Vânzările cu amănuntul din SUA au crescut peste aşteptări în iulie, deoarece americanii au făcut mai multe achiziţiile online şi au luat masa mai mult în oraş, sugerând că economia a continuat să se extindă la începutul celui de-al treilea trimestru, ţinând la distanţă recesiunea, transmite Reuters, conform news.ro.
Raportul de marţi al Departamentului pentru Comerţ a arătat, de asemenea, că consumatorii au continuat să cheltuie pentru hobby-uri, articole sportive şi îmbrăcăminte, subliniind rezistenţa lor în ciuda creşterilor agresive ale ratei dobânzii de referinţă ale Rezervei Federale pentru a domoli inflaţia.
Aceasta i-a determinat pe economiştii de la Goldman Sachs să-şi majoreze estimarea referitoare la produsul intern brut pentru trimestrul al treilea cu şapte zecimi de punct procentual la o rată anualizată de 2,2%.
Economia a crescut cu un ritm de 2,4% în trimestrul aprilie-iunie.
Cererea este susţinută de câştiguri salariale puternice, pe o piaţă a muncii strânsă.
Deşi cheltuielile de consum continuă să dea semne de putere persistentă, economiştii nu se aşteaptă ca Fed să majoreze dobânzile luna viitoare, cu inflaţia aflată în retragere.
Guvernul a raportat săptămâna trecută că preţurile de consum au crescut moderat în iulie, inflaţia de bază încetinind în continuare.
Vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,7% luna trecută. Datele pentru iunie au fost revizuite mai sus pentru a arăta că vânzările au crescut cu 0,3% în loc de ritmul de 0,2% raportat anterior.
Economiştii chestionaţi de Reuters au estimat că vânzările cu amănuntul vor creşte cu 0,4%. Vânzările au crescut în iulie cu 3,2% în termeni anuali.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2023, 07:45)
A inceput deja campania electorala din USA ??
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2023, 11:43)
Dar in Rusia, unde nu se mai publica statistici? Doar cele favorabile...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2023, 11:44)
La fel si in China. Nu se mai publica somajul in randul tinerilor, daca nu se publica, nu exista :)))
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2023, 08:05)
iar bondurile 10y minus 3m arata “soliditatea” din fata.
s c c r e t
2.1. Alea nu se iau in calcul (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2023, 09:51)
Alea nu se iau in calcul. Oficial ne merge bine
2.2. Iti cad rublele (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2023, 11:47)
Orice ar fi, nu e bine, daca sunt date bune din SUA/UE, nu e bine, daca sunt rele, nu e bine.
Doar datele din Rusia si China, daca sunt proaste de fapt sunt bune!