VASILE DÎNCU, DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU MINISTRUL FRANCEZ AL FORŢELOR ARMATE: "Sunt convins că vom găsi o soluţie rapidă pentru ca acest proiect al achiziţiei de corvete să poată merge mai departe"

S.B.
Politică / 27 ianuarie 2022

"Sunt convins că vom găsi o soluţie rapidă pentru ca acest proiect al achiziţiei de corvete să poată merge mai departe"

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a primit, joi, la minister, vizita oficială a ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly. Acesta a declarat, după întâlnire, că este convins că se va găsi o soluţie rapidă pentru ca acest proiect al achiziţiei de corvete să poată merge mai departe, informează news.ro.

"Credem că dialogul între părţile contractante va fi şi aici important pentru a găsi o soluţie rapidă", a mai afirmat ministrul. Despre situaţia din Ucraina, ministrul Apărării a arătat că suntem preocupaţi de recentele evoluţii din regiune, şi sperăm că vor prevala dialogul şi înţelegerea între părţi.

Ministrul Vasile Dîncu a precizat, în declaraţia de presă comună, că în cadrul întâlnirii a discutat cu ministrul francez despre "proiectele de înzestrare".

"Sunt convins că vom reuşi să depăşim un proiect pe care acum îl avem la final, şi mai avem doar câteva clauze. Sunt convins că vom găsi o soluţie rapidă pentru ca acest proiect al achiziţiei de corvete să poată merge mai departe. Credem că dialogul între părţile contractante va fi şi aici important pentru a găsi o soluţie rapidă, având în vedere şi contextul urgenţei geostrategice, de înzestrare, cât şi a nevoii de a conntinua parteneriatul la un nivel cât mai înalt", a spus ministrul.

"Sunt convins că putem începe o nouă etapă a parteneriatului franco-român, o etapă consolidată pe schimburi bilaterale", a mai precizat Dîncu.

Ministrul a afirmat că Franţa deţine în primul semestru al acestui an preşedinţia Consiliului UE, "o misiune deloc uşoară, având în vedere contextul internaţional extrem de tensionat şi complex". Oficialul român a urat succes ministrului francez şi l-a asigurat de tot sprijinul României în această perioadă în care Franţa conduce afacerile europene.

"Provocările cu care se confruntă astăzi lumea democratică nu pot fi depăşite decât prin solidaritate, unitate şi coeziune între toate statele care împărtăşesc aceste valori. Este aşadar datoria noastră morală de a întări şi a menţine spiritul libertăţii care guvernează societăţile noastre", a mai declarat Dîncu, arătând că Franţa a fost alături de România în multe din momentele cheie ale istoriei.

Ministrul a amintit recenta declaraţie a preşedintelui francez Emmanuel Macron, privind contribuţia Franţei şi prezenţa aliată în zona Mării Negre. "Suntem preocupaţi de recentele evoluţii din regiune, şi sperăm că vor prevala dialogul şi înţelegerea între părţi. În acest sens, salut şi anunţul preşedintelui Biden privind suplimentarea contribuţiei SUA la postura de descurajare din zona Mării Negre, o dovadă a solidarităţii relaţiei transatlantice", a spus Dîncu.

Potrivit ministrului, "evoluţiile în planul securităţii au confirmat unitatea aliată, recentul Summit NATO-Rusia, unde aliaţii s-au exprimat pe o singură voce faţă de solicitările Federaţiei Ruse, fiind un exemplu acest eveniment". "Preşedinţia Franţei la Consiliul UE joacă un rol important în elaborarea busolei strategice a Uniunii Europene", a mai menţionat ministrul Apărării.

Ministrul Apărării a reiterat angajamentul ferm al României în ceea ce priveşte asigurarea securităţii zonei Balcanilor de Vest, şi de stabilizare a regiunii. Potrivit lui Vasile Dîncu, colaborarea bilaterală între cele două ţări s-a dovedit nu numai la nivel strategic ci şi la nivel pragmatic, practic.

"Parteneriatul strategic între ţările noastre asigură cadrul cel mai potrivit consolidării relaţiilor bilaterale, prin intermediul foii de parcurs, o proiecţie a activităţilor viitoare de interes comun. Doresc să subliniez determinarea părţii române de continuare a eforturilor pentru a promova relaţii bilaterale puternice, a consolida dialogul politic şi a dezvolta dimensiunea de cooperare practică, în beneficiul ambelor părţi", a menţionat ministrul Apărării.

Ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly, efectuează, miercuri şi joi, o vizită la Bucureşti, prilej cu care va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciucă.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Deci daca Francezii nu au putut sa la bage pe gat Australienilor niste submarine diesel depasite, ne baga noua pe gat niste junk-uri de corvete la pret de portavion clasa Ford

    1. Cunosti preturile?

      Da, 2% din PIB

    mult succes mapn si guvernului Romaniei in realizarea contractului privind corvetele .De asemenea le uram bun venit trupelor franceze in Romania. Franta este partenerul nostru strategic ,iar colaborarea in vederea realizarii corvetelor este binevenita si asteptam sa se materealizeze cat mai repede.Este important ca toate relatiile contractuale privind inzestrarea armatei sa le facem doar cu partenerii nostrii strategici traditionali SUA , FRANTA , ITALIA SI ISRAEL.

    TRAIASCA PRIETENIA DINTRE FRANTA SI ROMANIA !  

    1. aplauze ...in timp ce ne facem ca uitam de declaratiile lui mitterand din 89'

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb