Verbund provizionează 144 milioane euro pentru pierderi la parcul eolian din România

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 octombrie 2014

Compania austriacă Verbund va constitui un provizion de 144 milioane euro pentru pierderi anticipate, anul acesta, la parcul eolian de la Casimcea, judeţul Tulcea, ca urmare a modificărilor legislative din România privind certificatele verzi acordate producătorilor de energie regenerabilă.

"Intervenţiile autorităţilor române pe piaţa certificatelor verzi şi surplusul masiv de certificate existent conduc la scăderea veniturilor Verbund în România. În urma efectuării unui test, a rezultat nevoia reevaluării în scădere a activelor. Impactul asupra rezultatelor grupului este de circa 144 de milioane de euro", potrivit reprezentanţilor Verbund, citaţi de Mediafax.

În ţara noastră, Verbund operează unul dintre cele mai mari parcuri eoliene din Europa. Inaugurat în iunie anul trecut, parcul de la Casimcea are o capacitate totală de 225 MW, care ar purtea fi extinsă la 280 MW până în 2016. Până în prezent, compania austriacă a investit peste 380 de milioane de euro în proiect.

Piaţa certificatelor verzi din România se află în blocaj, ca urmare a aprobării de către guvern a unui proiect de hotărâre prin care marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie.

Potrivit şefului companiei Vienna Energy Forţa Naturală, din grupul austriac Wien Energie, marii consumatori nu mai cumpără certificate verzi, fiind în aşteptarea aprobării de către CE a propunerii Executivului.

Conducerea Verbund a revizuit în urcare estimările privind rezultatele financiare de anul acesta, pe fondul unei performanţe în creştere pe segmentul hidro şi a impactului pozitiv în urma unui program de eficientizare a costurilor.

De asemenea, vânzarea a două termocentrale din Franţa către KKR & Co. la începutul lui octombrie va contribui la creşterea veniturilor, a anunţat compania austriacă.

Efectele pierderilor preconizate în România şi ale tranzacţiei din Franţa au fost deja incluse în rezultatele grupului pentru primele nouă luni ale anului, care vor fi publicate pe 29 octombrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb