Vaticanul îşi trimite primul satelit în spaţiu

S.B.
Internaţional / 12 iunie 2023

Vaticanul îşi trimite primul satelit în spaţiu

Vaticanul trimite luni în spaţiu un minisatelit - la bordul căruia se află o rugăciune a Papei Francisc gravată pe o nanocarte -, cu o rachetă SpaceX, o misiune spaţială coordonată de către Agenţia Spaţială Italiană denumită "Spei Satelles" ("Satelitul speranţei" în latină), care urmează să decoleze luni, la ora 10.00 GMT (13.00, ora României), de la baza Vandemberg, în California, informează news.ro.

Vaticanul vrea "să concretizeze un gest puternic, evocator, universal şi antrenant", care urmează să fie plasat pe orbită la 525 de kilometri altitudine, care să transmită "un semn de speranţă întregii omeniri".

Rugăciunea trimisă în spaţiu este inspirată de mesajul papal de la 27 martie 2020 de la începutul pandemiei covid-19.

Atunci când o parte a lumii era izolată, Papa Francisc, singur, în Piaţa Sfântul Petru, la Roma. le cerea catolicilor din întreaga lume, în acest discurs, "să aprindă speranţa" împotriva necunoscutului pe care-l reprezenta virusul SARS-CoV-2.

Papa îndemna atunci lumea "să găsească curajul de a deschide spaţii în care să se simtă chemaţi toţi" şi "să permită noi forme de ospitalitate şi de fratermitate".

Această rugăciune, uşor modificată, şi imagini de la discurs, au fost gravate cu caractere minuscule, care pot fi citite doar cu mijloace nanotehnologice.

Această carte digitală, groasă de doi milimetri, este plasată într-un minisatelit conceput de către studenţi de la Şcoala Politehnică din Torino.

Satelitul are o lungime de aprocximativ 30 de centimetri şi cântăreşte trei kilograme.

Vaticanul a plasat în satelit, în afară de nanocarte, un fişier cu mesaje de speranţă, care "să fie difuzate în timpul acestei călătorii".

"În timpul călătoriei sale în spaţiu, Spei Satelles va transmite un semnal radio perceptibil cu un echipament simplu, accesibil tuturor. Acest semnal conţine mesaje de speranţă de la Papă", se arată pe site-ul misiunii.

Bateria emiţătorului radio îi permite să transmită timp şase luni, până la un an.

Satelitul ar putea rămâne pe orbită până la 12 ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Papa ii da clasa lui Kim. Din toate punctele de vedere, inclusiv la sateliti lansati!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb