Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, audiat la Parchetul General

A.M.
Politică / 24 august 2018

Aurelian Bădulescu(sursa foto: Twitter)

Aurelian Bădulescu(sursa foto: Twitter)

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, despre care ministrul de Interne Carmen Dan spunea că s-a aflat în centrul de comandă din Piaţa Victoriei la manifestaţia din 10 august, a fost audiat astăzi la Parchetul General, relatează News.ro.

În ultimele două zile, la Parchet au fost audiaţi în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei şi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, şi şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, declara că în 10 august, la ora 16.00, în punctul de comandă din Piaţa Victoriei s-au prezentat prefectul Capitalei şi viceprimarul Aurelian Bădulescu.

Viceprimarul Capitalei a confirmat că s-a aflat în Piaţa Victoriei în timpul protestului, spunând însă că nu a fost în comandament şi nici nu a dat ordine pentru că nu are nicio atribuţie în acest sens, potrivit legii. "Am fost în piaţă. Toată lumea a fost. Cum a mers Orban, am fost şi eu. Am stat şi m-am uitat la lume, ce să fac. Nu am fost în comandament, nu am dat ordine. Noi nu avem atribuţii. Legea 550/2004 spune clar cine dă ordine şi în ce condiţii. Eu am fost în piaţă să văd dacă oamenii de la RATB au nevoie de ceva, că s-au luat măsuri de devierea circulaţiei. Când se iau măsurile astea eu trebuie să semnez pe nişte documente, mă ocup de RATB. Eu am avut treabă doar cu RATB-ul", a declarat Aurelian Bădulescu pentru HotNews.ro.

Joi, în acest dosar a fost auudiat la Parchetul General şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei, colonelul Cătălin Paraschiv, iar miercuri a fost audiată prefectul Speranţa Cliseru, ambii având calitatea de martor, conform surselor citate.

Speranţa Cliseru, cea care a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor, a susţinut la ieşirea de la audieri că a respectat legea "cu stricteţe", iar ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei pe care l-a semnat respectă legislaţia în vigoare. Speranţa Cliseru a mai spus că are calitatea de martor în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului General şi nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliştilor, repetând că a respectat legea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A respectat legea stari de razboi din africa amintitii ca traieste in Europa din bani romanilor care platesc taxe civilizat

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb