Avangarda a adus 53,6 mii de euro, mobila şi pixurile chiar ceva mai mult, 65,635 de mii, călăritul, vânătoarea şi pescuitul chiar mai puţin, 42,725 mii de euro, noroc tot cu marii maeştrii, care au dus greul cu 169,650 de mii de euro. În total 331,61 de mii de euro au adunat două zile de licitaţii cu 4 teme, două pe zi, la Artmark, şedinţe în care s-au vândut de toate, poze, obiecte şi picturi, sculpturi, stilouri şi crocodil.
Educaţia de pension, dar şi suma adunată la vânzare mă obligă să începem cu rezultatele licitaţiei "Vechi maeştri ai artei româneşti" de marţea asta. Ca în vechile licitaţii de la noi, marfa cea mai bună a intrat pe scenă ultima de tot şi a demolat toate clasamentele construite până atunci în acea vânzare. Vedeta merită toată atenţia şi licitaţia noastră, fiind un Andreescu plin de sensibilitate, dar şi de forţă, o creaţie deosebită a marelui nostru artist, şi atât de puţin cunoscut, o piesă pe care o iubim într-atât încât ne bucurăm să o revedem. Pentru că, deşi nu scrie nicăieri explicit, "Garofiţa în pahar" a mai fost vândută la Artmark, acum fix 3 ani, în 2011. Frumuseţea acelor vremuri a fost că pictura lui Andreescu, ca şi alte opere cumpărate atunci, au fost împrumutate spre expunere unor prestigioase şi de stat muzee de artă. "Garofiţa în pahar" a ajuns la Constanţa şi, parcă o văd acolo, în holul central, pe şevalet, mică şi oarecum stingheră, atrăgând atenţia asupra unui gest aparte care a eşuat în a deveni tradiţie sau obicei. N-ai cu cine!
"Garofiţa în pahar" de Andreescu nu a stat prea mult în intimitatea noului proprietar, a fost cumpărată la o licitaţie din iunie şi în iulie se petrecea ceremonia expunerii la Muzeul de artă din Constanţa, alături de "Trandafiri sălbatici" de Nicolae Grigorescu. Pictura lui Grigorescu fusese cumpărată mai devreme, în octombrie 2010, tot de la Artmark. Cele două lucrări se asemănau şi prin preţ, această palpabilitate a pieţei de artă. Trandafirii lui Grigorescu, lucrare mai întinsă şi cu mult alb luminos în petale, costaseră 52,5 mii de euro, iar garofiţa sfioasă 51 de mii. În iunie 2011, "Garofiţa în pahar" de Ion Andreescu a fost cumpărată de fondul de investiţii în artă Certinvest, care, din câte ne amintim, avea o perioadă de maturitate de 3 ani. Altfel spus, acum ar cam trebui ca achiziţiile de artă să fie vândute pentru a fi transformate în lichidităţi, cu sporul planificat sau măcar cel promis. Pictura lui Andreescu a fost cumpărată, în 2011, cu 51 de mii de euro, iar peste 3 ani, marţea trecută, a fost vândută cu 57,5 mii de euro. Fondul Certinvest Arta Românească nu era obligat să păstreze cumpărăturile până la maturitate, şi atunci să le arunce pe piaţă, aşa că este posibil, dar numai teoretic şi speculativ, ca pictura să fi fost vândută acum de un alt proprietar, care să o fi cumpărat între timp de la Fond. Merge? Mmm, nu prea! Deşi atunci, în aprilie 2011, se propunea ca, la maturitate, fondul să fie lichidat şi mai ales lichidizat tot într-o licitaţie, dar una care să nu încarce masa cu vreun comision ce ar fi lăsat, scurt, dintr-o singură mişcare, anii întregi de aşteptare fără vreun profit semnificativ.
Nicolae Grigorescu a ţinut aproape, la mica şi noua licitaţie de maeştri mari şi vechi. "Visare", o delicioasă scenă de pauză de reverie în toiul trebăluitului, a fost adjudecată cu 37,50 de mii de euro. Din apropiere, cu o discreţie sfumato, priveşte o mare doamnă de Aman, dar cel mai tare ne fixează, mai poltergeist, domnul din portretul oval ce are un loc privilegiat în scena adjudecată marţi cu 18 mii de euro.
Grigorescu a mai avut o ofertă în licitaţia de vechi maeştri, la prima vedere, până să pic pe "Visare", chiar m-am temut că vom rămâne doar cu atât. Şi acest iluzoriu "atât", două frugale portrete feminine schiţate pe o pânză lipită pe metal, a fost adjudecat cu 6,5 mii de euro. Nici Aman nu a fost singur, ci susţinut de vreo 3 dintre inevitabilele gravuri care tind să substituie lipsa de putere financiară pentru originale în ulei.
Total neinspirată ideea, pe care o dezaprobăm cu indignare, de a propune, în a doua zi din nepreţuita vacanţă de vară, pictura lui Costin Petrescu pervers intitulată "Teme pentru şcoală" şi care, îngrozitor, chiar arată un copil de vârsta celor care tocmai au luat din plin binemeritata vacanţă de vară, făcându-şi temele, aplecat peste o carte-caiet şi, după expresie, nu pentru a pune mustăţi la voievozi. Ar trebui ca organizatorii să fie obligaţi să afişeze avertismentul cu imaginile care ar putea să te afecteze la emoţional. Nevândută, estimare în jur de o mie de euro, autorul este chiar marele frescar de la Ateneu şi au mai rămas 11 zile. Pentru că, pentru piesele neadjudecate se pot face oferte şi după ultima lovitură de ciocănel a licitaţiei publice, preţ de două săptămâni.
Marii şi vechii maeştrii români au reuşit să vândă 68,42% din marfă. Cel mai mic procent, de 53,60%, a fost realizat de avangardişti. Şi nu înţeleg de ce, că preţurile sunt respirabile, în timp ce numele ar trebui să îţi taie respiraţia. Cel mai mare preţ este unul de 6 mii de euro, şi el reuşit pentru o sculptură de Mac Constantinescu. La pictură, recordul este de 4,750 de mii de euro şi a fost realizat de o pictură excepţională şi de dimensiuni ce exced metrul, pe orizontală, dar şi verticală. "Carnaval la Veneţia" a fost pictat de Paul Ackerman, un pictor deosebit, născut la Iaşi în 1908 şi plecat la cele veşnice în 1981, la Paris, şi care ne este revelat chiar în aceste zile, în 41 de paşi, la European Art Gallery, prin strădania lui Mihai Covaci şi Radu Boroianu.
Perahim Centenarul a fost el însuşi în licitaţie, prin portretul pe care i l-a făcut Paul Păun, vândut cu 3 mii de euro. Cu 2 mii s-a dat un portret feminin cu perle albe, un fel de Madam Dracula pe PFL. Pe faianţă, "Regina africană" cu peşti în tuşe de funigei s-a dat cu 800 de euro. Piesa cea mare şi grea, inclusiv din partea atmosferei, bine zisă "Cei din umbră", a rămas neadjudecată, la o estimare de mai multe mii de euro. A fost un regal al marilor nume româneşti ale avangardei, reţete sigure de succes pe tărâmurile Occidentale - Arthur Segall, Marcel Iancu, Victor Brauner, Jacques Herold, Hans Mattis-Teutsch, chiar şi Eugen Ionescu sau Etienne Hajdu, cu piese mai scumpe sau altele accesibile de-a dreptul, unele vândute, altele nu, uşor de ghicit care şi cum.