi, stimaţi tovarăşi! (Aplauze, se scandează Ceauşescu-PCR)". Alţii, însă, care au nevoie de discreţie sau doar aşa le e felul, ar face orice să nu apară în clasamente sau în presă, să nu se pomenească de ei în discuţii publice, să nu se pună sume mereu rotunde în dreptul lor, când e vorba de averi sau afaceri.

Au fost publicate numeroase astfel de clasamente în ultimii ani, unele au căpătat tradiţie, altele au venit cu idei, am avut 500, 300, 100, 50, 10 oameni de afaceri, 100 de femei din afaceri, ar fi interesant un clasament al celor cu ochi albaştri din afaceri. Cu mare cheltuială de răbdare am cercetat astfel de poveşti pentru a-i determina pe cei care menţionează pe la hobby sau rubrici extra-afaceri colecţionarea de artă. Poa-te că sunt mai mulţi deţinători de lucrări de artă decât cei care s-au autodeclarat cu aşa ceva, dar important este, până la urmă, să îţi asumi public această pasiune. O apariţie constantă cu pasiune de colecţionar de artă declarată în topurile oamenilor de afaceri de la noi a fost, şi am evidenţiat asta mereu, Dinu Patriciu. Numele lui a apărut recent în materiale de presă care semnalau o operaţiune de gajare a unor picturi scumpe, vândute la Artmark şi ajunse în proprietatea sa. Asocierea cu casa de licitaţii de mare succes de la noi a fost făcută în permanenţă şi informal, sub diferite forme: sunt banii lui Patriciu, Patriciu e în spatele lor, e a lui casa şi masa şi totul.

Studiul lansat de Artmark are ti-tlul mare cu referinţă la 100 de pictori "valoroşi", dar nu este unicul subiect al său. Mai avem şi un plin de eleganţă "Top 20 pictoriţe şi sculptoriţe", un potenţial exploziv "Top 25 cei mai valoroşi artişti contemporani", un mereu interesant "Top 20 artişti români consacraţi în străinătate" şi, în lumina odei dedicate colecţionarilor şi preşedintelui lor, acum o săptămână, "Top 25 colecţionari români". În măsura în care ne vom putea abţine, nu vom comenta prea mult criteriile ce au stat la baza alcătuirii respectivelor clasamente, ci vom da prioritate prezentării subliniate pe alocuri a conţinutul lor final.

Clasamentul celor 100 "cei mai valoroşi pictori români" este de fapt clasamentul recordurilor de autor înregistrate pe o perioadă mai lungă de timp la toate licitaţiile desfăşurate la noi şi pe care Artmark menţionează că le are complet în statistici şi în vedere. Fiind vorba de recorduri de autor, devine clar că majoritatea zdrobitoare a informaţiilor provin de la Artmark, pentru că acolo s-au obţinut marile preţuri ale pieţei române de artă, pe care artiştii ar vrea să le considere ca fiind cote.

Dacă am întreba ce pictor român a obţinut cel mai mare preţ pentru o pictură a sa, răspunsul cvasiunanim ar fi Grigorescu. S-ar putea ca mulţi nici să nu ştie un alt nume de pictor român, dar şi piaţa i-a fost favorabilă. Renumele isprăvilor lui de licitaţie în România a trecut graniţele şi oceanul, comiţând aceleaşi fapte în America. Dar nu el este cel care a reuşit cel mai mare preţ de vânzare, ci Tonitza, cel care a dat numele unui tsunami pe piaţa de artă, aşa cum anunţam cu ceva timp în urmă, un val de picturi şi desene care, din punct de vedere statistic, îl transformă pe sensibilul pictor într-un producător maniac, croit pe piaţa româ-nească de artă contemporană. Artmark are în vedere vânzarea cu 290 de mii de euro, în decembrie trecut, a unui nud cu spatele, carnal, luminos. Fără îndoială, Tonitza este pictorul momentului şi peste numai trei zile de la devoalarea acestui clasament, Artmark mai vinde un Tonitza, o domnişoară răsturnată pe un fotoliu, într-o poziţie care i-ar fi enervat la maxim părinţii. Estimarea-i extrem de exactă, între 100 şi 200 de mii de euro, a fost îndeplinită pe la mijloc, la 142 de mii de euro.

Grigorescu, Nicolae Grigorescu, vine al doilea în topul valoroşilor graţie unei ţărăncuţe care a reuşit 270 de mii de euro, odihnindu-se. Dacă nu s-ar fi dat la acest preţ, anul trecut, la o vânzare Artmark de Art Nouveau şi romantism, Grigorescu ar fi fost tot pe locul doi, adus de două care cu boi, arma lui celebră şi redutabilă, fiecare dintre aceste picturi fiind vândută cu câte 250 de mii de euro. Ar fi rămas pe acest loc şi cu alte vânzări, la preţuri mai mici, că tot mari erau. Următorul clasat, pe trei, cu 160 de mii de euro, este Camil Ressu, susţinut tot de o domnişoară, Aişe, opusă ţărăncuţelor lui Griogrescu, mult mai puţin îmbrăcată, debordând de erotism şi mister.

Pe 4 se află Luchian, cu flori de 155 de mii, pe 5 Andreescu, tot cu flori, eco, de mac şi la ulcică. Pe 6 este Marcel Iancu, 130 de mii de euro, obţinuţi la Artmark, vânzările din străinătate nefiind luate în calcul în acest clasament, clar al pieţei româneşti. Vin în continuare Ţuculescu, cu 105 mii, Pallady, care trece sub suta de mii, Brauner figurează în clasament graţie lui Minulescu şi portretului său de 75 de mii, nu de mult. Surprinde Artachino, pe locul 10, depăşindu-l pe Petraşcu cu exact 766 euro, Ciucurencu pe 12, Dărăscu, Băncilă, Şirato, Mutzner, prima femeie în acest top, regina Elisabeta, Maxy, Vermont... Ce am scris, regina Elisabeta? Păi în materie de artă plastică şi regine, Maria era preferata. Anul trecut, la prima licitaţie regală, când Regele împlinea 90 de ani, a fost vândut cu 46 de mii de euro calendarul anului 1898 pictat cu flori de prima regină a României.

Preţurile scad vertiginos, cifra de 100 este cam mare, intră practic aici cam toate numele vehiculate pe piaţa românească de când facem noi statis-tici. Locul 100 este deţinut de un pictor de nota 10, Nicolae Enea, cu un Dubrovnik, vândut la o licitaţie marină din 2010, parcă la BCU, parcă Monicăi Gabor, atunci Columbeanu. Ups, Topul 100 de clienţi, de cumpărători valoroşi de artă care au şi plătit, cu banul jos, adjudecare, se anunţă ca necesar. Cine ar fi pe primul loc? Aşteptăm înscrieri.