VASILE DÎNCU: "Nu întotdeauna legiuitorul ştie cel mai bine ce se întâmplă într-un domeniu"

V.G.
Politică / 3 octombrie 2022

"Nu întotdeauna legiuitorul ştie cel mai bine ce se întâmplă într-un domeniu"

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, astăzi, la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", că îi invită pe studenţi şi pe profesori să participe la dezbaterea care priveşte legile educaţiei, precizând că acestea trebuie cu adevărat perfecţionate, relatează News.ro.

Dîncu a precizat că nu întotdeauna legiuitorul ştie cel mai bine ce se întâmplă într-un anumit domeniu.

"Ca ministru al Apărării, am venit astăzi aici cu emoţie, ca să vă mulţumesc în primul rând dumneavoastră, cadrelor didactice, echipei manageriale de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila pentru sprijinul pe care ni-l daţi în a construi o profesie care are o dublă funcţionalitate şi o dublă vocaţie, aceea de medic şi cea de ofiţer în Armata Română. De aceea, astăzi, când suntem într-un an aniversar, am împlinit 160 de ani de la naşterea medicinei militare vreau să vă mulţumesc şi să vă asigur de tot sprijinul pe care Ministerul Apărării Naţionale îl poate da în acest moment", a declarat Vasile Dîncu, astăzi, în discursul său susţinut la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila,

Vasile Dîncu a invitat studenţii şi profesorii la dezbaterea privind legile educaţiei.

"Suntem într-o perioadă în care avem o dezbatere legată şi de legile învăţământului. Sistemul educaţional dintr-o ţară nu este niciodată perfect. Cu siguranţă că nici acum nu este perfect, probabil că trebuie şi legile să le schimbăm continuu. Dar vreau să vă invit pe dumneavoastră, profesori şi studenţi, să participaţi la această dezbatere privind legile educaţiei, pentru că cu adevărat trebuie perfecţionate. Nu întotdeauna legiuitorul, fie că este vorba de Guvern sau de Parlament, ştie cel mai bine ce se întâmplă într-un domeniu. Atunci când se face o lege, mai ales o lege este puternică, cu un puternic impact cum este cea a educaţiei se întâmplă şi o intersecţie de interese de toate felurile, care s-ar putea câteodată să blocheze dreapta desfăşurare a sistemului de învăţământ. De aceea cred, mai ales voi, dragi tineri, că este foarte important să vă spuneţi părerea şi să veniţi cu un feed-back la timp până nu se bate în cuie o asemenea lege", a mai transmis Vasile Dîncu.

El a afirmat că doreşte să omagieze profesia de medic.

"Vreau să omagiez prin asta şi profesia de medic, pentru că am trecut într-o perioadă în care s-a văzut foarte clar că dacă societatea nu a ştiut să preţuiască destul de mult şi cred că nici acum nu ştie să preţuiască destul de mult această vocaţie şi această meserie, perioada Covidului, perioada pandemiei a arătat că medicii se sacrifică în fiecare clipă şi uneori chiar cu preţul vieţii, fiind în prima linie a luptei împotriva unei pandemii. Cred că am învăţat ceva cu toţii din asta şi vom şti în viitor să preţuim mai mult ceea ce faceţi dumneavoastră în fiecare zi, acest sacrificiu nevăzut de 24 de ore din 24 în lupta împotriva suferinţei şi a morţii", a mai transmis ministrul Apărării.

De asemenea, Vasile Dîncu i-a încurajat pe tinerii medici să vină înspre profesia de medic militar.

"Vreau, de asemenea, să îi încurajez pe tinerii medici să vină înspre profesia de medic militar. Nu este doar o chestiune de uniformă, ci este o chestiune de dublă vocaţie. Cred că sunteţi foarte apropiaţi ca medici pentru că medicii şi preoţii cred, nu îşi aleg întâmplător meseria. Pentru că, în calitate de medic, trebuie să ai nu doar cunoştinţe de a putea să intri la o facultate foarte complicată, cu un examen greu, ci trebuie să ai şi o dorinţă undeva în adâncul sufletului, care să te împingă spre acest tip de sacrificiu, spre protecţia vieţii şi lupta împotriva suferinţei umane", a mai declarat ministrul Apărării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb