Vânzări şi profituri în creştere pentru "Nestlé"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 august 2010

"Nestlé" plănuieşte să investească, în continuare,în activităţi de marketing şi dezvoltarea de noi produse.

"Nestlé" plănuieşte să investească, în continuare,în activităţi de marketing şi dezvoltarea de noi produse.

"Nestlé" AG, cea mai mare companie alimentară din lume, a anunţat un profit net de 5,45 miliarde franci elveţieni (aproape 5 miliarde dolari) pentru primul semestru al anului, mai mare cu 7,5% decât în perioada similară din 2009, datorită creşterii vânzărilor la nivel mondial.

Vânzările grupului au crescut la 55 miliarde franci în primul semes­tru, de la 52 miliarde franci în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă sunt luate în calcul fluctuaţiile de curs valutar, vânzările companiei au scăzut cu 1,5% în franci, deoarece mondeda elveţiană a crescut faţă de euro în primul semestru al anului.

"Am majorat investiţiile în brandurile noastre, în personal şi mijloace de producţie, şi am pregătit compania pentru un semestru al doilea cu multe provocări", a declarat directorul executiv al grupului, Paul Bulcke.

Potrivit conducerii "Nestlé", cea mai mare parte a creşterii rezultatelor financiare este datorată pieţelor emergente, vânzării de produse low-cost, dar şi performanţelor realizate pe segmentul premium.

Compania "Nestlé" a realizat venituri crescute şi datorită unor achiziţii, printre care cea a diviziei de pizza congelată a companiei americane "Kraft Foods". De asemenea, "Nestlé" a realizat investiţii modeste în companii precum "Malher Group" din Guatemala sau "Vitaflo" din Marea Britanie.

"Nestlé" derulează un program de răscumpărare de acţiuni în sumă de

10 miliarde franci elveţieni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb