Vânzările evoMAG au urcat la 42 de milioane de euro în 2023, în creştere cu aproape 20% faţă de 2022

T.B.
Companii / 31 ianuarie

Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG

Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG

evoMAG a încheiat anul 2023 cu vânzări de 42 de milioane de euro, în creştere cu circa 20% faţă de 2022, se arată într-un comunicat al evoMAG, remis redacţiei. Anul trecut, evoMAG a înregistrat cele mai mari vânzări în categoriile de produse consacrate - telefoane mobile, laptopuri, componente, dar şi în segmentul de electrocasnice, potrivit sursei.

Conform sursei menţionate, "Ne-am concentrat, anul trecut, pe ce ştim să facem cel mai bine - pe vânzarea produselor din categoriile în care avem cea mai mare experienţă. În plus, am reuşit să consolidăm un departament robust, dedicat vânzărilor corporate, şi am continuat să deschidem noi canale de vânzare, prin parteneriate cu mai multe marketplace-uri, atât din România, cât şi din afara ţării", spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG, argumentând deciziile care au stat în spatele creşterii vânzărilor din 2023.

Potrivit comunicatului, "Anul acesta, vom continua să ne axăm pe ceea ce ştim sa facem cel mai bine, cu focus pe o competitivitate cât mai bună în promoţii, şi pe rapiditate în livrare. Ca şi elemente strategice, în plus, vom dezvolta şi mai mult partea de corporate şi vânzare către companii. Avem în plan şi listarea pe alte marketplace-uri din alte ţări, precum Germania şi Grecia, dar, momentan, sunt planuri incipiente în această direcţie. Focusul evoMAG, în 2024, este pe optimizare şi eficientizare pentru a avea promoţii cât mai bune şi a livra cât mai rapid către clienţii actuali", mai spune Mihai Pătraşcu.

Pentru anul în curs, evoMAG estimează investiţii de aproximativ 500.000 de euro, similar cu valoarea investiţiilor de anul trecut, conform sursei indicate. Cea mai mare parte a acestora va fi direcţionată către eficientizarea activităţii logistice, pentru creşterea rapidităţii în livrare şi în platforma din spatele magazinului online, pentru îmbunătăţirea experienţei de cumpărare a clienţilor şi uşurinţă în utilizare, se arată în comunicat.

evoMAG ia în calcul, anul acesta, o creştere a business-ului între 10% şi 20%, în funcţie de evoluţia segmentului corporate, dar şi a vânzărilor către instituţiile publice, compania dezvoltând aici şi un departament specializat, mai mare, dedicat licitaţiilor publice prin SICAP, precizează sursa.

În 2024, evoMAG rămâne deschis la oportunităţi de consolidare a poziţiei pe piaţă prin achiziţii, vizând magazine online cu o bază solidă de clienţi, care comercializează produse pe nişe complementare, ce se potrivesc foarte bine cu oferta existentă de produse a evoMAG, informează compania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb